Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

29

ianuarie 2018

1

COMENTARII

Acum 400 de ani, în mahalaua Cărămidarii de Jos se țineau… turnire cavalerești!

Scris de , in categoriaPovești din Berceni, Povești din vremuri vechi

turnire
Du povestea mai departe...

Asta-i bună, o să ziceți, că doar n-or fi fost și prin părțile noastre bercenare niscai scene demne de Game of Thrones, cu cavaleri împlătoșați care se-mpung fioros cu lăncile-n piept.

Ba, chiar cam așa fu, și-n plus, la sfârșitul turnirurilor noastre cică toată lumea se-nfrupta din saramura pregătită de-o bucătărească pricepută de sub dealul Văcăreștilor.

Povestește preotul Mihai Tătărâm în cartea musai de citit de către toți cei îndrăgostiți de zona Mărțișor-Cărămidarii de Jos, „La margine de București”, că la începutul secolului XVII, în mahalaua Cărămidarilor, se-ntreceau coconii boierești arătându-și îndemânarea la ochirea cu arcul, mânuirea spadei din fuga calului, dar și agilitatea la saltul peste diferite obstacole.

Tradiția populară păstrează vii amintiri după care de sub dealurile Mărțișorului, unde lucrau cărămidarii, și până în apa Dâmboviței, unde morile se înșiruiau lanț, boierii petreceau, întrecându-se la iscusința ochirii cu arcul, lovind cu spada, din fuga cailor, în păpuși de cârpă sprijinite în țăpuși sau în străchini de lut, atârnate cu sfori de crengile pomilor, precum și să sară peste șanțuri de apă și felurite obstacole.

Cei care așezau păpușile cu pricina în țepușe s-au bucurat de recunoștința domnitorului și Țepuș le-a rămas numele, cum îi rămăsese și Țepeșului domnitor cu aproape două secole mai înainte.

Din acele vremuri a rămas în mahala, până în vremurile noastre, amintirea neamului Țăpuși, localnici de sub dealul Văcăreștilor care, cu ai săi, așezau în țăpușe de lemn păpușile de cârpă sau figurile ce serveau drept țintă. Și cum lângă casa lor aveau un mic, dar adânc, heleșteu, cu o bogăție de pește, când oboseau boierii le servea, pregătită de femeie, saramură de pește cu mămăligă. Drept mulțumire, Leon Vodă i-a întărit locurile, stăpânite cu hrisov domnesc, și porecla de Țăpuși, care s-a păstrat urmașilor, peste veacuri.

La un astfel de turnir, întrecere cavalerească sau petrecere câmpenească, după cum vreți a-i spune, a fost poftit și Paul Strassburg, solul regelui suedez Gustav Adolf. Aflându-se în drum spre curtea lui Murad al IV-lea, adică spre Istanbul, Paul Strassburg a fost primit de Leon Vodă la curte, apoi, după un ospăț îndestulat, domnitorul s-a oferit să-l conducă la plecare. Domnitorul nostru l-a dus mai întâi să vadă cu ochii lui (cam pe la fostul restaurant Budapesta, unde se luptase cu Matei Basarab) crucea înălțată pe locul groaznicei bătălii de pe locul bisericii Slobozia.

Domnul a vrut să mă însoțească, de plecarea mea, cu toată cinstea și cu o escortă de o mie de călăreți și sase sute de pedestrași. Spre a mări fastul, în fruntea alaiului s-a pus un steag de culoare roșie și de o mărime neobișnuită, pe care îl trimisese sultanul domnului, precum și alte steaguri ale Țării Românești. Trâmbițele și tobele răsunau în pădurile apropiate și în codrul vecin. De amândouă părțile înaintau dregătorii și boierii țării, călărind cai asiatici și împodobiți cu haine strălucitoare. Lângă domn erau lăutarii și un cor de muzicanți care cântau cu foc un cântec bătrânesc în limba română.

Pe când mergeam călare, domnul se plângea amar și spunea cum de curând învinsese într-o serioasă luptă o mare parte din rebeli, chiar pe drumul pe care mergeam, lângă București, arătându-mi cu mâna locul bătăliei, mormintele celor uciși și crucile ridicate în semn de biruință.

turnirele din Berceni

Sursa: „Călători străini despre Țările Române”, vol. 5

Apoi, după aproape o oră de mers, alaiul s-a oprit oleacă în Cărămidărie, să-și tragă sufletul și să se întreacă după obicei.

Astfel călătorind noi, cam o oră, principele stărui mult ca să poposim puțin într-o livadă apropiată și frumoasă, până să ni se aducă mâncărurile din carele ce ne însoțeau. În așteptarea mesei, el începu să ne arate calitățile focoșilor săi cai la exercițiile cu lancea, fuga cea mai repede, să întindă coarda arcului cu admirabilă putere, să descarce puștile și să tragă la țintă.

Căpeteniile militare și boierii nu se lăsară mai prejos de iscusința domnului și fiecare se avânta într-o întrecere cavalerească, să-și arate dibăcia la arme și mânuirea lor. La aceste întreceri, principele, ca să stârnească virtutea fiecăruia, se arăta foarte darnic și pre cei care, fie prin știință, fie prin deosebită îndemânare, întreceau pe ceilalți, îi dăruia, din însăși mâna lui, un număr apreciabil de galbeni. Între alții, și un nobil din escorta noastră lovi bine ținta și principele îl dărui cu zece coți de borangic, adus de îndată din oraș.

 

Du povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.