Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

14

decembrie 2016

1

COMENTARII

Povestea veche de patru sute de ani a Caii Serban Voda

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi, Povestile strazilor din Berceni

Transmite povestea mai departe...

Calea Serban Voda nu era decat un drum ca vai de lume la inceputul secolului XVII, drum pe care l-a podit, cu barne mari de stejar, domnitorul Tarii Romanesti, Radu Serban. Pe-atunci, ulita era cunoscuta ca Podul lui Serban-Voda, dar spre sfarsitul veacului XVIII, in vremea lui Alexandru Voda Ipsilanti, a inceput sa i se spuna Podul Beilicului.

Suna ciudat, nu? Beilic. De unde si pana unde?

Ei bine, beilic se spunea in vremea aceea casei in care erau gazduiti beii si alti trimisi oficiali ai Portii otomane in Bucuresti. In 1776, Voda Ipsilanti a construit pe Podul Serban-Voda, in apropierea vechii Curti Domnesti, pe partea dinspre Dambovita, o cladire mare cu un cat, unde erau primiti dregatorii turci. Domnitorul Ipsilanti a facut atunci si o „hotarnicire” a orasului, stabilind granitele din cruci dincolo de care nimeni nu mai avea voie sa-si aseze casele.

Sursa: documentar 1972, "Bucurestiul necunoscut"

Sursa: documentar 1972, „Bucurestiul necunoscut”

Podul Beilicului a devenit o strada importanta pentru Bucuresti. Aici „se ingramadea la inscaunarile domnilor nou investiti intreg norodul capitalei” si pe aici „se scurgeau convoaiele de surghiun sau de beilic”. Insa dupa „intrarea Hangherliului pe Podul Mogosoaiei”, in 1797, „cumpana greutatii orasului se apleaca mai mult in jurul ei, iar Podul Beilicului e redus la ulita de mahala. Locuitorii de pe Beilic raman tare mahniti”, citim in cartea „Urbanism si cult national”, din 1930.

Sursa: "Bucurestii vechi, sursa istorica si urbanistica"

Sursa: „Bucurestii vechi, sursa istorica si urbanistica”, schita dupa planul lui Boroczyn din 1852

Apoi, in 1823, Hanul Beilicului a ars. Domnitorul Ghica a dat ordin ca egumenul Manastirii Sf. Ecaterina sa scoata toti chiriasii din hanul pe care-l avea, si sa-i gazduiasca acolo „fara de alta zabava” pe trimisii Inaltei Porti.

In 1835, Podul Beilicului a primit, in locul grinzilor de lemn, un acoperamant din bolovani de rau. In a doua jumatate a secolului XIX i s-au adus mai multe modernizari, iar in 1878, dupa intrarea triumfatoare a armatei romane in Bucuresti in urma razboiului ruso-turc, vechile poduri au fost redenumite. Podul Beilicului si-a (re)capatat numele Calea Serban Voda.

Surse:“Cetatea de scaun a Bucurestilor” de Paul Simionescu si Paul Cernovodeanu

„Urbanism si cult national”, 1930

Documentar 1972, „Bucurestiul necunoscut, Calea Serban Voda”

Transmite povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Eugen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *