Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

10

august 2016

1

COMENTARII

Poveștile din Valea Plângerii

Scris de , in categoriaPovești din Tineretului, Povești din vremuri vechi

Transmite povestea mai departe...

Sunt atat de multe de spus despre Valea Plângerii, transformatã în urmã cu câteva decenii în Parcul Tineretului, încât va trebui sã le povestesc pe rând ca sã nu fac un talmeș-balmeș din cea mai fascinantã istorie petrecutã pe pãmânturile Berceniului.

Haideti sã vedem mai întâi cum apãrea Valea Plângerii în ghidul capitalei publicat de V. Miorini, în jurul anului 1923:

valea plangerii ghidul Miorini

Legenda Vãii Plângerii

Demult de tot exista pe locul Vãii Plângerii o mãnãstire, si lângã mãnãstire un sãtuc. Intr-o noapte, pãmântul s-a cutremurat si s-a deschis, trãgând în adâncurile sale atât lãcașul sfânt, cât și mica așezare, nemailãsând nicio speranta bietilor oameni. Peste ceea ce fusese viatã s-a așternut nepãsãtoare apa, care s-a fãcut baltã cu stuf, de unde i-ar fi venit si numele de Cocioc. E drept cã, în anii ce-au urmat nãpastei, o priveliste desfãtãtoare pentru ochi se-nfãtișa pe acele meleaguri, dar prea înspãimântãtoare pentru suflet. Turla bisericii se mai putea vedea prin stuf, iar linistea noptilor era tulburatã adeseori de voci stranii care pãreau a iesi din baltã.

Cum s-a format mlaștina Cocioc

Din Dâmbovita cea zvãpãiatã se trãgea apa mlaștinii Cocioc, cãci râul alintat al Bucureștilor avea obiceiul sã se cam umfle când veneau ploile, sa sarã din vadul lui si sa înece malurile. Așa se face cã între mahalaua Cãrãmidarii de Jos si dealul Serban Vodã, unde urma sã fie amenajat la jumãtatea secolului XIX Cimitirul Bellu, se formase o baltã înconjuratã de stuf înalt de aproape 4 metri. Povestea preotul Mihai Tataram, de la biserica Mãrtișor:

Pe sub trestii era un mal și o apã fãrã fund acoperitã de rãdãcini și de ierburi.”

Tunelul subteran din Valea Plângerii

Unii dezmint zvonurile care plaseazã sub Parcul Tineretului un tunel subteran secret, care ar face parte dintr-o veche retea de catacombe de pe vremea lui Vlad Tepes, având gura de ieșire într-una din anexele Crematoriului „Cenusa”, construit special în acel loc pentru a o masca. Insa Florin Dobrescu vine cu o alta legendã a galeriei subterane din Valea Plângerii, în care distingem un obicei al vechilor boieri, printre care și cei din familia Bellu, proprietari ai pãmânturilor pe care se afla acum Cimitirul Bellu: refugiul în subteran la vremuri de restriște. Se spunea cã în preajma Cimitirului Militar ProPatria se cãsca gura unui tunel zidit cu cãrãmidã, care avea ieșirea dincolo de Crematoriul „Cenușa”, aproape de gârlita Lânãriei, un afluent al Dâmbovitei deviat printr-un canal subteran chiar sub strada Lânãriei de astãzi.

Valea Plângerii, sursã de inspiratie pentru povestitorul Petre Ispirescu

Mai stiti basmul „Tinerete fãrã bãtrânete și viatã fãrã de moarte”? Se pare cã Petre Ispirescu, al cãrui tatã avea o frizerie în apropierea Vãii Plângerii, pe Calea Vãcãrești, mãcinat de gândul imposibilei si absurdei nemuriri, scrie basmul în care Fãt Frumos pleacã în cãutarea tineretii fãrã bãtrânete si vietii fãrã de moarte, promise la naștere. Le gãsește, dar nu le poate pãstra, pentru cã pune piciorul, din greșeala, pe pãmântul lacrimilor, al dorului și suferintei, în Valea Plângerii, si pierde nemurirea. Fãt-Frumos sfârșește în bratele mortii care-l aștepta in coșciug, si nu ne putem stãpâni un gând fugar, cum cã poate si Cimitirul Bellu, vecin cu Valea Plângerii, o fi avut vreo influență în scrierea basmului.

