Un scriitor băgat în pușcărie pentru lezmajestate? Mai exact, pentru că a publicat o scrisoare deschisă către o alteță regală, acuzând-o că a fărâmițat testiculele unui șofer, călcându-l în picioare. Cine să fie oare acest om al cuvintelor, atât de curajos încât să se transforme intenționat în dușmanul principelui regent Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, și să scrie pe furiș o carte despre experiența în Penitenciarul Văcărești („Celula no. 13. Șaptezecișicinci de nopți la închisoarea Văcărești”)?

Ei bine, nimeni altul decât rebelul Mircea Damian, un scriitor astăzi uitat, dar un gazetar feroce, sarcastic și arțăgos în perioada interbelică, autor -printre altele- al unei colecții de reportaje din viața Bucureștiului.

 

 

Condamnat, pentru insulte aduse familiei regale, la carceră în Mănăstirea lui Nicolae Mavrocordat, devenită închisoare oficială de stat în 1864, Mircea Damian și-a ispășit pedeapsa la sfârșitul anului 1931. Cum ajunsese totuși într-o asemenea situație?

 

 

 

La 14 iunie 1929, Mircea Damian a publicat în „Cronica politică şi parlamentară”, o lungă „Scrisoare deschisă către A. S. R. Principele Regent Nicolae”. Scriitorul observase o scenă cumva tulburătoare și decisese să o aducă la cunoștința oamenilor:

„Mi s-a întâmplat, Alteţă, să fiu mai zilele trecute martorul unei scene în Bulevardul Elisabeta, în care Alteţa Voastră a jucat, ca să zic aşa, rolul principal.

 Fiind totodată Prinţ, Colonel şi Regent, sportmen şi Comandor, Alteţa Voastră este pururi grăbită. Foarte explicabil: afaceri de Stat, inspecţii, recepţii etc. 

…în ziua cu pricina, Alteţa Voastră, grăbită ca de obiceiu, urca Bulevardul Elisabeta cu o viteză care depăşea pe cea stabilită, pe străzile Capitalei, de ordonanţele în vigoare ale prefecturei de poliţie. Şi Augusta Voastră maşină s-a proptit, brusc, de căruţa unui franzelar, mi se pare, de lux. Căruţa avea pe capră un om care, dacă nu cunoaşte anumite ordonanţe, mână cu o viteză redusă şi aşteaptă în înghesuială să se supună agentului de circulaţie când ridică, grav, o mână în sus, vertical, sau când o întinde, pe cealaltă, orizontal, în direcţii variate. Publicul Vă recunoscuse, fireşte: deasemeni sergentul din post, care a salutat respectuos. Franzelarul, om simplu şi necăjit, nu a recunoscut, însă, pe Alteţa Voastră, pe care, de altfel, n-a văzut-o în carne şi oase şi cu maşină. 

Augusta Voastră maşină împingea mereu căruţa franzelarului; şi franzelarul înjura mereu pe Alteţa Voastră. Câteva persoane din publicul ce s-adunase în număr destul de mare l-au lămurit, prin semne, şi în şoapte, pe ticălosul de căruţaş că, uite, Domnul cu pricina este Principele Regent. 

Stupoare! 

Omul a înjurat mai departe şi mai variat, cu bună ştiinţă. …în sfârşit strada s-a descongestionat, căruţaşul a răsuflat cu uşurare, iar Alteţa Voastră şi-a văzut liniştită de drum, cu viteza obişnuită, adică foarte mare, cu viteză adică, de contravenţie. 

Rămân, al Alteţei Voastre, prea plecat şi prea supus servitor, Mircea Damian.”

