Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

20

februarie 2017

6

COMENTARII

Povestea bisericii Slobozia din sectorul 4, ridicate pe locul înfrângerii lui Matei Basarab

Scris de , in categoriaPovesti din vechiul Bucuresti

Biserica Slobozia
Transmite povestea mai departe...

Ascuns în cutele bătrânului București, apărat de un pâlc de copaci și unul de blocuri, la intersecția bulevardelor Mărășești și Dimitrie Cantemir, pe vechiul Pod al lui Șerban-Vodă, se află un lăcaș de cult din secolul al XVII-lea. Biserica Slobozia este un monument istoric cu o poveste extraordinară, care merită spusă și răspusă, spre a-i mări dârzenia în fața monstrului indiferenței contemporane.

Așa că, iată cuvintele din spatele micii biserici și a maiestuoasei cruci din curtea ei.

Totul a început cu luptele fostului căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, aga Matei din Brâncoveni, pentru tronul Țării Românești, începute din timpul domniei lui Leon Tomșa. După înfrângerea din 1631, aga Matei (care avea să ajungă voievodul Matei Basarab doi ani mai târziu) s-a retras spre Transilvania, iar Leon Tomșa a ridicat deasupra mormântului oștenilor morți o cruce, care avea să pomenească peste veacuri despre crâncena bătălie de „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul”. Crucea, inscripționată în limba noastră, dar cu litere chirilice, a fost restaurată de Radu-Leon, fiul lui Leon-Tomșa, între 1664-1665. După ce i-a zidit și un adăpost din cărămidă, dispărut astăzi, Radu-Leon a ridicat lângă cruce o biserică, pe care a refăcut-o și mărit-o Marele Vistier Constantin Năsturel.

„După 13 ani dela zidirea bisericii Dobroteasa, Constantin Năsturel biv vel vistiernic a scoborât dealul pe care ridicase biserica, spre vale, și a dat de apa Dâmboviței. Se vede că o trecuse de atâtea ori în acest loc, mergând spre vii, cari erau presărate pe aceste locuri. Și trecând și acum, în anul mântuirei 1743, apa Dâmboviței pe acolo pe unde este azi podul de fier ce dă în ulița mare, ce-i spun bulevardul Neatârnării, care pe vremea aceia era presărat, precum am spus, numai cu vii, a cotit la dreapta și i-a eșit în cale din mijlocul acestor vii o mică biserică de lemn, pe podul lui Șerban-Vodă. Era biserica Slobozia, ridicată la 1665 de Radu-Leon, alăturea de crucea pe care o ridicase tatăl acestuia Leon-Ștefan-Vodă la 1632 în cinstea Sf. Gheorghe, ca să se pomenească de războiul ce l-a avut într-acest loc cu pribegii la anul 1631. Și văzând-o de lemn Constantin Năsturel biv-vel-vistiernic a înlocuit-o cu una de zid și a sfințit-o la 8 septembrie 1743.”

Bisericii i s-a spus Slobozia deoarece, în secolul XVII, cei care se așezau prin acele părți erau sloboziți (scutiți) de birurile percepute de domnie și de mănăstirea Radu-Vodă, bineînțeles în schimbul muncii pe pământurile acestora și a unei singure dajdii anuale.

Prin secolul XIX, în fața bisericii se întindea un mare loc viran transformat într-un fel de bâlci, numit Maidanul Dulapului, unde se „făcea Dulapul”, adică se dădea lumea în scrânciob. Tot pe-atunci se zice că era un cântăreț tare mucalit la biserica Slobozia, unul zis Matache Pițirigă, care se ținea de farse împreună cu unchiul dramaturgului I.L. Caragiale, conu Iorgu Caragiale.

Surprinzător, biserica a supraviețuit chiar și regimului comunist, împărțind ani buni intersecția cu vestitul restaurant Budapesta, care astăzi a lăsat locul unui cazinou.

Dulapul (scrânciobul)

 

Surse: Materiale de istorie și muzeografie, 1971, 2004

Cum au fost Bucureștii odinioară, D. Caselli

 

 

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. Mircea Sorinel Alexandru
  2. Mircea Sorinel Alexandru
  3. Lascu Cristian
  4. Ionescu Ioan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *