Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

12

octombrie 2016

3

COMENTARII

Cum era sã porneascã Marlene Dietrich de Berceni un ditamai scandalul la Mandravela

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni, Povestile Mandravelei

marlene
Transmite povestea mai departe...

Povestea care urmeazã ilustreazã perfect vorba aceea înțeleaptã care spune așa: Viata-i o petrecere-n Berceni, ori îti place, ori te temi!

Nu de alta, dar are de toate. Femei care seamãnã cu actrițe faimoase, gangsteri de Vãcãrești, reporteri tupeiști, alcool, crime, închisori, emoții, o cârciumã celebrã deținutã de un bancher suspect de fraude și-un happy end demn de Hollywood, ca sã nu mai spun și cã e bazatã pe fapte reale, publicate în revista „Ilustrațiunea românã” din 30 octombrie 1935.

La cârciuma lui Costicã Mandravela, aflatã la rãscrucea unde-i zice azi Piața Sudului, veneau tot felul de oameni, ori din mahala, ori din centrul orașului, ori de la Vãcãreștii de-alãturi, mãnãstirea-închisoare. Mai veneau si de la Bellu, de la cimitir, dar numai viii, cãci morții, oricâtã faimã ar fi avut Mandravela, nu mai puteau fi sculați nici cu aroma mititeilor, nici cu clipocitul vinului ghiurghiuliu. Uneori, când se mai tulburau sufletele și ochii, de la prea multe idei (așa li se spunea pãhãrelelor de țuicã, pe vremuri), te trezeai cã taie unii aerul cu cuțitele, spurcându-se și amenințându-se înfocați, luați din te miri ce. Mai ales scãpații de la puscãrie, lor nu le lua prea mult pânã li se urca bãutura la cap, înfierbântați și de cântecele de jale ale lãutarilor. Țac-pac, harșt, de nu mai știai dacã balta de pe podea-i de vin sau sânge.

Puscariasii de la Inchisoarea Vacaresti muncesc la Soseaua Vacaresti

Intr-o zi blândã de toamnã, în timp ce pușcãriașii, dezbrãcați pânã la brâu și pãziți de gardieni, crestau pãmântul cu târnãcoapele în ceea ce urma sã fie noua șosea Vãcãrești, un reporter însetat s-a oprit la Mandravela. S-a așezat la o masã oarecare, comandând o baterie de vin și niște alune americane, urmãrind liniștit foiala de la celelalte mese, ascultând câte o discuție, trãgând cu ochiul la chinul câte unui bãiețandru cam prea tânãr, care tânjea dupã grațiile vreunei dame fãrã nici un pic de aer feciorelnic, ba chiar olecuțã cam purie.

Reporterul se numea Ion Dragomir, si vãzuse multe la viața lui. Nu se speria ușor și știa cum sã-i ia pe hãndrãlãii cu pistol ascuns sub hainã, fãr-de tatã, fãr-de mamã, dornici de încãierãri și furtișaguri. De aceea, când s-a trezit fațã-n fațã cu Titi Menghinã, Spaima Vãcãreștilor, un tânãr la vreo treizeci de ani, solid, cu spatele lat și cu obrazul ciupit de vãrsat, care-i dãdea un aer nu tocmai prietenos, reporterul nostru nu s-a pierdut cu firea. A continuat sã ronțãie alune.

mandravela Si asta ar fi fãcut liniștit pânã la plecare, numai cã din spatele lui Titi Menghinã si-a fãcut apariția o duduie frumușicã, blondã, cu privirea pãtrunzãtoare și un aer de divã care nu-și prea avea locul în cârciumioara de la marginea orașului, dar care altfel îi venea foarte bine. Bietului reporter i-au rãmas ochii ațintiti pe dumneaei puțin cam mult, adicã suficient cât Titi Menghinã sã se încrunte amenințãtor și sã vinã spre el, duduind cu tãlpile ghetelor prãfuite pe dușumeaua pãtatã.

-Iți place, șefule? zise el cu o voce hârșâitã.

-Cine sã-mi placã? întrebã reporterul, mai sa se înece cu o pârdalnicã de alunã.

Titi Menghinã fãcu un semn cu capul înspre duduia blondã și-și înfipse mai bine picioarele-n podea. Pe frunte îi zvâcnea o venã grosuțã, iar buza de sus i se zbãtea a semn rãu pentru oricine i-ar fi cauzat o cât de micã tulburare.

-Imi place! Seamãna leit cu Marlene Dietrich. Sã-ți trãiascã! zise reporterul, într-o rãbufnire inspiratã, care-i salvã pielea. Spaima Vãcãreștilor încremeni pentru o secundã, apoi izbucni într-un râs așa de puternic, încât reporterului îi tremurã vinul în pahar.

-Batã-te sã te batã, sfrijitule! Imi place cã ești înfipt! Vino sã-ti prezint pe Ditrichoaia, zise el, înfigându-și mâna-n umãrul bietului gazetar și trãgându-l la masa lui, unde duduia blondã zâmbea subtire și cu subînțeles. Stia și ea, pesemne, cã aduce bine cu actrita pe jumãtate nemțoaicã, pe jumãtate americanã, ba poate chiar o întrece la frumusețe.

-Bonjour, susurã Marlene Dietrich de Berceni, suflând grațios fumul țigaretei.

Apoi, reporterul sfrijit a rãmas la masa lui Menghinã si Ditrichoaia pânã la miezul noptii, vorbind ca niște prieteni buni, ascultând cântecele lãutarilor și, bineînțeles, golind sticlele de vin mai repede decât dac-ar fi fost de apã. La despartire, Titi Menghinã a pecetluit proaspãta prietenie printr-un jurãmânt înduioșãtor.

-Când oi avea vreo socotealã cu careva sã mi-l spui. Vreau sã bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule!

Sfrijitul și Spaima Vãcãreștilor s-au îmbrãțișat și s-au despãrtit tovarãși, în timp ce duduia blondã îi privea multumitã, gândindu-se la cât de bine se aranjaserã lucrurile pânã la urmã.

De data aceea.

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. neamtu tiganu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *