Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

22

iunie 2018

1

COMENTARII

Palatul Suter de la Filaret: reședință de arhitect acum un secol, garnizoană KGB în comunism, azi cel mai luxos hotel din țară

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni, Povești din vremuri vechi

Palatul Suter Carol Parc Hotel
Du povestea mai departe...

Lângă Parcul Carol se află un mic palat urban pe care poate unii dintre voi îl știți sub denumirea de Carol Parc Hotel, dar care și-a recăpătat de curând numele inițial: Palatul Suter.

Puteți întâlni și varianta Șuter, însă arhitectul elvețian care l-a construit (1902-1906) se numea Gustav Adolf Suter și era un apropiat al regelui Carol I.

Atenție! În povestea Palatului Suter veți întâlni niște personaje destul de surprinzătoare pentru istoria unei clădiri cocoțate pe delușorul din capătul străzii Xenofon, cea mai frumoasă stradă în trepte din București: un viconte, niște kaghebiști și pe Beyonce. Da, da, ați citit bine. Starul american Beyonce. Dar acum… să-i dăm bice. Nu lui Beyonce, bineînțeles, ci poveștii Palatului Suter.

 

vedere generală București de la Filaret Preziosi

Vedere generală a Bucureștilor de la Filaret, Preziosi

 

Trebuie să ne întoarcem în timp până hăăăăt, pe la jumătatea secolului XIX, când maiorul Rudolf Artur Borroczyn a realizat un plan complex al Bucureștiului, format din 100 de planșe. Pe acesta se putea observa că terenul dintre Dealul Filaret și Podul Calicilor (parte din actualul bulevard Regina Maria) se înfățișa ca o zonă cu dealuri, vii și mlaștini, al cărui proprietar era Vicontele Louis Antoine de Grammont.

Nobilul francez a fost aghiotantul domnesc al celor trei principi care s-au succedat la domnia Țării Românești după revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821: Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Îi plăcea să pescuiască, așa că lacurile și eleșteele de pe moșia sa îl bucurau peste măsură. Doar că și viconții mor ca toți oamenii, iar după ce Grammont și-a dat ultima suflare, Bucureștiul a început să-i înghită, treptat-treptat, pământurile. Azi ne mai amintește de vicontele Grammont doar numele străzii care leagă Piața Regina Maria de strada 11 Iunie.

Spre sfârșitul secolului XIX, în București a sosit, la chemarea regelui Carol I, arhitectul elvețian Suter, de care vă spuneam mai devreme. A început să cumpere terenuri și să le asaneze, să traseze străzi și să construiască noi cartiere. Una dintre zonele amenajate este cea adiacentă Parcului Carol: cartierul Gramont și parcelarea Suter.  Atât de tare s-a îndrăgostit arhitectul de priveliștea panoramică de pe dealul Filaret, încât a ținut morțiș să-și facă acolo o casă, în capătul Aleii Suter. De-a lungul acesteia, un colaborator al său, F. Schmidts, a proiectat vilele cu un aer pitoresc și o arhitectură cu influențe elvețiene.

În capătul Aleii Suter se află o fundătură cu aspect de lacrimă și un rond de întoarcere. Acolo se găsește fosta locuință a lui Adolf Suter, un palat discret construit în stil neoclasic cu influențe brâncovenești care a văzut multe petreceri și serate literare în vremea când primul său proprietar era în viață.

Numai că istoria avea să-i pregătească Palatului Suter un șir destul de lung de noi proprietari.

Prima a fost amanta unui bancher grec, căruia Adolf Suter i l-a vândut după moartea regelui Carol 1.

Beyonce a stat la Palatul SuterApoi au venit comuniștii și l-au trecut pe lista imobilelor naționalizate. Prima dată l-au folosit serviciile secrete sovietice. A fost o vreme centrul de coordonare al operațiunilor locale al KGB-ului

După aceea a fost transformat în sediu al PCR și ICRAL (nu în același timp, bineînțeles).

În anii 2000 a fost retrocedat, vândut și renovat, iar în 2007 a intrat în circuitul turistic cu denumirea Carol Parc Hotel. Atunci a venit Beyonce și i s-au aprins călcâiele după micul palat. Era să întârzie la concertul programat la Cluj, pentru că nu se mai îndura să plece din hotel.

În 2015 a venit un alt proprietar care i-a șters vechiul nume de praf, l-a renovat și i-a înfoiat steluțele: Palatul Suter se va deschide la 1 septembrie, urmând să fie clasificat la 5 stele plus, singurul din țară cu acest confort.

Sursa: „Un cartier elvețian în București”, Ruxandra Nemțeanu

Du povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Anonim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.