Pe lângă faptul că marele plan al orașului București realizat între 1844-1846 sub conducerea maiorului Rudolf Artur Borroczyn  este cel mai bun instrument de studiu al vechiului oraș, notarea cu exactitate a locuințelor populației și a proprietarilor duce în numeroase ocazii curiosul aplecat asupra documentului într-o stare oarecum bizară. La o adică, se presupune că anarhia edilitară care caracteriza încă din secolul XIX fascinanta noastră urbe n-ar trebui să dea naștere unor chicoteli greu de stăpânit, și cu toate acestea, am râs de câteva ori.

Vă arăt imediat ce mi s-a părut amuzant la planul Borroczyn, dar mai înainte… puțină istorie.

Cum a ajuns un străin să realizeze  planul Borroczyn, cel mai complex document catagrafic al Bucureștiului vechi

Să-l cunoaștem pe Rudolf Artur baron von Borroczyn, un ofițer rus de origine germană care, după ce a participat la campania din Principate în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, a decis să rămână definitiv pe meleagurile românești.

De meserie inginer topograf și deosebit de sârguincios, căpitanul Borroczyn a fost ridicat la rangul de maior, devenind aghiotant al domnitorului Alexandru Ghica, iar în 1843 a fost eliberat din armată spre a servi secției inginerești din Departamentul Treburilor din Lăuntru ( Ministerul de Interne). A făcut parte din comisia însărcinată cu reconstrucția și alinierea clădirilor Capitalei după marele incendiu din 1847, izbutind ca „printr-o dreaptă și exactă întocmire de împărțire a locurilor să poată împăca a fieșcăruia nălucită pretenție”.

La 18 aprilie 1846 maiorul Borroczyn, după o muncă stăruitoare de doi ani, a prezentat planul Bucureștiului, într-o sută de planșe. Mai târziu, în 1852, din porunca domnitorului Barbu Știrbei a realizat o ediție la scară mai mică. Bineînțeles că sarcina fusese de o asemenea complexitate, încât maiorul a fost ajutat de o echipă formată din opt ingineri topografici.

Lucrurile nu au mers însă întotdeauna ușor. Metehnele bucureștenilor și reaua voință a boierilor cărora nu le ajungeai cu prăjina la nas a îngreunat misiunea lui Borroczyn. Birjele cu boieri grăbiți nesocoteau rugămințile inginerilor topografi de a-i ocoli și le stricau instrumentele. Ba chiar un serdar a dat poruncă să-i și biciuiască pe lucrătorii unui inginer, după ce i-a stricat munca, dar asta prin Pantelimon, nu la noi, în Berceni. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, nici epistatul (administratorul) mahalalei cu pricina, nici Departamentul Trebilor din Lăuntru n-au găsit de cuviință să-l sancționeze pe boier, dar din păcate suntem și noi prea obișnuiți astăzi cu astfel de deprinderi, așa că nu mă miră cine știe ce.

De unde puteți descărca ambele variante ale planului Borroczyn, atât cele 100 de planșe din 1846, cât și varianta în 4 planșe din 1852?

Găsiți link-ul de download pe Idei Urbane: descarcă (cca. 50MB)

Carevasăzică, ce mi s-a părut nostim la planul Borroczyn?

Felul în care s-au notat denumirile proprietarilor. Nu știu cum s-a desfășurat efectiv identificarea acestora, dacă erau toți înscriși prin catastifele epistaților mahalalelor, prin comisiile plășilor colorate (vechile sectoare al Bucureștiului) sau inginerii topografici întrebau pur și simplu pe cine găseau știutor, a cui e via aia, al cui e locul ăla, a cui e casa asta.

Probabil că și-ntr-un fel, și-n altul. Altfel mi-e greu să pricep aerul ușor invidios cu care au fost identificate parcelele aparținând bisericii lui Târcă din Vitan.

Adică, da, bine, ăsta e locul bisericii lui Târcă, dar ăsta ce-i? Ăsta e tot al bisericii lui Târcă! Și-ăsta? Tot de-al bisericii, fir-ar să fie, că nu le mai ajunge!

Zic și eu 🙂

Unele denumiri chiar par aflate de prin vecini. Îmi și imaginez un astfel de dialog.

-Bre! Ia spune, știi matale a cui e via ceea? 

-Iacă, a cui să fie, maică. A lu’ Nicolae!

-Și cum îi mai zice, mamaie? Că-s la Nicolae-n Bucuresciu ista, câtă frunză și iarbă!

-Apoi de unde să știu io? 

-Ce face dumnealui? 

-Poartă gazete, maică. Toată ziulica poartă gazete. 

Normal la vremea aceea era ca bărbații să fie cunoscuți după meșteșug, iar femeile ba după rangul soțului, ba după neajunsul de a fi rămas văduve.

Era plin Bucureștiul de’alde Maria Văduva, Elena Văduva sau Anica Văduva. Restul populației feminine era compus din niște țațe, câteva cucoane și foarte puține doamne.

Uneori, nici de capul bărbaților nu părea să fie cine știe ce, dacă erau cunoscuți doar pentru că luaseră de neveste pe fiicele unora mai înstăriți.

Ei, și cum răsfoiam eu planul Borroczyn, la un moment dat peste ce credeți c-am dat?

La sud de Câmpia Filaretului, vecin cu niște proprietăți de-ale Mitropoliei și cu o moșie de-a bogatei familii Hagi Moscu, iată locul lui Dom. Băluță! Sau domeniul Băluță, oricum ar fi, se pare că i-am descoperit primarului sectorului 4 niște strămoși destul de ajunși, așa.

Maiorul Borroczyn planul Borroczyn planul Bucureștiului planul Bucureștiului 1846