Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

4

mai 2016

8

COMENTARII

Povești nemuritoare din Cimitirul Bellu. O iubire interzisă

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni, Povesti din Cimitirul Bellu

Transmite povestea mai departe...

Nu stiu dacă se vede pe chipul meu că îmi plac poveștile, dar trag povestașii la mine, ceva de speriat. Uite, chiar azi dimineață, când mă plimbam prin cimitirul Bellu, umbrela unei doamne mi-a acroșat Buburuza  (așa îi spun umbrelei mele, pentru că este roșie cu buline albe) chiar în dreptul monumentului familiei Poroineanu. Doamna a început să râdă.

– Ia uite, dragă, am făcut accident! Uite d-asta n-am vrut eu niciodată să șofez, nu mă pricep să conduc nici măcar umbrela.

Femeia este destul de în vârstă, dar râde cu atâta poftă, încât pare o domnișoară care chiulește de la liceu. Are părul lung și alb, ochelari cu rama chihlimbarie și, în mod bizar, un papion la gât, unul roșu cu buline albe, întocmai ca Buburuza mea. Probabil că am remarcat în același timp ciudata nimereală, pentru că a devenit brusc gânditoare.

-Hmm. Mi se pare că tocmai s-a petrecut o coincidență foarte interesanta, nu crezi, dragă? Și chiar în fața monumentului care comemorează unul din cele mai dramatice evenimente ale istoriei noastre, deși… sunt voci care spun că totul nu este altceva decât o plăsmuire a ziarelor, o potrivire a unor fapte disparate, un șir de coincidențe. Știi povestea Poroinenilor, dragă?

Femeia cu papion n-a așteptat răspunsul meu, oricum tot ce știam era un crâmpei de poveste despre o dramă amoroasă, și a îndreptat umbrela către cele două statui, oftând.

Constantin Poroineanu-Constantin Poroineanu a fost un mare filantrop de la începutul secolului trecut și unul din cei mai mari moșieri din țară. De fel era din Târgoviște, dar s-a lipit de Caracal, unde nu găseai localnic să nu fi auzit de dumnealui, și nici om care să nu-i aprecieze purtarea modesta și bunătatea. Se spune că, pe când își desăvârșea studiile în Franța, s-a îndrăgostit de o pariziancă. Din iubirea lor s-a născut o fată, dar Poroineanu s-a întors în țară, pentru că, ia să văd, ghicești?

-Era căsătorit.

-Bineînțeles. Pare-se că avea și un fiu, care a plecat, când i-a venit vremea, tot în Franța, la studii. Acolo s-a îndrăgostit de o pariziancă, la fel ca tatăl lui – iată prima coincidență. Cei doi tineri, iubindu-se foarte mult, au hotărât să se căsătorească fără știrea părinților, apoi s-au întors în țară. Cum-necum, bătrâna doică a descoperit cea de-a doua coincidență și a dezvăluit-o familiei: tânăra soție adusă din Franța nu era altcineva decât fiica lui Constantin Poroineanu. Groaza a coborat în mijlocul familiei Poroineanu, altădată atât de împăcată și liniștită. Tinerii, frate și soră, soț și soție, au ales ceea ce li se parea a fi singura soluție. S-au sinucis. Constantin Poroineanu, tatăl celor doi nefericiți, aflând cumplita veste, și-a donat toată averea orașului Caracal, apoi s-a spânzurat.

Am tăcut amândouă câteva minute, eu gândindu-mă la grozăvenia auzită, femeia cu papion gândindu-se la cine știe ce. Apoi am întrebat-o:

-Asta înseamna că monumentul îi înfățișează pe cei doi frați?

eufrosina poroineanu-Așa ai fi tentată să crezi, dragă, dar nu. Monumentul, opera sculptorului italian Rafaello Romanelli, reprezintă de fapt- și asta ar fi a treia coincidență – tot doi frați, dar nu pe cei despre care ți-am povestit, ci pe mătușa și tatăl lor, Eufrosina și Constantin Poroineanu. Eufrosina, care murise cu șase ani înaintea tragediei, a fost foarte iubită de fratele său, iar sculptorul Romanelli a izbutit să descrie foarte bine durerea lui Constantin, îl vezi cum îngenunchează lângă ea, și cum pare doborât de suferință? O adevarată opera de artă.

-Si cu ziarele, cum rămâne? Spuneați că e posibil ca totul să fi fost doar o plăsmuire.

-Ei, da. O plăsmuire născută dintr-o altă coincidență. Vezi tu, dragă, la foarte puțin timp după moartea Eufrosinei, o știre teribilă a venit în întâmpinarea setei de senzațional a concetățenilor noștri de acum o sută de ani… Doi tineri îndrăgostiți s-au sinucis într-o cameră de hotel. Oamenii au început de-atunci să mai amestece lucrurile, poate involuntar, poate din prea mult zel de povestitor. Mai știi, după câțiva ani de la întâmplările astea, s-o fi întâlnit vreo duduie tânără, ca dumneata, cu o zăpăcită ca mine, în fața monumentului Poroinenilor, și or fi încercat să descopere secretul statuilor din frânturile de informații pe care le aveau. Niște îndrăgostiți, un frate care-și iubea mult sora, sinucidere, drama… gata povestea. Sau, mai știi?! Poate chiar așa o fi fost.

Și, spunând asta, femeia cu papion și-a deschis umbrela și a plecat.

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. raluca
  2. valeria petrescu
  3. diana
    • Marilena
  4. cristi
  5. maria
  6. ella

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *