Cum a fost Olteniței microraion înainte de a deveni cartier
Scris de Marilena, in categoriaPovești din anii comunismului
În 1967, Constantin C. Giurescu scria, în ”Istoria Bucureştilor – Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre”, și despre microraioanele care au ”apărut în ultimul deceniu”, înlocuind cocioabele.
”Nou de tot este microraionul de pe Șoseaua Giurgiului unde blocuri înalte de multe etaje au înlocuit cocioabele anterioare. La fel, microraionul de pe Șoseaua Olteniței.”
Treaba pe care am observat-o eu în textul lui Constantin C. Giurescu este că nu era de colo să locuiești într-un microraion, bașca unul nou, construit chiar atunci de noua clasă muncitoare și înfloritoare. Pentru că microraionul era văzut în epocă ceva mai elitist decât deja banalul cartier. Asta pentru că pe la sfârșitul anilor 1960, comuniștii făceau eforturi să schimbe și semnificația cuvintelor, ba mai mult, să impună termeni importați și să ni-i bage pe gât, cum altfel, decât cu de-a sila…
”Cînd grupul de construcții noi este important, cuprinde mii de apartamente – caz din ce în ce mai frecvent în ultimul deceniu – atunci se întrebuințează un nou termen, acela de <<microraion>>, adică de raion mic. Chiar termenul ales arată proporțiile considerabile ale complexului de construcții, acestea fiind intermediare ca suprafață între cartier sau suburbie și raion. Asemenea microraioane, înzestrate cu tot ce este neccsar vieții moderne – de la magazine de tot felul pînă la școli, policlinici, cinematografe, terenuri sportive și spații verzi constituind adevărate podoabe ale capitalei.”
Pe scurt, în loc de sectoarele de azi, în vremurile alea aveam raioane, iar cartierele importante erau numite, microraioane. Nu pentru că ar fi sunat mai bine, ci pentru că ”raion” provenea din rusă, iar sovieticii se simțeau măguliți tare de treaba asta.
Cuvintele raion (în loc de sector) și microraion (în loc de cartier) au fost folosite între 1950 și 1968.
Sursă: Istoria Bucureştilor – Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, de Constantin C. Giurescu / dacoromanica.ro via digibuc.ro
