Pasionații de istorie pesemne știu că strada Radu-Vodă a fost trasată de-a lungul unei fortificații poruncite de Sinan-Pașa în 1595, când turcii au ocupat Bucureștiul. Despre Palanca lui Sinan-pașa, întăritura de lemn a mănăstirii Radu-Vodă (Sfânta Troiță, la vremea întemeierii), se dusese vorba mult timp încolo. Însă un fapt mai puțin cunoscut – despre care am reușit să găsesc informații doar în cartea lui Mihai Tătărâm, „La margine de București” – este că una dintre redute fusese ridicată pe Dealul Piscului.

După legendara bătălie de la Călugăreni, Mihai Vodă s-a retras spre munți, așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory, iar Sinan-pașa a pus stăpânire pe București, instalându-se la mănăstirea Radu-Vodă.

„Cu trei mii de meșteri și șaptezeci de mii de salahori recrutați din satele și târgurile ocupate, a înconjurat Bucureștii cu o dublă apărare: un șanț lat de trei stânjeni iar la marginea dinăuntrul șanțului, o întăritură alcătuită din două rânduri de trunchiuri mari de copaci, spațiul dintre ele fiind umplut cu pământ. Pe această întăritură circulară sunt construite nouă bastioane, tot din trunchiuri de copaci și pământ, fiecare din ele putând primi cincisprezece tunuri. Deosebit, se fortifică, iarăși prin trunchiuri de copaci și pământ, adăugându-se și cinci bastioane, complexul de pe colina de la Radu Vodă, inclusiv cimitirul din dreptul actualei biserici a lui Bucur, alcătuindu-se așa-zisa palancă a lui Sinan-pașa, care putea cuprinde ca la zece mii de oameni.”

„Istoria Bucureștiului din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Constantin C. Giurescu

După ce Mihai Vodă, susținut de ajutorul primit din Moldova și Transilvania, i-a îndepărtat pe otomani din Târgoviște, îndreptându-se spre București, Sinan-pașa a poruncit distrugerea orașului și a fortificațiilor.

„În memoria locuitorilor din Cărămidari s-a păstrat vie amintirea acelei nopți de 20 octombrie 1595, când Sinan Pașa, în retragere spre Dunăre, aruncase în aer mănăstirea întărită Sf. Troiță și dăduse foc întăriturilor, dintre care una așezată pe Dealul Piscului și alta în Drumul Sârbilor.

Fusese o noapte de pomină, care prefăcuse totul în cenușă și flăcările pârjolului luminau amenințător vetrele Cărămidarilor. Împins de răbufnirile vântului, focul s-a întins spre apus și mahalaua Cărămidarilor s-a ales numai cu spaima. Mahalaua Sf. Troiță, cu așezările ei, și mare parte din oraș au rămas însă o tristă ruină.”

„La margine de București”, Mihai Tătărâm

 

 

Câteva pagini mai încolo, preotul Tătărâm notează un exercițiu de imaginație care ne duce în ultimii ani ai secolului XVIII, într-o plimbare prin Mărțișorul timpuriu, și ne atrage atenția asupra ruinelor acelui bastion din vremea lui Mihai Viteazul.

„Fără veste, am ajuns la podul de bîrne care traversează apa Privalului, cce taie drumul Piscului, râuleț lat de trei metri, cu apă neagră, feruginoasă, izvorând de sub dealul Troianului, străpungând bălțile Văcăreștilor, până ajunge la Dâmbovița.

De o parte și de alta a drumului terenul fuge în pantă și acolo se înșiruie case mărunte, jumătate vârâte în pământ și acoperite cu trestie și geamuri mititele, acoperite cu bășici de porc. În marginea lor troienesc grămezi de gunoaie, care nu se ridică, adăpostind calcanul împotriva vântului. Din râpele acestea pornește drumul Mărțișorului, umblând sub coasta dealului, unde sunt cocoțate viile, sub care se pleacă un povârniș abrupt, înalt de zece-cincisprezece metri, de unde-și iau cărămidarii lutul.

Pe câmpia de sus, printre vii, se mai deslușesc ruinele redutei pe care Sinan Pașa o ridicase ca să țină Bucureștiul sub ascultare și ca să se împotrivească lui Mihai Vodă Viteazul.”

„La margine de București”, Mihai Tătărâm

Bucureștiul sub ocupație turceasca Dealul Piscului drumul Mărțișorului Mănăstirea Radu-Vodă Mihai Viteazul Sinan-pașa