Am tot citit și răscitit Istoria Bucureștilor de Constantin C. Giurescu, o carte fenomenală pentru oricine-i interesat de istoria locului. Și recunosc că de fiecare dată când mai frunzăresc lucrarea asta mai găsesc câte un detaliu numai bun de pus și în poveștile Berceniului. Azi mi-a fugit privirea pe ostroavele pe care le făcuse Dâmbovița, hăt demult, acum peste 200 de ani. Ce ziceți de asta? Erau cinci ostroave (sau insule) dintre care una, cea mai mare dintre toate, ne interesează pe noi, pentru ca era un pic mai jos de Radu-Vodă.

”Cunoaștem cinci insule sau ostroave pe care le forma râul. Cea dintâi era la Sf. Elefterie. Prima biserica purtând acest nume – biserica Sf. Elefterie-Vechi, astăzi la o distanță apreciabilă de Dâmbovița – se afla, potrivit planului lui Sulzer, din 1780, chiar în insulă, într-un loc frumos, înconjurat de copaci bătrâni, unde veneau adesea bucureștenii să se plimbe. A doua insulă, de mici proporții, era în 1852 în dreptul Gradinii cu cai”, unde se termina actuala stradă Vasile Pîrvan. A treia se afla, potrivit planului rus din 1770, cât și aceluiași plan al lui Sulzer, între Mitropolie și Curtea Domnească. Aceasta trebuie să fie insula sau ostrovul de care vorbește documentul lui Matei Basarab când întărește biscricii domnești un vad de moară <<despre baie și despre ostrov>>.”

Și ajungem acum la cea de-a patra insula, cea care ne interesează:

Insula sau ostrovul din apropierea mănăstirii Radu Vodă avea peste doi kilometri lungime, adăpostea case, dar și vii și livezi și era străbătută de drumuri mici. Încerc să vizualizez cumva pata asta nu tocmai mică de pământ, înconjurată de firele de apă ale Dâmboviței vechi, oamenii, casele lor mici, atmosfera de comunitate aparte.

”A patra insulă și cea mai mare era la sud-est de Radu-Vodă; în planul din 1791 al ofițerului Purcel, ea are o lungime considerabilă – peste doi kilometri; e împărțită în două de un curs mic de apă – un prival – are case, mai ales în partea de miază noaptă, vii și livezi ; drumuri mici o străbat în lung și în lat. Amintirea acestei insule, dispărute cu prilejul canalizării – figurează deci încă în planul Pappasoglu (1871) (fig. 4), precum și într-un plan alt Bucureștilor, alcătuit în intervalul 1872-1878 – se păstrează până astăzi în numele străzii Între Gîrle din cartierul Broșteni, strada ce amintește cele două brațe ale gârlei care închideau insula.

În sfârșit, ultima insula se afla, în 1852, la ieșirea din oraș, în dreptul zalhanalei” sau Abatorului.”

Sursa: ”ISTORIA BUCUREȘTILOR – DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PÎNĂ ÎN ZILELE NOASTRE” de CONSTANTIN C. GIURESCU

Dambovita Dâmbovița necanalizată Insula Radu Vodă ostroavele Dâmboviței ostrov