Ați auzit de Proiectul 772? Pare să aibă un aer ușor conspirativ, însă nu e altceva decât proiectul după care au fost construite numeroase blocuri realizate integral pe structură prefabricată după cutremurul din 1977. Deja se experimentase în 1974 construirea acestui tip de blocuri, în cartierul Drumul Taberei, și se propusese spre avizare un proiect îmbunătățit care, culmea culmilor, a fost aprobat chiar în ziua de 4 martie 1977.

După seism, Proiectul 772 a fost revizuit cu noi reglementări privind calculul de rezistență. Numeroase blocuri de pe Olteniței (în imaginea de mai sus apar cele dintre Piața Sudului și Lunca Bârzești), de exemplu, sunt de tip 772. La începutul anilor ’80, în presa bucureșteană apărea o serie de „anchete în paralel”, în care se confruntau părerile proiectanților, constructorilor și locatarilor despre calitatea noilor locuințe. Bineînțeles că locatarii păreau niște Gică Contra, în timp ce inginerii și arhitecții considerau Proiectul 772 ca fiind cel mai bun.

Iată ce spunea administratorul blocului 6 de pe șoseaua Olteniței:

„Instalațiile de apă caldă, rece, de evacuare a apelor pluviale- curg, umezeala se infiltrează în pereți, iar vizitarea acestor instalații este blocată de zidărie. Spargi de sus până jos ca să găsești locul unei fisuri într-o țeavă sau al unei etanșeizări prost făcute, zidești din nou, iar spargi, etc. Este această blocare a instalațiilor o invenție a proiectanților? Coloanele înzidite se găsesc într-un fel de dulapuri, pe holul apartamentelor. N-avem de unde să știm cum este. Nu dispunem nici de proiectul blocului, nici de cartea sa tehnică, aflată se zice, la beneficiar. Ceva trebuia să facem și ne-am adresat I.C.V.L. Am fost invitați politicos să-l căutăm pe președintele comisiei de recepție, între orele 8 și 9. Și nu l-am găsit niciodată. Atunci am chemat niște instalatori, pe banii noștri, am spart zidăria, am reparat, iar a curs. Poate o fi de vină și constructorul…”

Apropo, și eu tot într-un bloc tip 772 stau. Peretele din hol are o cocoașă pe la jumătate, acolo unde l-au spart și rezidit ai mei de nu știu câte ori ca să ajungă la pârdalnica de țeavă care făcea pe nebuna la fiecare ploaie mai vârtoasă. Am acoperit cocoașa respectivă cu niște rogojini ieftine, maro, care dau un aspect rustic încăperii. E drăguț. Mai puțin drăguț e că atunci când mi-e lumea mai dragă se împrăștie o duhoare cumplită din perete și trebuie să ard bețișoare parfumate. Cu lavandă sau cu patchouli, depinde ce am și eu prin casă.

În fine, explicația arhitectului pentru instalațiile acoperite de zidărie a fost următoarea:

„De la primul la ultimul nivel al clădirii apare această zidărie care închide instalațiile. Nu e prevăzută în proiect. Dimpotrivă, ideea noastră a fost să lăsăm instalațiile libere pentru vizionare, și cum sunt plasate în majoritatea lor pe hol, am căutat o soluție care să îmbine funcționalul cu utilul și estetica, plasându-le în nișe, dulapuri-debara, cu două uși.”

O altă problemă, semnalată de președintele de bloc:

„Lipsesc gurile de aerisire în bucătării, atât de necesare într-un spațiu în care se produc umezeală și căldură suplimentară de la gătit.”

Aici eu nu mai am probleme, că au făcut ai mei în bucătărie o ușă spre balcon, și au astupat-o pe aia din dormitor, care era plasată chiar ca naiba.

Ce spunea arhitectul?

„Ventilația prevăzută a fost blocată de zidirile efectuate de constructori.”

Un alt locatar se plângea:

„Apar pete gălbui de umezeală în locuri suspecte, în care nu sunt nici un fel de instalații. Dacă aș sta la ultimul etaj, aș zice că se produc infiltrații de la acoperiș printre panouri, care nu-s etanșe.”

Cauza, zice arhitectul, era tot la locatari.

„La dumneavoastră în apartament ca și la celelalte vizitate se produc asemenea infiltrații, probabil, dinspre băi spre holuri și camere. Presupun niște neglijențe în folosirea instalațiilor de baie, cu scurgeri peste prag.”

Ca să treacă instalațiile de la un etaj la altul, se mai întâmpla ca panourile constituind pereți ai apartamentelor, cu sarcini portante -celebrele coloane de rezistență, să fie sparte pentru a putea căuta punctul sau punctele în care instalațiile electrice, incorporate în prefabricat, erau rupte sau blocate. Deh, mai apăreau și rebuturi.

 

În 1968 se construiseră deja 3000 de apartamente pe șoseaua Olteniței, dar gruparea de locuințe, cu toate că avea și unele dotări comerciale, era încă marginalizată, așteptând să fie integrată într-o structură mai vastă. Abia în anii ’80, ansamblul Berceni-Olteniței (în perimetrul format de Olteniței, Berceni și fosta stradă Dumitru Petrescu, astăzi Turnu Măgurele), s-a mărit la 52 ha și 10.000 de locuințe, la care se adăugau creșe, grădinițe și centre comerciale. Magazinul B.I.G. Berceni fusese deja deschis în 1975, iar piața agro-alimentara urma să fie inclusă în noul ansamblu.

blocuri cu coloane de rezistență blocuri pe Olteniței proiect 772 Soseaua Oltenitei