Franz Duschek, fotograful din București care în 1872 făcea poze „în orice timp, senin sau noros”
Scris de Marilena, in categoriaPovești din vremuri vechi
Printre cele mai vechi imagini ale Bucureștiului și bucureștenilor se numără cele realizate de fotograful de origine cehă Franz Duschek, rudă prin alianță cu renumitul Carol Popp de Szathmari, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român.
Venit la București în 1861, la insistențele lui Szathmari, Franz Duschek și-a deschis un atelier de fotografie în centrul orașului, pe Strada Nouă (astăzi Edgar Quinet), mutându-se însă de mai multe ori în anii care au urmat. A rămas însă în aceeași zonă centrală, care îi permitea să fie vecin cu cei mai bogați locuitori ai capitalei, mereu dornici să fie „trași în poză”.
În 1867, la recomandarea lui Constantin Kretzulescu, a obţinut din partea lui Carol I titlul de fotograf al Curţii „de S.A. Le Prince Regnant”, devenind apoi Fotograf al Curţii Regale, fiind înscris ca Furnizor al Curţii Regale.
În 1872, Duschek anunța clientela că face fotografii „în orice timp, senin sau noros” și asigura că poate „orice justă acceptare a onor. public ce-mi va vizita atelierul”. El nu era doar un fotograf de atelier, ci obișnuia să imortalizeze hanuri, biserici și alte clădiri și aspecte ale Bucureștiului acelor vremuri, și a participat ca fotograf de război în Războiul de Independență din 1877.
Surse foto: Wikimedia Commons
Sursa info: „București. Materiale de istorie și muzeografie, 2015”
1 Comentariu