De Stretenie, venea ursul în mahala să tămăduiască bolnavii de… sperietură
Scris de Marilena, in categoriaPovești din vremuri vechi
Pe 2 februarie e Stretenia, adică Întâmpinarea Domnului. I se mai zice și Ziua Ursului, pentru că Moș Martin scoate azi nasul din bârlog și dacă-și vede umbra, se sperie de mama focului și se-ascunde la loc. Asta înseamnă că iarna va mai ține încă șase săptămâni. Iar dacă pârdalnica umbră nu-i dă emoții, atunci e bine. Vine primăvara.
Pe vremuri, în ziua asta se strângea lumea ca la urs în mahala. Și nici n-ar fi avut cum altfel, pentru că biata fiară era adusă de țiganii ursari printre oameni, pe post de tămăduitor și aducător de noroc și belșug. Românii, fie că erau de prin mahalaua Vitanului, a Cărămidarilor sau a Apărătorilor, aruncau -ca la sat – hălci de carne în uliță, sau așezau vase cu miere în calea ursului, spre cinstire.
Mai degrabă l-ar fi cinstit cu libertatea, dar na, nu mă apuc eu să-i judec acum pe cei de demult, numai zic aici ce și cum a fost, după cum am citit la Radu Anton Roman, în cartea „Bucureștii pe care nu i-am cunoscut”.
„Macoveiul ursului, Ziua ursului, Martinii de iarnă și Martinul cel Mare erau sărbători ale zeului urs, ținute cu sfințenie. De spaima lighioanei atotputernice, mai mereu furioasă, în acele zile românii noștri aruncau hartane de carne în uliță și posteau. Spre a cinsti divina dihanie, nu numai că nu munceau la câmp ori în bătătură, dar lăsau, și câte două zile la rând, vacile nemulse. Babele erau chemate să facă farmece menite a feri copiii de friguri, rosteau descântece „de urs“, implorând înfricoșătoarea arătare a ocroti lumea de boli.
Vă dați seama ce sminteală o fost în mintea bietei muieri din cerdac, văzând cum danciul pupă șoltic fiara ce-i bântuie ei, mârâind zborșit, panteonul? Ce parascovenie i s-o părut țărăncii din Vitan lumea, și cât nesomn și ce iazme i-o cășunat sastisirea culturală?”
Tot acum, de Stretenie, din blana Martinului smulgeau păr să-l afume și să vindece astfel bolnavii de „sperietură” (care era, pare-se, o boală făcută când te speriai tare), iar ca să prindă putere, unii se ungeau cu grăsimea ursului.
Deh, obiceiuri vechi dintr-o lume aproape uitată.
Sursa: Bucureștii pe care nu i-am cunoscut, Radu Anton Roman
