Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

22

noiembrie 2017

0

COMENTARII

Strada Lânăriei sau povestea străzii care a fost apă

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi, Povestile strazilor din Berceni

Transmite povestea mai departe...

Strada Lânăriei e strada aceea cu platani impunători care, din păcate, se tot împuținează. Acum leagă Parcul Carol de bulevardul Gheorghe Șincai, dar în urmă cu un secol ajungea până la Dâmbovița. Și mai înainte, nici măcar nu era stradă, ci… apă.

Strada Lânăriei a fost de fapt unul din afluenții Dâmboviței, cel de sub dealul Filaretului, care pentru tăbăcarii așezați la sud de biserica Radu-Vodă și mahalaua Broșteni, înspre Kimpu Philareth (cum apare scris în planul maiorului Borroczyn de la 1846-1852) era de mare folos în meșteșugul lor.

strada Lânăriei

Sursa: Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Constantin C. Giurescu

Breslașii nu lucrau însă cu prea multă grijă, ci deversau pur și simplu apele reziduale în drum. Cam unde se află astăzi Piața Bucur era un astfel de loc de adunătură a apelor murdare, numit batac (unde încă ne mai amintește de meșteșugarii vremii strada Tăbăcarilor). În 1808 Divanul domnesc le poruncește să astupe gropile făcute tot de ei și să podească drumul, iar peste un an îi amenință că dacă nu plătesc taxa de pod alminteri să li se facă un șanț înaintea casei ca să nu mai poată ieși.  Până la urmă lucrurile au început să se aștearnă pe-un făgaș.

În 1869 a fost dată în folosință prima gară a orașului, cea de la Filaret, Uzina de Gaz a fost inaugurată în 1871  iar zona mahalalelor Broșteni și Apostol (pe lângă Manu Cavafu) a căpătat astfel o importanță mai mare în urbe. De partea cealaltă a Dâmboviței au luat ființă în 1873 Uzinele Lemaître, Abatorul în 1872 și tot atunci a început moda curei de ape minerale de la Văcărești, unde fuseseră descoperite niște izvoare de ape feruginoase.

Drept urmare, în anul 1875, Consiliul Comunal a decis canalizarea gârliței și botezarea ei cu numele Lânăriei (așa îi spuneau spațiului unde tăbăcarii făceau tranzacții cu lâna, în apropierea podului peste Dâmbovița). Alte surse consideră că numele vine de la obiceiul femeilor care spălau lâna în gârliță și o uscau în sălciile de pe mal („Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Constantin C. Giurescu). Totuși, o bună bucată de vreme locuitorii i-au spus pur și simplu… Canalizata.

La începutul secolului următor, în anul 1906, Consiliul Comunal a decis construirea primelor locuințe sociale pe strada Lânăriei. În 1909 a fost înființată Societatea pentru construirea locuințelor ieftine, iar viitorii locatari au beneficiat de niște condiții incredibil de lesnicioase: timp de 10 ani nu plăteau impozit pe construcții, dacă deceda capul familiei, ceilalți membri erau scutiți de plata ratelor, iar prețul unei locuințe era de maxim 5000 de lei, în condițiile în care un funcționar era remunerat cu aproximativ 150 de lei lunar. Probabil tot în acea perioadă au fost plantați și platanii. (Primele locuințe sociale din București: Strada Lânăriei, Răzvan Voinea și Dana Dolghin)

strada Lânăriei

Sursa: București, harta transporturilor, 1938

 

Pe strada Lânăriei a funcționat și o linie de cale ferată, care făcea legătura în Filaret și Abator și Uzinele Lemaître. „Multe case din strada Lânăriei sunt crăpate, altele au pereții afumați pe dinafară, dar și pe dinăuntru. Cu toată graba locuitorilor de a închide ferestrele totuși perdelele sunt negre, iar mobila din apartamente e unsuroasă și de culoare măslinie” scria revista Realitatea ilustrată din 23 septembrie 1936. Mai multe despre cum făcea trenul ciuu-ciuu pe Lânăriei și în Parcul Carol puteți citi aici.

În al doilea război mondial, după bombardamentul din noaptea de 6/7 mai 1944, strada Lânăriei a suferit numeroase distrugeri.

În anul 1964, după străpungerea magistralei Nord-Sud, strada Lânăriei a fost lărgită, reconstituită și aliniată la noul pod de pe Dâmbovița și la bulevardul Gheorghe Șincai.

 

 

strada lânăriei

Sursa: www.romania-actualitati.ro

 

Sursa: București, Materiale de istorie și muzeografie, XVI, 2002

 

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *