Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

8

iunie 2018

1

COMENTARII

Cum arăta Calea Șerban Vodă în 1963 și cât de mult s-a degradat în ultimii ani

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni, Povești din anii comunismului, Povești din vremuri vechi

Calea Șerban Vodă
Du povestea mai departe...

Să ne-nțelegem, Calea Șerban Vodă are chiar și astăzi un farmec aparte, chiar dacă după ce face stânga brusc în fața Colegiului Șincai parcă se transformă într-o bătrânică puțin știrbă și cam cocârjată de necazuri. Însă felul în care arăta în urmă cu doar o jumătate de secol nu se compară cu imaginea ei actuală, asemănătoare unei zone calamitate.

Istoria Căii Șerban Vodă a fost una agitată, ce-i drept. La începutul secolului XVII, era doar un drum podit cu bârne de stejar de domnitorul Țării Românești, Radu Șerban, și pe-atunci i se spunea Podul lui Șerban Vodă. În secolul următor a devenit o stradă importantă, știută de toată lumea drept Podul Beilicului: pe aici intrau în oraș beii și alți dregătorii turci, înainte de a fi găzduiți în caravanseraiul construit de Vodă Ipsilanti în apropierea Curții Domnești.

Pe Calea Șerban Vodă a funcționat și primul senat al României, în clădirea cu formă ciudată, triunghiulară, cu câte șapte ferestre pe laturile lungi, și una la colțul dinspre stradă. Fereastra din colț se vede în ambele imagini de mai jos, pe partea dreaptă. În anii 60 arăta bine. Acum autoritățile așteaptă să se dărâme. Tot așteaptă de niște ani buni. Citiți aici mai multe despre istoria acestei clădiri din vremea lui Cuza.

Câteva sute de metri mai încolo (nu e vizibilă în fotografii) se află o casă de târgoveț veche de peste 200 de ani care, atât de firesc și în același timp atât de surprinzător pentru un oraș în care normalitatea este a ruinelor și a dezinteresului pentru trecut, se poate vizita. Citiți aici mai multe despre Casa Voina.

 

 

Calea Șerban Vodă

Calea Șerban Vodă 1963, Sursa: delcampe.net

 

Calea Șerban Vodă

 

În clădirea cu două etaje din partea stângă, colț cu strada Olimpului, a funcționat, la parter, un atelier de tâmplărie. Apoi a fost reabilitată și văduvită de vechiul ei șarm.

 

Calea șerban vodă

 

Construcțiile de vizavi nu au avut nici măcar norocul celorlalte. Una a fost rasă de pe fața pământului, cealaltă așteaptă ceva, dar într-o stare deplorabilă. Așa cum e normal în Bucureștiul ăsta chinuit.

Calea Șerban Vodă

 

Du povestea mai departe...

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.