În Parcul Carol există o fântână tare veche, construită pe cheltuiala primarului capitalei, Gheorghe Grigore Cantacuzino, în anul 1870. Dar nu această fântână este subiectul articolului de astăzi, ci cea dinaintea ei, care a dat și numele Câmpiei Filaretului după 1793.

Mitropolitul Filaret a construit lângă heleșteul lui Șerban Vodă, în jurul unui izvor cu apă rece și bună, o fântână grandioasă din marmură albă, pe două niveluri. „Apa celor patru izvoare se revarsă din peretele de piatră sculptată, prin mai multe guri; pe pardoseala de lespezi de marmură albă erau scobite canaluri înguste, prin care trecea clipocind apa. Tavanul era alcătuit din 12 lespezi de marmură măiestrit sculptate cu semnele celor 12 zodii. O scară de marmură, de asemenea înflorată, ducea deasupra. Acolo te aflai într-o sală mare, în chipul unui vechi pridvor românesc. Printre coloanele de piatră crestate în frunze și flori, privirea rătăcea în voie pe deasupra bălții înconjurate de sălcii. Sub streașină atârnau clopoței de sticlă, care sunau la adierea vântului.” (Alexandru Predescu, „Vremuri vechi bucureștene”)

 

„În etajul de sus era un salon mare înconjurat de sofale, cu perini roșii și cu ciucuri albi de bumbac. În mijlocul salonului se găsea o masă mare de stejar înconjurată de scaune. Salonul se sprijinea pe doisprezece stâlpi de piatră cu capitele și cu sculpturi de flori. Acoperământul era de olane. În salon se suia pe o scară largă pe dinafară, acoperită; sub salon, la etajul de jos, era cișmeaua cu doisprezece țevi de alamă, prin care se scurgea din abundență apa în jgheaburi de marmură, iar deasupra fiecăreia dintre aceste țevi erau reliefuri sculptate în marmură reprezentând cele douăsprezece zodii. Deasupra lor, pe o marmură mare, se vedea marca arhiepiscopală, cu inscripția în limba română, descriind fundarea acestui monument. Pavimentul cișmelii era așternut cu marmură și cu jghebulețe în zigzaguri pentru scurgerea apei, care ieșind afară din cișmea se scurgea în balta învecinată, învăscută cu stuf.” (Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București, 1891)

Impunătoarea fântână a lui Filaret a sporit atractivitatea locurilor, iar dacă punem la socoteală și numeroasele vii care acopereau dealurile din jur, înțelegem de ce bucureștenii veneau cu mic cu mare și cu poftă de petrecut, în zilele de sărbătoare, la Filaret. Carevasăzică, după ce-mbucau din merindele aduse de-acasă, stropite bine cu apă rece și vin ghiurghiuliu, bucureștenii începeau să joace și să se-nfrupte din alviță sau rahat, mărfurile negustorilor nelipsiți de la astfel de ocazii.

Apoi, în 1848, câmpia Filaretului a devenit din loc de zaiafet, loc de revoluție. Peste 30.000 de oameni s-au adunat în jurul fântânii la 15/27 iunie pentru a-și susține drepturile, iar guvernul provizoriu, din care făceau parte Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, au decis prin decret ca numele locului să fie de-atunci înainte Câmpia Libertății.

În anul 1863 fântâna-simbol a Filaretului a fost demolată. Șapte ani mai târziu, primarul Gheorghe Gr. Cantacuzino, supranumit Nababul, a construit o nouă fântână după proiectul arh. Alexandru Freywald și al sculptorului Karl Storck.

 

Surse:

www.parculcarol1906.blogspot.com

www.culture-pass.ro

Biblioteca Bucureștilor, 2004, nr. 11

Sursa foto principală: Campia si Dealul Filaret in 1905, L Illustration, 29 sept. 1906, via culture-pass.ro

Câmpia Filaret Câmpia Libertății fântâna Filaret mitropolitul Filaret Parcul Carol