 

Că principele Nicolae era vitezoman nu trebuie să ne mire. În copilărie fusese un ștrengar nedisciplinat, apoi un student mediocru și, ca principe regent, nu arăta deloc interes pentru politică, ci pentru mașini, sport și dragostea unei singure femei, Ioana Dollete. Și nici cine știe ce jignire nu se regăsea în scrisoarea lui Mircea Damian. Dacă s-ar fi oprit aici, n-ar mai fi petrecut șaptezeci și cinci de zile lungi și nopți nesfârșite la Văcărești. Dar nu s-a oprit. Nici el, nici Alteța Sa Principele Nicolae, care în câteva luni a făcut-o de oaie rău de tot lovind cu picioarele un șofer.

Iată câteva fragmente din cea de-a doua scrisoare deschisă a lui Mircea Damian către A. S. R. Principele Regent Nicolae, cea care avea să-i aducă, pe de o parte, aprecierea celor mai puțin curajoși decât el, care nu agreau acțiunile și comportamentul prințului, și pe de altă parte, detenția:

 

„Alteţă Regală şi Stăpâne, 

[…] acum gazetele aduc ştirea că Ai mai făcut o vitejie, călcând în picioarele Tale Auguste, un şofer, pe nume Ion Damian. Gurile rele spun că bietul şofeur a primit mai multe lovituri de picioare decât ar fi trebuit şi decât ar fi meritat, fiindcă Măria Ta L-ai fi confundat, după nume, cu mine. Nu, Alteţă, n-am fost eu. Dealtminteri, am credinţa că memoria Ta a uitat numele meu. Şi cu drept cuvânt: afaceri de Stat, recepţii, etc. 

Luminăţia Ta! 

Supuşii Tăi, pe care-i conduci cu maşina şi cu picioarele, s-au cam revoltat, fiindcă ei pretind ca Măria Ta să aibă şi cap. August sau nu – dar să fie cap. Căci ei nu cunosc până astăzi, din partea Alteţei Voastre, decât o activitate de contravenient la legea circulaţiei şi a vitezei, de scandalagiu şi de bătăuş. Ceea ce, se zice, n-ar fi suficient. Personal, nu sunt de aceeaşi părere. Mai mult: eu aș propune guvernului să pună la dispoziţia Măriei Tale un tanc, cu care să dai buzna unde e lume mai multă, să sfărâmi toate automobilele şi căruţele cu franzele de lux, să dărâmi Cercul Militar şi Academia, Ateneul şi Universitatea şi toate instituţiile particulare şi de Stat. […]

M-am amuzat grozav aflând că o dată Augustul bot al Augustei Voastre maşini a tamponat căruţa unui cetăţean, până când a făcut-o praf. M-am amuzat şi mai mult, aflând că Augustele Voastre palme au plesnit doi obraji universitari. Iar când am aflat că Augustele Voastre picioare au fărâmiţat testiculele omonimului meu – m-am prăpădit de râs. […]

Trăim vremuri democratice, şi am credinţa că dacă ieri Ai zdrobit o pereche de testicule – mâine o să Te baţi pe burtă, fie cu şofeurul pe care L-ai lăsat leşinat pe stradă, fie cu franzelarul, mi se pare de lux, cu care Te-ai înjurat de mamă, acum câteva luni. […]

Cum lumea nu Te prea cunoaşte, cum îl cunoaşte, de-o pildă, pe dl. D. R. Ioaniţescu şi pe d. Potârcă, să dai peste un alt Ion Damian care, până să bage de seamă că Măria Ta este chiar Măria Ta – să-ţi frământe Augustele testicule, să-ţi spargă Augustul cap şi să-ţi frângă Augustele mâini. […]

Recomandându-Vă atenţiune şi prudenţă, rămân al Alteţei Voastre Regale, prea supus şi prea plecat servitor şi rob. Mircea Damian”

 

 

Sursa: „Un scriitor uitat: Mircea Damian – Cum a scris Celula Nr. 13 şi Rogojina”, de Dumitru Hîncu

 

manastirea Vacaresti Mircea Damian penitenciarul Vacaresti Principele Nicolae scriitor la pușcărie