Articolul pe care l-am ales astăzi datează din 1930 și a fost publicat în Realitatea Ilustrată sub semnătura lui Sandu Vornea. De fapt, este un reportaj cu mult mai impresionant decât o lasă titlul să se vadă. Da, autorul vorbește despre „grangurii” ajunși la Văcărești pentru fraudă, dar care sunt deținuți de lux, cum se spune și cum vedem că se întâmplă și astăzi. Pentru că nimic nu s-a schimbat în mod esențial. Reportajul este impresionant însă pentru că vorbește și despre cei cu mai puțin noroc, unii ajunși în pușcărie posibil nevinovați, alții mici găinari care au recurs la furtișaguri mărunte pentru că au încercat să supraviețuiască. Tocmai de-asta textul este cutremurător. O realitate necruțătoare, după cum veți vedea, o realitate cruntă care a măcinat destine.

„O vizită la Văcărești este interesantă, dar nu știu de ce lăsa impresia trucajului, la fel cu acele fabrici-decor, ridicate de Soviete (Uniunea Sovietică), pentru a impresiona pe călătorii străini, dar în care nu se fabrica nimic. Poate că la aceeași impresie contribuie și faptul ca odată cu autorizația de a vizita închisoarea, nu capeti si autorizația de a vorbi cu deținuții. Îi vezi, mulți, unii cu figuri mici și bestiale, alții cu fețe blânde, fixându-te cu ochii încruntați sau în lacrimi, de parcă ar vrea să-ți spună din ochi, ceea ce nu le este îngăduit să-ți spună prin viu grai. Iată femei cu copii în brațe, cu copii la sân, sau cu țânci de mână: dacă o mamă e condamnată, copilul ei este închis odată cu ea, deși contra copilului nevinovat nu exista nici o sentință!

Iată tuberculoase, cărora umiditatea acestor ziduri vechi le grăbește sfarsitul. Ele nu sunt trimise la spital: sunt condamnate la cateva luni de închisoare de pildă, dar în realitate e ca și când ar fi condamnate la moarte: la spital, poate că s-ar fi vindecat; aici, nu rezistă insalubrității.

Ce foame trebuie să-i fie acestui băiat, care a holbat ochii la painea, din care un deținut mușcă în fața cantinei.

Dar minorii – minorii roșii de vermină cu sângerande răni sifilitice, copiii de 10-15 ani, cari servesc celorlalți detinuți pentru satisfacerea perversităților ce bântuie în închisori! Sunt toți idioții de vicii anormale, și râd stupid, înfiorător. E un blond puhav, care când gardianul se întoarce îmi face un gest obscen și lärgeste gura haotic, într-un râs de coșmar…

EXPLOATAȚI ȘI BĂTUȚI

Îți trebuie multă abilitate ca să poți schimba cateva cuvinte cu ei. Unul îmi povestește că, la o închisoare directorul trimitea pe un deținut în oraș să vândă zarzavat și seara deținutul se întorcea la pușcărie, aducând directorului câștigul! Sunt gardieni a căror brutalitate atinge sadismul. Au fost directori de închisori care nu numai că au comis extraordinare fraude. Dar obișnuiau să bată pe deținuți cu biciul. Am vorbit cu gardieni, fără să le spun ce meserie am. Mi-au mărturisit că „fără bătaie nu se poate”. Spun indignat:

• dar și ei sunt oameni!…
• Ei nu „este” Altfel, nu-i putem ține în frâu.

Sunt dispus să cred că bătaia a servit mai mult ca un argument pentru ca deținutul să se lase spoliat de gardieni. Ar trebui să se pună în vedere, în mod sever, întregului personal, că astfel de victime, ale cruzimii tradiționale a gardienilor nu au fost condamnate la bătaie, ci numai la închisoare. Printre deținuți sunt oameni cari au furat o pâine. ca să nu le moară copiii de foame. E inuman să fie bătuți și spoliati. Unul de la un atelier, îmi șoptea: Scăpați-mă. Nu sunt vinovat. M-au condamnat pentru furt, ca m-a bănuit o cucoană din lumea mare la care venisem să lucrez. Eram meseriaș. N-am furat eu banii, din sertar…

Cine poate sa stie?…”

grangurii la Văcărești realitatea ilustrata reportaj Pușcăria Văcărești Vacaresti