Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

1

martie 2018

3

COMENTARII

Harta Bucureștiului la 1871, realizată de maiorul Dimitrie Papazoglu

Scris de , in categoriaHărți și planuri ale Bucureștiului, Jurnal de Berceni

HJarta Bucureștiului la 1871
Du povestea mai departe...

Maiorul Dimitrie Papazoglu (Pappasoglu în ortografia veche), autorul faimosului Plan al Bucureștiului de la 1871, a fost unul din acele suflete tinere care, după 25 de ani de activitate militară, la vârsta pensionării, n-a stat potolit ci, din contră, și-a dedicat tot timpul studiului istoriei și folclorului. Atât de pasionat era de colecțiile sale istorice, încât a rămas cunoscută o anecdotă din vremea lui Cuza Vodă.

Dimitrie Papazoglu așteptase mult timp să intre în audiență la domnitor, iar spre sfârșitul orelor de primire mai rămăsese el și un deputat moldovean. Papazoglu îi cere îngăduință deputatului ca să-l lase pe dumnealui să intre primul, „având a-i cere lui Cuza Vodă pana cu care semnase decretul de împroprietărire a țăranilor.” Deputatul, aprig politician, refuză motivând că el aduce chiar gâsca din care se smulsese pana cu pricina. La care Papazoglu cel curios și împătimit întreabă imediat „De unde o ai?

Cam așa era Papazoglu. Ba chiar, să vă mai zic una bună, ne-a fost și vecin, că-și făcuse casă cu nevasta în strada Văcărești, mahalaua Dobroteasa, din banii de zestre. La vârsta de 80 de ani a scris „Istoria fondărei orașului București”, una dintre cele mai valoroase surse de informații despre capitala țării.

Harta poate fi descărcată de aici: Link download Plan București 1871 Maior Dimitrie Papazoglu

Însă aș vrea să mai întârzii puțin asupra acestui document, mai ales asupra unor detalii care mi-au atras atenția.

În primul rând, planul Bucureștiului al cărui „editor și compuitor” e Papazoglu, este dedicat Țarului Rusiei, Alexandru al II-lea Nicolaevici.

Harta Bucureștiului la1871

 

Între Calea Șerban Vodă și Calea Piscului erau grădini potagere (adică de zarzavat) și vii, la fel și între Piscului și Calea Văcărești.

 

Harta Bucureștiului la 1871

 

Iar linia de cale ferată București-Giurgiu și Gara Filaret sunt reprezentate sugestiv, cu tot cu… abur.

 

Harta Bucureștiului la 1871

 

Du povestea mai departe...

Comentarii

  1. Gina Herea
  2. crina
  3. donutss_

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.