N-a fost prima fabrică din zona industrială Filaret, dar a fost cu siguranță una din cele mai importante uzine metalurgice din țară. Este vorba despre fabrica înființată de elvețianul Erhard Wolff între alte două repere însemnate ale zonei, Gara Filaret și Biserica Cuțitul de Argint.

Povestea fabricii E. Wolff a început în 1877, când Wolff a pus bazele, împreună cu concetățeanul său Arbenz, unui atelier mecanic cu doar opt lucrători, în Ghencea. După zece ani, atelierul a crescut la 30 de lucrători și a fost mutat în localul actual, de lângă Parcul Carol. Se pare că industriașul a făcut această mișcare datorită apariției Legii de încurajare a industriei în România, prin care cei care înființau fabrici cu minim 25 de lucrători și o investiție minimă de 50000 lei beneficiau de numeroase facilități (scutire de impozite pe 15 ani, scutire de vamă la importuri de mașini, utilaje și materii prime care nu se găseau în țară, concesionări și reduceri de taxe). Vizionar și inovator, Wolff a acționat rapid când partenerul de afaceri, Arbenz, s-a retras din parteneriat, și când Ministerul de Război a decis să producă singur focoasele necesare armatei române, pe care le producea inițial fabrica. Elvețianul a investit atunci într-o turnătorie de bronz și alamă, și a început să producă balamale, broaște și zăvoare.

 

 

Producția fabricii E. Wolff s-a diversificat continuu în următorii ani, ajungând la începutul secolului XX să furnizeze construcții metalice pentru rafinării, și alte aparate speciale, instalații pentru clădiri industriale și civile. În 1916, a rămas singura fabrică susținătoare a efortului de război a țării.

Criza economică din 1929 în urma căreia s-au închis multe întreprinderi mai mici a avut efecte negative și asupra uzinelor E. Wolff, concretizându-se prin concedierea unei treimi din lucrători. Ulterior, activitatea fabricii a crescut până la un nivel record.

După al doilea război mondial, fabrica nu s-a mai numit Wolff, ci Steaua Roșie. Director a fost numit unul dintre maiștrii lăcătuși. Au apărut noi hale și corpuri de clădiri, în contextul dezvoltării construcțiilor.

După 1989, Uzinele Steaua Roșie au fost privatizate, iar azi funcționează sub numele de S.C. Hesper S.A. Activitatea industrială nu s-a oprit vreme de 130 de ani. Clădirile vechi (halele principale de producție-cu frontul către strada Constantin Istrati, hala compresoarelor-capătul nordic, ușor retrasă din aliniamentul străzii C-tin Istrati, centrala termică- spre Biserica Cuțitul de Argint, atelierele dinspre Parcul Carol și clădirea birourilor dinspre C-tin Istrati) au suferit modificări de-a lungul vremii, dar și-au păstrat calitățile arhitecturale și imaginea de ansamblu industrial.

 

Sursa: Proiect de cercetare ARTĂ COMUNITĂŢI URBANE MOBILIZARE (ACUM) – REINSERŢIA SOCIALĂ A PROIECTULUI ARTISTIC ŞI ARHITECTURAL Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti Universitatea Naţională de Arte Bucureşti BUCUREŞTI – „STOP-CADRU! Despre atmosferă prin arhitectură şi urbanism”

 

fabrica E. Wolff SC Hesper Uzinele Steaua Roșie zona industriala Filaret