Amintiri despre Piața Piscului
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni
Piața Piscului se afla la intrarea în Orășelul Copiilor, unde începe Calea Piscului, dar unii îi mai spuneau și Împăratul Traian, după numele străzii din cealaltă parte a Olteniței, care te scotea în fața tarabelor.
Până să fie înființată Piața Sudului, locuitorii din Apărătorii Patriei veneau până la Piscului pentru cumpărături, deși se pare că Piața Progresul (Donescu) era mai bine aprovizionată.
Pe aici treceau copiii în drum spre Cocioc, la scăldat, de aici își luau oamenii pepeni sau verze, în căruciorul de butelii.
În 1988 a fost construită stația de metrou Constantin Brâncoveanu, așa că piețișoara de lângă a trebuit să dispară. (Sau poate fusese deja demolată în anii 70, odată cu construirea Orășelului Copiilor?)
Voi ce vă amintiți despre Piața Piscului?
Sursa foto: Colecţia „Fotografii”, din patrimoniul Muzeului Municipiului București, via Expoziția „Istorii despre Apărătorii Patriei”
Piața Piscului a dispărut cu foarte multå vreme inainte de 1988, din ce imi aduc eu aminte acest lucru s-a petrecut odata cu inceperea lucrarilor pentru amenajarea parcului (și implicit a Orășelului copiilor),respectiv prn 1971-1973…Nu a existat absolut nici o legatura cu constructia statiei de metrou Brâncoveanu,care s-a petrecut mult mai tarziu,aproximativ prin 1987-1988
Am înțeles. Într-adevăr, nu am găsit nicio informație legată de demolarea pieții, și am presupus că a dispărut înaintea construirii stației de metrou.
Mulțumesc!
un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc 🙂
Pos să vă spun cu siguranță că prin 1978-80 era dispărută, căci mergeam cu Bunicul pe str Colirian, unde avusese casa, si Piața Piscului era deja amintire. Ah mai mul, îmi amintesc că eram de 3-4 ani, deci prin 1976-77, când mergeam la Orășelul Copiilor de 1 Mai, dar și în alte zile, cu ai mei, și de asemenea, Piața Piscului nu mai exista. Știu că ai mei vorbeau că acolo fusese Piața Piscului. Cel mai probabil a dispărut atunci cînd a apărut Orășelul Copiilor…
Bună ziua , încă o dată mulțumesc pt.descoperirea făcută !
Da , Colorian , Împăratul Traian , Alunisului …
Colorian era între Alunișului și Stoian militarul , parcă in capătul lui era o brutărie și mai încolo pe partea stîngă un depozit de vinuri la „nea Radu” un tip grăsuț și mărunțel in halat bleomarin cam ca nea” Bahus” vindea tescovină , prăstină , țuică bătrână și vinurile vremii.
La șosea (Olteniței) pe colțul străzii Alunișului era o farmacie , mai încolo pe stadă o sifonărie pe stînga se vindea gheață (blocuri) la metru , jumătate sau sferturi , mai în înstânga era „Metalocasnica ” ferometalul cum se spunea , apoi parcă o cismărie .
Pe Împăratul Traian era o găzărie , o pompă manuală si vindea gaz (petrol lampant pt.lămpile cu gaz de iluminat sau pr gătit ) și mai încolo mai era o farmacie .
Visavis între strada Grâului și Secerișului era o tapiserie (parcă la Sivriu )și pe Grăului era o bodegă cum sunt barurile americane și beau oameni cu …țoiul una mică iar piața era mare cu tarabe mari și mici unde vindeau grâu, porumb , tărâțe , mălai , păsări vii și legumele nelipsite care erau de la grădinarii din zonă (toată partea parcului până în Văcărești și zona Deltei erau case și oamenii aveau grădini cu legume ) etc. aprozare .
După piață era și un stadion pănă în cimitirul eroilor și după erau niște sere .
Maria Tănase s-a născut și trăit o parte din viață in zona Piscului parcă…
Respect , bună ziua .