Groapa de gunoi din Valea Plângerii

Ziariștii de la revista „Realitatea Ilustratã” și-au facut curaj într-o zi a anului 1930 și au realizat un reportaj pe Valea Plângerii, oferindu-ne câteva imagini sugestive ale gropii de gunoi în care fusese transformatã mlaștina Cocioc. Ar fi de prisos o reinterpretare actualã a acestora, lipsitã de impresiile olfactive conștiincios notate de jurnaliștii interbelici:

In mijlocul vãii s-a format un adevãrat munte de gunoaie. O regiune întreagã de gunoi, râusoare, pante, sinuozitãti de gunoi, o suprafatã imensã din terenul Capitalei este acoperitã cu cele mai scârnave imunditati. Cu cât pãtrundem mai adânc în imunda regiune, cu atât gâtlejul ni se strânge, sufocat de un miros complex, format din miasme de cadavre, putrede descompuneri vegetale si miros acru.”

Cât despre felurile în care reușeau nevoiașii sã se foloseascã de aceastã matcã infamã a mizeriei, iatã câteva exemple: unii strâng oase putrede, din care se face o pudrã pentru albirea zahãrului, sticle sau așchii de lemn pentru foc, altii jupoaie câini ca sã le foloseascã pieile, altii aduc aici turme de porci, la îngrãșat, iar unii cautã cãrtile aruncate de familiile celor morti de tuberculozã, spre a le vinde la anticariat.

colaj valea plangerii

Valea Plângerii- statiune modernã de ski

Peste nici 3 ani de la reportajul „Realitatii Ilustrate”, aflãm cu stupoare din „Ilustratiunea Românã” cã pe Valea Plângerii a fost inauguratã cu un fast deosebit… o pârtie de ski. Amenajatã fãrã prea multe dureri de cap din partea autoritãtilor, doar „pe ici pe colo, mâna omeneascã desãvârșind opera naturii„, pârtia urma sã includã trei sectiuni: ski pentru începãtori, ski pentru grupa de perfectionare si pârtia pentru sãniutã.

colaj ski

Parcul parcurilor 

In „Planul Director de Sistematizare al Bucurestiului” din 1935 se propunea realizarea unui mare „pâlc de verdeatã”, în locul unui mai vechi proiect de centurã verde care ar fi înconjurat orasul (deh, nici mãcar în interbelic nu avea capitala prea multi bani), compus din „terenurile comunale si cele particulare dintre calea Serban Voda, calea Vãcãrești, sos. Oltenitei, cuprinzând Valea Plângerii, dealul Piscului si al Vãcãreștilor.”

Din nou, groapa de gunoi

In 1940 s-a concluzionat cã parcul parcurilor era prea… prea de tot. Cu rãzboiul care bãtea la ușa si cu gunoaiele care ne mâncau sufletul, pânã la urmã Valea Plângerii a fost concesionatã Uzinelor Comunale, ca groapã de gunoi pentru o perioadã de 25 de ani, urmand ca abia dupa aceea sa fie transformatã în parc.

In sfârsit, Parcul Tineretului

In 1965 a început amenajarea Parcului Tineretului. In 8 luni, prin munca „patrioticã” a tinerilor, a fost fãcutã amenajarea de baza, dar de inaugurat s-a inaugurat în 1974. Atunci televiziunea românã a prezentat, în cadrul emisiunii Album Duminical, câteva imagini din parc si din spectacolul desfãșurat la Sala Polivalentã, în onoarea celor douã realizãri.

Sursa: Arhiva TVR

Sursa: Arhiva TVR

 

Surse: „Biblioteca Bucurestilor”, „Despre teritoriul pe care s-a întemeiat cartierul Bellu şi legăturile sale cu Bucurestii de altădată”, de Florin Dobrescu

Revista „Ilustratiunea românã”, nr 5, 1933 si 19 sept. 1934

Revista „Realitatea româneascã”, nr. 167, 1930

„Planul Director de Sistematizare. Rezumat al memoriului justificativ”, 1935

 

Transmite povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Vişan Corneliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *