Întâlnirea cu un reper urban familiar în paginile unei cărți e urmată -cel puțin în cazul meu- de un suspin de surpriză, de un oftat de plăcere și de un ghes neobosit de a citi repede, repede mai departe, ca să văd „ce mai zice despre”. Așa s-a întâmplat când am dat peste o scenă de bâlci care se petrecea la Mandravela, descrisă expresiv în romanul lui Eugen Barbu, „Groapa”, neuitând nici tiribombele, nici dulapurile, roata sau „carditorul cu alba-neagra”.

Este un fel de plăcere atunci când regăsirea se petrece într-un volum de istorie a Bucureștiului sau într-o publicație a vremii cu pricina, una oarecum previzibilă, și o voluptate cu totul diferită atunci când unul din scriitorii preferați alege să jaloneze spațiul literar al unui roman fascinant cu un element precum… Uzinele Lemaître. Plimbările celor doi îndrăgostiți, Ileana și Mavrodin, prin Bucureștiul anilor 30, strecoară printre punctele cheie ale bulevardelor centrale și fabricile Lemaitre care se aflau pe-atunci aproape la marginea orașului.

„…iubeam Dâmbovița, cu malurile ei verzi, bălțate numai cu floricele galbene, și, când ne apropiam de fabricile Lemaître, bariera ne amăgea pe amândoi cu mirosul de gunoi ars, în care răzbătea totuși adierea câmpului de afară, nedesțelenit…”

Nu e prea mult, nu? Dar e suficient ca să-mi imaginez că, la urma urmelor, Eliade însuși a împrumutat plimbarea asta eroilor și nu face altceva decât să împărtășească cititorilor săi o amintire plăcută dintr-o iubire mai veche.

Cât despre Uzinele Lemaître, vă invit să citiți ce am povestit mai pe larg aici:

Înainte de a se repara locomotive, la Lemaitre se spălau lenjeriile spitalelor din capitală

 

 

 

Mircea Eliade Nunta în cer uzinele Lemaitre