La talciocul din Vitan, acum o sută de ani
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartierul Vitan, Povești din vremuri vechi
Credeați că faimosul târg din Vitan e un tinerel născut în anii 90, a cărui carieră a început de la bișnița cu prespălați, casete trase acasă, rujuri, țigări, șaibe și cutii de cafea aproape expirate, și a ajuns astăzi la… ei bine, bișnița cu aproximativ același gen de lucruri?
Ei bine, nu.
La Vitan se ținea talcioc și acum o sută de ani, iar bișnița se făcea cu obiecte specifice vremii, roș de buze, cartofi, ațică, flori, rahat, pânzeturi și altele asemenea.
Iată ce a scris reporterul Realității ilustrate, Alex F. Mihail, după ce a făcut o plimbărică plină de surprize pe șoseaua Vitanului în anul 1936:
„Bâlciul din Vitan se face în mijlocul străzii, cuprinzând tot drumul, inclusiv trotuarele, fără nicio considerație pentru circulație. Pe șoseaua Vitan, largă și frumoasă, cu trotuare spațioase, nu se ține seamă de niciun drept al pietonului sau conducătorului de vehicul. Atât strada carosabilă, cât și trotuarele sunt ale negustorilor. Odată pe săptămână, Duminica, fiecare are voe să se așeze, cu taraba lui, ori unde i-ar trăsni prin cap, să circule pe unde vrea, și să facă oricâtă larmă poftește, pe sub ferestrele locuitorilor exasperați.
Ce găsești în Bâlciul din Vitan? Dar ce nu găsești? Ață, jucării, pânzeturi. Totul se etalează pe jos, în bătaia soarelui strălucitor.
–Un leu kilo de cartofi!
–Mare ocazie, domnilor! Pastă de dinți. Reclama fabricii! Parfumuri fine și roș de buze!
Un negustor vinde lapte bătut, altul are gâște. Al treilea, cântă din fluer de asurzește toată lumea, ținând un teanc de asemenea instrumente subțioară. Prăjituri și rahat puteți cumpăra de la un băiat care și-a așezat coșul chiar în mijlocul prafului străzii, ca să fie mai în calea mușteriilor.
-Limonada rece, limonica de la ghiațaaaa. Rece, răcoreala, domnilor! Aci la Capșaaa!!! răcnește vânzătorul care vântură de la înălțime un lichid gălbui, aflat în donița sa.
Din când în când dă năvală câte-o căruță nebună, care agață cu osia și răstoarnă vreo tarabă, sau coșul cu prăjituri multicolore. Negustorul, cu drept cuvânt indignat, după ce face o morală bine meritată vandalului, are grijă să adune de pe jos prăjiturile, să le șteargă frumos cu mâneca cămășii și să le orânduiască din nou cu simetrie în coșul de expoziție.
-Patru lei un mosor de ață! Avem și piepteni, oglinjoare, șireturi de ghete…
-Hai la castraveți! Trei de un leu!
-Patru de un leu! strigă concurentul desperat de alături. S-a eftenit marfa! Falimentuuuuuu!!!”
Sursa: Realitatea ilustrată, 22 iulie 1936
