Povestea fabricii Adesgo
Scris de Marilena, in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din Filaret, Povești din vremuri vechi
Adesgo a intrat în viața româncelor în anul 1926, când germanul Arthur Drechsler a deschis pe Calea Șerban Vodă 220 prima fabrică de ciorapi și lenjerie de damă din țară.
A devenit „de-a noastră” cu timpul, dar în primii ani de existență, mai exact până în anul 1938, utilajele erau aduse din afară, de la firme renumite, iar toți maiștrii și specialiștii erau străini. Pentru cei aproape 200 de angajați care lucrau în ture fusese asigurată o organizare socială complexă și generoasă. Aceștia beneficiau de cantină, sală de repaus, cabinet medical, instrumentar şi staţionar cu paturi pentru bolnavi, sală de muzică cu pian, club de fotbal, pajişte pentru destindere, și chiar o creşă pentru copii.
După al doilea război mondial, în urma conferinței de la Potsdam (când Aliații au decis cum vor administra Germania înfrântă), drepturile asupra firmei germane Adesgo au fost transferate către guvernul sovietic, fabrica fiind înapoiată statului român abia în 1954. După aceea, în 1962, Adesgo a început să exporte ciorapi din fibră sintetică, apoi a introdus ciorapul pantalon, care nu mai necesita jarteluțe și ținea de cald. Totuși, chiar dacă pe vremuri ciorapii erau rezistenți, nu ca astăzi, tot li se mai duceau firele, iar doamnele și domnișoarele luau cu asalt atelierele de remaiat, unde cu grijă și o croșetă specială era tras firul buclucaș.
Firma Adesgo a fost preluată în 2002 de grupul Argaman Industries, evitând elegant soarta multor fabrici vechi care au fost desființate după revoluție. Așa se face că este astăzi unul din cele mai longevive branduri românești, apropiindu-se cu pași repezi de venerabila vârstă de 100 de ani.
Si inca ceva..
…fabrica avea instalatie de sifon,iar robinetele erau in curte la discretie…
Eram pe vremea aceea eleva la Liceul Industrial pt industria usoara, si am vazut aceasta instalatie cu ocazia practicii anuale in fabricile de profil ,in peroada 1969 – 1974…
Numele fabricii a fost creat prin anagramarea literelor din numele celor doi copii ale proprietarului neamt.Acest lucru l-am aflat mai târziu,de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci( eu fiind atunci responsabil cu probleme de inventii,inovatii si marci de fabrica.
Am fost printre cei care au sustinut mentinerea numelui de ADESGO.
Foarte interesant, mulțumim! 🙂
Parintii mei au lucrat la Adesgo, tatal meu de la varsta de 19 ani si pana aproape de pensie. Imi amintesc ca patronul organiza excursii la munte cu salariatii, in fundul curtii era cresa-camin pentru copiii salariatilor, cand se casatoreau, salariatii primeau cadouri de la patron, iar in Clubul Adesgo, care se afla pe locul unde s-a construit BCR, langa Policlinica cu plata nr.3, de pe strada Serban Voda, aproape de intersectia cu str. Cutitul de Argint, se organizau spectacole de teatru, cu salariati talentati, indrumati de profesionisti, iar de Craciun copiii salariatilor primeau cadouri. E, he, he, alte vremuri !
Germanul nu era german, motiv pentru care ambasadorul hitlerist von Killinger i-a confiscat vila de la Snagov in 1941. (Da, precursorii baietilor de la Bruxelles faceau legea si atunci in dispretul localnicilor.)
De altfel, „germanii” sunt si acum patroni. E vorba de o industrie a vanitatii, care scoate bani din piatra seaca, deci e normal sa avem „investitori” (((germani))).
La fel de gresit folositi si cuvantul „inapoiat”. Cum puteai sa-i inapoiezi guvernului RPR ceea ce nu a posedat vreodata?
A FOST O FABRICA DE RENUME UNDE OAMENII ERAU RESPECTATI PENTRU CEEA CE FACEAU , DAR ACUM SUB NOUA CONDUCERE , NU SE MAI DA NICI DOI BANI PE SALARIATI ORICAT DE SERIOSI AR FI . DE LA SALARIU MINIM SI PANA LA BATJOCORIREA SALATRIATULUI , EVITATI SA VA ANGAJATI NU SUNT DECAT NISTE EXPLOATATORI
Buna ziua, știu ca străbunicul mei s fost director la Adesgo , pana sa vina Comuniștii., se numea Mihalcea Voicu. Mi ar plăcea sa aflu mai multe despre el, am auzit ca îl iubeau mult muncitorii, di chiar l-au aparat când au venit Comuniștii sa îl aresteze chiar din curtea fabricii. Unde as putea sa găsesc mai multe detalii? Exista o arhiva a fabricii din vremea aceea? Va Multumesc mult
Imaginați-vă o viață în care sunteti priviți cu respect și admirație pentru frumusețea și tinerețea dumneavoastră.
O viață în care succesul poate crește cu peste 1000%
Firele Albe/Carunte de par, va fac sa aratati mult mai invarsta decat sunteti de fapt.
Nu vă lăsați limitați de vârstă, atunci când vine vorba de Dragoste, Afaceri sau Carieră!
Sute de mii de persoane au scapat de Firele Albe de Par, si acum arata mult mai tineri datorita produselor Sereni Capelli.
Oferiti-va si dumneavoastra o sansa de a creste succesul in viata dumneavoastra.
Folositi produsele de pe https://serenicapelli.ro fara riscuri. Daca nu sunteti multumiti de rezultate in 14 zile, primiti banii inapoi.
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente