Iată o poveste veche, cu clanuri, interlopi, bande de răufăcători și autorități la fel de ”eficiente” și atunci, ca și acum. Bine, nu erau tocmai clanuri, erau bande, iar răfuielile se întâmplau prin 1894. Vă propun un exercițiu simplu: schimbăm nume ca Duduienii, Sportivii ori Cămătarii cu Zdrelea, Mărunțelu ori Dascălu, schimbăm și Vela cu Rasty, și dăm pe repede înainte spre povestea fărădelegilor care loveau mahalalele Bucureștilor vechi. Fiți fără îndoială, și atunci poliția „dădea marfă de zeflemea” cam la fiecare confruntare cu bandiții. Deci, toate-s noi și vechi sunt toate…

Articol publicat in Gazeta Municipală din 13 august 1939:

”Aproape de necrezut, o bandă de vreo 15-20 tâlhari înarmați cu ciomege, cuțite și revolvere a cutreerat o parte din mahalalele Bucureștilor, a bătut oameni, a schingiuit, a devastat case și toate acestea timp de vreo 7 ore fără ca autoritatea să fi putut interveni. Atacul a început la orele 9 seara.

Banda a atacat mai întâi cârciuma lui Petrache Nichifor din Calea Plevnei 189 în fața cazărmei călărașilor. După ce au bătut grav pe cârciumar, pe soția acestuia și pe mai mulți vecini cari au sărit în ajutor, bandiții au furat tot ce au găsit în bani și giuvaeruri, apoi au plecat în Cărămidarii din Grozăvești.

Aci au urmat prădăciunile începând cu un locuitor anume Ilie Gheorghe căruia i’au impus să le arate unde locuiește popa Stan.

De la Ilie Gheorghe au trecut la un alt locuitor anume Bălăceanu pe care, după ce l’au znopit în bătăi, l’au silit să strige afară pe popa Stan.”

Și ce să fi avut bandiții de împărțit cu popa Stan? Păi nu de împărțit aveau, ci de colectat, căci popa era avut, ca orice popă.

”Popa Stan eșind în curte a fost stâlcit în bătăi silindu-l prn torturi ca să le dea toți banii pe care îi are. După ce au bătut și au schingiuit pe popăă, pe preoteasă și pe alți vecini, tâlharii au devastat toată casa au dărâmat sobele, au stricat tate dulapurile și au furat toți banii și toate bijuteriile găsite.

Un gardist prins de tâlhari dar scăpat din mâna lor, a dat alarma, mai mulți gardiști au alergat, au pus banda pe fugă și au prins pe unul din ei numit Ștefan Ionescu Ciungu.”

Bandiții cu revolverul, potera cu sabia

”Ștefan Ionescu Ciungu denunță pe gazda hoților anume Alexandru Ionescu zis Dascălul, fost cântăreț la Doamna Bălașa, locuind într’o  casă proprietatea sa în strada Viilor din Dealul Spirei.

La orele 5 din noapte poliția se puse în mișscare. Prefectul de poliție colonelul Rasty, inspectorii de poliție Crețu și Filipache Protopopescu și câțiva agenți și soldați se duseră drpt la locuința lui Ionescu Dascălul care se afla acasă. Somat să se predea tâlharul trase câteva focuri de revolver asupra celor doi inspectori, apoi sări un gard și se făcu nevăzut. În urma sa alergă prefectul de poliție cu sabia scoasă dar aceasta urmărire , mai mult comică, rămase fără rezultat.

Aceasta erea banda comandată de tâlharii Zdrelea, Mărunțelul și Dascălul.

Luptele între potere și poliție de o parte și tâlhari de altă parte, au urmat mai multe zile împrejurul Capitalei, la Chitila, în pădurea apropiată, etc.

După lungi urmăriri și lupte a putut fi prins banditul Ion Constantin, însă Gheorghe Mărunțelu și Duitru Zdrelea, ambii olteni au scăpat (evident ca aici nu pot să nu mă întreb care o fi legătura dintre originea celor doi și faptul că au scăpat de poliție – n.m.)

Apoi poterele au urmărit multă vreme banda tâlharilor.”

Colonelul Rasty (colonel în articolul celor de la Gazeta Municipală, general pe Wikipedia), un fel de Marcel Vela, fără geacă dar cu cățel în brațe. Povestea celor de la Gazeta Municipală continuă cu alte detalii care pe mine mă fascinează, așa… Ce legătură să fie, dom’le, între colonelul Rasty, prefectul Politiei Capitalei de atunci (și șeful Jandarmeriei), și ministrul Vela (care tocmai s-a fotografiat cu un cățeluș în brațe)? Păi stați așa, să vedem:

(Caricatură din Veselia – sursă Historia)

”Foarte emoționată de această tâlhărie, lumea s’a mirat tot atât de mult de îndrăzneala bandei cât și de slăbiciunea autorităților.

Prefectul de poliție colonelul Rasty a fost obiectul a nenumărate glume; de altfel însuși colonelul dădea materie de zeflemea. Zilnic și în toiul celui mai mare ger lumea îl vedea trecând pe străzi numai în tunică și purtând pe brațe un foarte mic cățeluș negru. Colonelul, îmbrăcat în uniforma călărașilor, înalt și purtând o barbă neagră plină și lungă, erea o arătare bucureșteană (ceea ce am numi astăzi un ”personaj” – n.m.). Bine înțeles nu erea la înălțimea nici chiar a împrejurărilor de atunci”.

Și așa se incheie povestea, una din ianuarie 1894, dintr-un București care nu se schimbă în anumite privințe indiferent cât de mult ne-am dori. Bine, bandiții au fost prinși până la urmă și au înfundat pușcăria (Văcărești).

PS: Știu că am fost răutăcioasă, dar în lumina celor mai recente întâmplări cu interlopi și polițiști nu m-am putut abține de la comparație. Vorba aia, n-am generalizat 🙂

SURSA: Gazeta Municipală din 13 august 1939

FOTO: caricaturi publicate in ”Veselia” via Historia

Banditi clanuri Dascalul interlopi vechiului Bucuresti Maruntelul Potera Vela Zdrelea