Amintiri de la Cofetăria Toporaș
Scris de Marilena, in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din cartierul Giurgiului
Era blocul turn de pe Giurgiului și era, bineînțeles, cofetăria Toporaș. Ați mâncat tarte cu fructe de-acolo? Din acelea mici, în aspic?
Eu n-am gustat nici măcar una. În primul rând pentru că nu aveam voie să mănânc dulciuri, mai ales din cofetărie, și în al doilea rând pentru că preferam, naiba știe de ce, prăjiturile Cartof, acelea făcute din biscuiți, cică -sau din resturi. Însă așa mai zicea lumea, că tartele cu fructe de la Toporaș erau delicioase. Numai că nu prea le puneau fetele de-acolo în galantare, cică le țineau ascunse în spate. Dacă veneai hotărât și băteai din picior să primești o tartă cu fructe min-te-naș, că altfel faci prăpăd, te știau fetele „de-al casei” și te serveau. Altfel, haide, pofta-n cui! Amandinele ce-au?
Dar să nu credeți cumva că erau niște zgripțuroaice la cofetăria Toporaș, ba din contră. Erau fete de treabă. Mai zic unii nostalgici că-i lăsau să fumeze ca turcii, savurând cafeluțe aburinde, îndoite cu coniac, dar asta numai după șapte seara.
Voi ce amintiri aveți de la cofetăria Toporaș?
Imi amintesc de coada imensa de la usa din spate a cofetariei la care stateam cu bunica mea ca sa cumparam ciocolata la bax mic de cate 10 bucati. Asta se intampla prin 85′-88′
Prin 87,88 mâncăm cartof, cea mai ieftina prăjitură 3 lei și plecăm că suvenir cu lingurița acea de aluminiu care avea aspect de lopata?
Eu îmi amintesc, zile când aveau și savarine. Le savurai împreună cu citronada aia galbenă care nici acum nu știu din ce era făcută. Dacă aveai puțin noroc primeai și un Pepsi sau brifcor…In general frecventam aceasta cofetărie duminica și era plină de persoane..se făcea o coadă lungă și din când în când careva făcea și un pic de scandal.Oricum nu prea am nostalgia de timpurile alea…
Asta e cofetaria copilariei mele .Imi amintesc foate bine .Eu m-am nascut la Bacovia .Plecam cu mama la piata dupa aceea traversam pe partea cealalta si ajungeam la blocul cu magazine la parter .primul era de Carne,urmatorul era autoservirea.pe urma era unul in care se vindea branzeturi,materna ,restaorantul,si pe urma cofetaria .Cumparam diverse lucruri,stateam la cozile ceausiste ,dar mereu ne opream la prajituri.Mancam mascote si luam pentru acasa bomboane cu visine mmmmm.Frumos.De altfel erau 4 cofetarii pe Giurgiului .Una colt cu Ulmrtului.Una pe platou la piata.A treia cea de la Toporasi si ultima la Cimitirul Evreiesc.
Exista o cofetarie Atena?
Acum este una Atena dar infiintata in 2001…eu stiu ca era una Atena si pe timpul lui Ceausescu…daca cunoasteti mai bine zona m ar bucura sa mi raspundeti…multumesc!
La ce număr in Bacovia?
M-am nascut, traiesc si, cel mai probabil, o sa mor in blocul lung cu magazine la parter lipit de cel ce avea cofetaria .
Amintirile frumoase sunt de pe la inceputul anilor 70.
Inainte de a intra in sala cu mese, unde se vindeau si prajiturile, era o alta camera cu „”bogatii””. Bomboane tinute in borcane speciale, vandute „”varsat”” la gramaj, puse cu un fel de mistrie, intr-o punguta de hartie ordinara. Daca nu cumparai caramele (d-alea tari si care dupa mult muiat in gura, deveneau cleioase de-ti smulgeau plombele) care erau impachetate individual, hartia pungii se lipea invariabil de bomboane.
Nu infiora pe nimeni produsul pentru copii „”Guma de mestecat Tigarete””, care imita un pachet de tigari. Cand aveam bani, toti copiii umblam tantosi imitand adultii, cu tigareta-n gura (ambalajul imita pana si filtrul), aspirand cu nesat aroma aia chimica „”fructata””. Pepsi si Cico erau banale, plus daca voiai, lapte batut la dozator, sau doar apa rece (parca 25 bani paharul), pentru ca „”la mese”” erau raione separate prajituri-patiserie, iar un pateu mergea mai bine cu lapte batut.
Fiind vremuri „”relaxate”” in relatia copil-toxicitate, pe rafturi gaseai whisky scotian Vat 69, chinezesc (pe care n-a stiut nimeni cum il cheama si „”Fulger”” de la Zarea, lichioruri cubaneze si tigari „”fine””.
Pana recent dulciurile nu mi-au placut niciodata. Pe atunci banii de prajituri pe care-i primeam de la rude tezaurizandu-i pentru a-mi cumpara soldatei si cowboy de plastic de vizavi, de peste sosea, de la tutungerie. Totusi cand mai voia cate o matusa sa ma faca fericit cu forta si trebuia sa mananc prajitura in fata ei, comandam prajitura Castel. O mizerie sinistra, in straturi de ceva aluat cu margarina colorata, iar in partea superioara avea niste turturi tot din margarina aia dulce si colorata, care imitau in mintea lor crenelurile. Singurul motiv pentru care o luam, era ca pana o mancam cu „”gloduri”” imi imaginam ca iau cu asalt castelul si fiecare lingurita mai surpa din el.
