A fost o vreme când Bucureștiul era înțesat de grădini și locuri de petrecere unde oamenii se strângeau în toate ocaziile cu plăcere și veselie să chefuiască. Unul din aceste locuri de zaiafet era grădina Oracici, mai târziu denumită Trocadero (ca la Paris!), apărută după 1870 prin părțile Filaretului. Cam pe unde e astăzi Mausoleul din Parcul Carol.

Grădina Trocadero, înconjurată de livezi și vii, se afla chiar în drumul cortegiilor mortuare spre cimitirul Bellu, așa că la întoarcere, după ce răposatul era lăsat să se odihnească în pace, rudele și prietenii întristați opreau o vreme la grădină ca să le mai vină inima la loc.

Sursa: „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Constantin C. Giurescu

Se zice că o parte din imensa pivniță a localului se mai putea vedea după ce a fost dărâmat și în locul ei construit Palatul Artelor, în 1906, fiind integrată cumva în Grota Uriașilor (localizarea veche, din fața Palatului Artelor). Interesant e că denumirea Trocadero s-a extins o vreme asupra întregului deal al Filaretului. Chiar și în volumul documentar comemorativ „Așezămintele Brâncovenești. O sută de ani de la înființare” din 1938, se vorbește „cum în 1799 Mitropolia și Tudor legătorul de cărți au vândut lui Nicolae Saigiu biv vel serdar două vii în Dealul Bucureștilor, loc numit mai târziu Trocadero”. Saigiu a vândut după 4 ani viile marelui paharnic Manuc (cel cu Hanul, exact).

Palatul Artelor (cu Grota Uriașilor), care a fost construit pe locul vechii grădini Trocadero. În 1943 a fost demolat, iar în locul lui se înalță astăzi Mausoleul. Sursa: „Bucureștii pe care nu i-am cunoscut”, de Radu Anton Roman

„Locul despre care se vorbește a fost numit mai târziu Grădina Trocadero și se afla pe Str. 11 Iunie nr. 55, suburbia Bărbătescu Nou, Dealul Filaret. Era compus dintr-un parc cu pomi roditori, casă, pivniță, casă pentru portar, fiind folosit în cele din urmă ca grădină-restaurant. Pivnița avea două etaje, era de piatră și se închiria pentru vinuri” mai scrie în volumul comemorativ indicat mai sus.

La Trocadero s-a ținut prima petrecere a lucrătorilor din București, în contextul manifestațiilor de 1 Mai în favoarea celor 8 ore de muncă. Convoiul de oameni a străbătut Bulevardul Academiei, Calea Victoriei, Strada Carol, Piața Sfântul Anton, Calea Șerban Vodă. După ce-au ajuns la Trocadero au plătit bilete ca să intre, apoi au ascultat discursuri, au dănțuit și s-au veselit.

Însă la Oracici-Trocadero nu se petrecea numai cu bilet, în clădirea restaurantului, ci și în aer liber, pe pajiște, cu coșuri de mâncare și băutură aduse de-acasă. Cum arăta o astfel de zi de chiolhan?

Păi, odată ajunși, bucureștenii alegeau un loc mai pe la umbră, întindeau pături și rogojini și-ncepeau să-și întindă calabalâcul, adică farfuriile și tăvile pline cu mâncăruri. De băutură se ocupau bărbații, bineînțeles, care nu prea stăteau locului ci bântuiau peste tot în căutarea altor bunătăți: colo puteau lua niște ridichi, de dincolo niscai mici, alții vindeau raci pentru fiert, iar vinul, ei bine, se cumpăra cu oala. Festinul era și cu lăutarii nelipsiți, cu țambalagii și cu gălăgie multă, stropită din plin cu țoiuri de țuică și oale de vin (pe care le trânteau puternic de pământ când plecau spre casele lor).

Odată cu amenajarea Expoziției Generale Române în 1906, localul Trocadero s-a mutat mai în centrul orașului, pe la Universitate.