La Șura Mare era, pe vremuri, un cinematograf micuț pe care unii dintre voi îl știau după numele Progresul, alții George Bacovia (așa cum scrie pe firmă în imaginea de mai sus -sursa Muzeul Municipiului București, via Gabriel Belkine).

A fost demolat în anii 80, iar astăzi, în locul lui, e o benzinărie. Însă povestea localului unde pe marele ecran rulau filme americane, iar în închipuirea locuitorilor de la periferia Bucureștiului se îngrămădeau visuri care mai de care mai îndrăznețe, e nițeluș mai lungă. Se întinde chiar până în perioada interbelică, într-o vreme când drumul ce duce înspre Giurgiu făcea parte din comuna suburbană Șerban-Vodă.

După ce prima sală construită anume cu rol de cinematograf a apărut în 1909 (sala Volta, pe strada Doamnei), în anii 20-30 s-au ridicat la periferie mici cinematografe cu aspectul unor edificii moderniste.

În 1936 existau deja în București 76 de cinematografe. Printre ele, pe șoseaua Giurgiului, vizavi de cimitirul Bellu, se afla și un cinema cu un nume de o gingășie aparte: Lolica. Zece ani a rezistat Lolica în mahala, din 1926 până în 1936, apoi, din cine știe ce motive, denumirea sălii de cinema a devenit Rozica. A fost rebotezată Mexic în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi – probabil în onoarea alianței cu armata rusă cea triumfătoare – a devenit cinema Alianța, cam până prin 1953, când nu se mai regăsește în presa vremii. Mai târziu au început să fie construite apartamentele de pe șoseaua Giurgiului – „pentru oamenii muncii”- spre sfârșitul anilor 50, iar cinematograful de la Șura Mare a fost redeschis și botezat pentru a patra oară, de data aceasta în onoarea poetului care locuise în apropiere, George Bacovia.

Apoi, între 1963 și până când a fost demolat, în anii 80, s-a numit cinema Progresul.

 

cinema Alianța cinema George Bacovia cinema Progresul soseaua giurgiului vechile cinematografe bucureștene