Vara scoteau cateva mese inconjurate de jardiniere cu begonii si faceau o terasica. Copii incinsi de joaca veneam si mancam florea begoniilor. Era „”carnoasa”” si acrisoara dand o senzatie racoritoare. Am aflat peste 45 de ani la „”Master chef”” ca n-am gresit cu nimic. Descoperisem florile comestibile inainte sa se afle de flori comestibile.:)
Anii 80 au adus firescul comunismului. Whisky si lichior inlocuite cu tuica, sampanie Dacia si ghivece cu asparagus (planta aia cazatoare, nu sparanghelul caruia juratii „”la cutite”” ii spun asparagus reproducand tampit denumirea engleza), zmeurata chimica in loc de pepsi si, cu noroc, cite-un „”cartof”” cand se gaseau resturi.
Dupa 2000 a devenit bar… rectific „”bomba””. Frig, boschetari si miros de tutun rece si urina. Acum a ramas doar urina.
Imi aduc aminte (tot de anii ‘70 e vorba) cu mare placere ca la aceasta cofetarie gaseam bomboanele “Amandine”, pudrate cu cacao si cu o umplutura absolut delicioasa, bomboanele lunguiete cu lapte si pe cele cu umplutura de fructe. Mai erau unele foarte simpatice, cu margine colorata, apoi cu alb, iar la mijloc cu un mic model – imaginea unui fruct. Acestea se vindeau in prima sala a cofetariei, cum bine isi aminteste Cabo. Caramelele erau din cand in cand si moi, e drept, cam rarut :), iar cele cu cacao erau absolut minunate! Tot aici, de sarbatori, se vindeau figurine de ciocolata, ambalate in celofan si legate cu fundita rosie. Si mai era uneori zahar candel – mai stiti ce este?!
La prajituri …erau prajituri 😉 Si inghetata, in cuve de aluminui acoperite cu capace groase. Pe langa savarine, imi amintesc cu drag de “broscute” (prazulii la glazura, cu crema de fistic si vanilie), violete, cabana (o prajitura triunghiulara cu crema intensa de cacao, cu “coaja” de alune si zahar pudra), amandine, jofre, mascote si de o prajitura pentru oameni mari, “Hamburg”, cu ciocolata si boabe de strugure alcoolizate, din care eu – o abonata a locului – am gustat o singura data.
Imi placeau vanzatoarele: foarte cochete, cu halate vernil sau roz, sortulete albe apretate si bonete sau bentite. Toate aratau impecabil (cele doua blonde erau mereu coafate) si erau amabile, zambitoare.
Dupa mai bine de 40 de ani am revenit in locurile copilariei si am descoperit cu stupoare, amaraciune etc. etc. spatiul pestilential, degradat, dureros de privit.
Cofetaria Toporasi era locul de comentarii al meu si al mamei inainte sau dupa vizionarea unui film la cinematograful Flamura.
Era un fel de Capsa autohtona unde faceam critica cinematografica uneori insotite de cea mai buna prietena a mamei.
Desigur in functie de epoca erau nelipsite amandinele jofrele mascotelecabana sau Hamburg si ora 12-preferata mamei care au disparut treptat odata cu inaintarea mea in varsta/
Au disparut rand pe rand prajiturile si inghetata de fistic sau vanilie sa nu mai vorbesc de parfait-urile de ciocolata sau capsuni servite in foite de aluminiu din magicele cuve de aluminiu.A disparut apoi cofetaria cinematograful Flamura tramvaiele 7 12 si 17si prietena mamei.
A ramas multa nostalgie si durerea copilariei pierdute.Si mai ales educatia de joie de vivre pe care am primit-o de la aceste locuri magice cu care am crescut/
Multumesc cofetaria Toporasi/Multumesc cinematograf Flamura.Multumesc tramvaielor 7 12 si17/Multumesc copilarie…
Joi era ziua de „Flamura”, pentru că la tv era program de muzica clasica. Cele mai bune locuri erau pe rândul 17, pentru că acolo era spațiul larg între „parter” și „etaj”. Iar la cofetăria Toporași era cea mai buna înghețată ( după ’77 s-a dus naibii totul) de fistic. Cu aroma de fistic nu de rom. Luam combinat: fistic, alune de pădure și, firește, ciocolată. De la bombonerie era musai sa iei trufe sau vișine in ciocolată. Dropsurile de menta, cu lapte sau amandinele prăfuite cu cacao și acum le simt aroma și gustul. Până în ’77, crema prăjiturilor era, încă, de unt. Ce-i drept, unt cu procent scăzut de grăsime. Apoi nici ăla. Cu toate astea, copilăria pe care am avut-o mi-o amintesc cu multa duioșie. Jocurile, fel de fel, plimbările pe străduțele cu parfum de liliac și trandafiri, datul cu sania pe derdelușul de la Cocioc, joaca, de fapt, cu ceilalți copii, iată adevărata bucurie. Bucuria de a te juca, pur și simplu. Bucuria de a fi copil. Locuiesc tot pe Șoseaua Giurgiului. Din ’59.
cofetaria toporas
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.