Cică hăt, demult de tot, când făcea plopul pere și răchita micșunele, mai exact pe la 1790 așa, la noi aici, în dealul Piscului, avea cârciumă unul zis Stan, fiul lui Tudorache, din neamul Potoceanului. Să fie oare vorba de Potoceanul pe nume Constantin, căpitan de jalbe la curtea Mavrocordatului, cel care-a pus să fie ctitorită biserica Apostol (de la Timpuri Noi)? Asta nu știm sigur, în schimb putem trage cu ochiul la casa lui Stan, care avea:

„trei odăi mari, orânduite cu velnițe și covoare pe pereți, cu podea de cărămidă,  și era cunoscută de boierimea bucureșteană pentru chefurile care se făceau aici. Mai avea un taraf de lăutari vestit și o cântăreață frumoasă, Lina, cum și jupânesele boierilor și-ar fi dorit să fie.” („La margine de București, Mihai Tătărâm)

În timpul războiului ruso-turc, se zice că trupele imperiale şi regale austriece de sub comanda Alteţei Sale mareşalului principe de Saxa-Coburg, care luaseră în stăpânire Bucureștiul la 9 noiembrie 1789, nu mai încăpeau în cârciumile orașului. Ajunseseră străinii pân-aproape de Mănăstirea Văcărești în căutare de chefulețe mai puțin simandicoase, așa că n-aveau cum să rateze crâșma din deal.

„Cârciuma lui Stan din dealul Piscului era luată cu asalt, atât pentru mâncărurile neîntrecute, dar mai ales pentru ochii de jar ai cântăreței Lina, care-i mințea pe toți ostașii, luându-le, cu prefăcută sfioșenie, cadourile de preț: brățări, cercei, inele. După ce vinul încălzea sângele, rușii începeau să dea drumul cântecelor pline de nostalgia stepelor, de amintirile Volgăi și Donului, iar nemții începeau cântecele lor săltărețe.” („La margine de București, Mihai Tătărâm)

Apoi, în 1798, a venit pașa Husein Küçük la curtea lui Constantin Hangerliu (un fanariot corupt și lacom care-a sporit dările în timp ce dumnealui se ținea numai de zaiafeturi), supărat nevoie mare. Avea și de ce. Pazvante Chiorul îl înfrânsese la Vidin, iar pașa îl acuza pe Hangerliu că nu i-a aprovizionat suficient armata (de unde doamne iartă-mă s-o mai fi aprovizionat, când de pe bieții valahi fusese luată și cârpa din spinare, iar pe câmpuri creșteau scaieți și mure?!). Ca să-l mai îmbuneze, cică l-ar fi luat în primire banul Grigore Brâncoveanu, descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu, și-ar fi plecat să caute distracții.

Cum se face, cum nu se face, c-au ajuns tot pe dealul Piscului, iar Stan cârciumarul i-a prezentat-o pe Lina țiganca drept fiica lui. Tare i-a mai plăcut turcului de Lina, și pe drept cuvânt c-avea de ce. S-o ia cu el la Istanbul și mai multe nu.

„Cu trup unduios ca o silfidă, cu sâni ca de piatră, îmbrăcată în ie cusută cu arnici și fustă fișinie de mătase grea, Lina cânta cu o mare patimă în suflet:

Frunză verde, foi mărunte

Vorbe mi-au ieșit cam multe.

Las să iasă, că nu-mi pasă,

Că bădița nu-i acasă

Rupe-i-s-ar coasa-n două,

Să vie la alta nouă

Să cosească fân pe stele

Rupă-i-se bucățele

Să vie-n brațele mele!„

 

Dar de-mbunat nu l-a îmbunat cât să-i pună o vorbă bună lui Hangerliu la măritul sultan. Domnitorul fanariot a fost mazilit și descăpățânat în anul următor.

În ce-o privește pe Lina, cică și-ar fi răscumpărat mai târziu familia, casa și pământurile din București.

 

cârciuma lui Stan din dealul Piscului cârciumile din Berceni Dealul Piscului războiul ruso-turc