A fost odatã ca niciodatã, cã de n-ar fi, nu s-ar povesti, pe când în vechea Manastire Vãcãreşti ispãșeau pedepse deținuții, pe Valea Plângerii viermuiau șobolanii și nevoiașii forfoteau prin gunoaie, iar la Crematoriul Cenusa cei incinerați aveau dreptul doar la o slujbã înregistratã pe plãci de gramofon, au fost, mai bine zis, în cãușul format de Splaiul Unirii, Calea Vãcãreşti, Șoseaua Olteniței și Șoseaua Vitan Bîrzești, niște oameni împroprietãriți de regele Ferdinand, dupã primul rãzboi mondial.

Traiul pe acel pãmânt din poala Bucureștiului, unde grãdinile de zarzavat dãdeau rod bun, iar bãlțile alimentate din izvoare subterane ascundeau belșug de pește, se poate sã fi fost atât de îndestulãtor, încât noile strãzi au primit nume cu parfum tainic, precum Povestei, Sezãtoarei, Ineluș, Drumul lui David. Alte strãzi au pãstrat, pentru o vreme, amintirea ostașilor care luptaserã în primul rãzboi mondial, iar Strada Glãdiței, care lega Vitan-Bîrzeștiul de Vãcãreşti (si din care astãzi a rãmas capãtul de la Asmita Gardens), a primit denumirea unui arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi.

Sursa: Bucuresti, ghidul strazilor, 1982

In 1948, terenurile au fost naționalizate, iar în 1955 toatã zona a trecut în administrarea CAP Popești Leordeni. Proprietarii și-au putut lucra în continuare grãdinile, plãtind o taxã la stat, pânã în 1988, când blestemul s-a abãtut asupra lor, sub forma exproprierii celor 260 ha de teren (180 ha în cuveta lacului, 80 ha de partea cealaltã a digului), pentru a face loc unui proiect comunist de amenajare a Lacului Vãcãreşti.

Pânã în 1989 s-au finalizat lucrãrile la digul din pãmânt betonat și la cuveta lacului, iar excavãrile prin care s-a obținut materialul pentru ridicarea digului împrejmuitor au dat naștere şi mai multor bãlți. Lacul urma sa fie umplut prin alimentare gravitaționalã din Argeș, via Lacul Mihăileşti, pe o distanțã de 27 km, din aducțiune realizându-se doar 14 km. Prima încercare de umplere a bazinului a fost însã și ultima. Apa, adusã prin pompare din Dâmbovita, s-a infiltrat prin dig și prin subteran, inundând serele de pe Vitan-Bîrzești. Dupã aceea, proiectul a fost abandonat.

Grădină de zarzavat de la marginea Bucureștiului, Realitatea ilustrata 26 august 1936

După 1990 au fost înregistrate peste 300 de solicitãri de retrocedare din partea foștilor proprietari (în baza Legii 10/2001), numai câteva fiind rezolvate, iar în 2002 terenul a fost concesionat de cãtre Ministerul Mediului și Dezvoltarii Durabile firmei S.C. Royal Romanian Corporation S.A., pentru 49 ani, pentru realizarea unui complex cultural-sportiv. Patronul firmei, Tony Mikael, nu a reușit sã facã niciun complex cultural-sportiv, în schimb a reușit sã devinã în câtiva ani cel mai mare datornic din Sectorul 4, sã fie cercetat de Parchet pentru fals și uz de fals si sã fie expulzat din țarã.

Sursa:www.parcnaturalvacaresti.ro

Între timp, natura și-a facut culcuş pe Vãcãreşti, întinzându-și bratele mlãștinoase în tot bazinul împrejmuit de dig. Și-a gatit noul sãlaș cu perdele de trestie și stuf, cu crânguri de sãlcii și cuiburi de plopi, apoi a trimis vorbã cãtre prieteni, tritonul cu creastã, izvorașul cu burta roșie, testoasa de apã europeanã, gușterul, corcodelul, egreta micã, stârcul pitic, eretele, pescãrușul râzãtor, nagâtul, ciocãnitoarea capintortura, codobatura, pițigoiul albastru, sfrânciocul cu fruntea neagrã și multi altii, sã vinã sã-i ținã de urât. La Vãcãrești s-a format un ecosistem a cãrui importanțã și valoare de patrimoniu nu are egal în toatã Europa.

Data de 11 mai 2016 i-a adus recunoașterea oficialã, Guvernul hotãrând constituirea Parcului Natural Vãcãreşti și oferindu-i acestuia statutul de arie naturalã protejatã. Totusi, din luna mai până în prezent nu a fost desemnat un administrator, cele 180 ha de mediu urban, recucerite de naturã şi biodiversitate printr-un proces poate unic în lume, fiind în continuare la fel de expuse braconajului, gunoaielor şi incendiilor.