Am fãcut cunostințã și m-a invitat în vale. Chiar așa a zis, Hai în vale.

A trebuit sã meditez puțin la vãile din viata mea, apoi sã întreb –pentru a-mi confirma bãnuiala- dacã se gândeste la ce mã gândesc și eu. Adicã la valea Vãcãrești, sau balta Vãcãrești, Groapa sau Vãcã, sau –oficial, de câteva sãptãmâni- Parcul Natural Vãcãrești.

-Da, pe Vãcãrești. Stii, acolo fiecare apus de soare începe cu A fost odatã si crede-mã, n-o sã-l uiți niciodatã. Vii?

M-am dus. Am intrat în tãrâmul de poveste dinspre Soseaua Olteniței cea gri-betonatã, fierbinte si sufocantã, am coborât digul si am intrat deodatã într-o altã lume, verde-stuf cu adieri fine de vânt. M-a întâmpinat o sopârlițã cu un țup-țup de bun-venit, apoi s-a retras printre ierburile ei. Sigur avea o multime de treburi, nu m-am ofuscat cã nu-mi face turul parcului. Oricum, aveam deja un ghid care pornise vitejeste înainte, adunând cate un gunoi, ambalaje de croisssante sau doze goale de bere, si punându-le gospodãreste în rucsac.

-Pungile sunt cele mai rele. Acum câteva zile, am gãsit o broascã testoasã pe dig, n-avea ce cauta acolo, dar cine stie cine a ajutat-o. Vreun câine, vreun curios. În fine, am dus-o la balta cea mai apropiatã si am lãsat-o pe mal, sã vãd ce are de gând. Cinci minute i-au trebuit sã-si dea seama unde se aflã si ce are de fãcut. Apoi, când a avut revelatia, a plonjat în apã, direct într-o pungã de Mega. M-am întins cât mã vezi de lung, sã iau drãcia de pungã, sã o golesc de apã si de broscuțã.

Râde cam amar si dã cu sutul într-o minge galbenã, dezumflatã. O trimite direct pe dig, mãcar s-o ia de-acolo buldozerele ãstora de la Mediu.

 

-Au curãțat în unele zone, nu zic nu. Dar au distrus vegetația de sus, de pe alee. Cel puțin în partea paralelã cu Oltenitei si pe latura Vitan-Bârzesti, au smuls tot. Pãi, asa se face? Au zis cã protejează, deja au început sã distrugã.

Prin tufisuri se miscã ceva, ne oprim si din mers, si din respirat. Dacã avem noroc, putem vedea o vulpe! Sau poate o nevastuicã, un iepure, vreo rațã salbaticã. Cãscãm ochii cât cepele si rãmânem asa aproape un minut, dar viețuitoarele mlastinilor îsi râd de noi, pesemne. Sunete exotice, sfârâieli din stuf si triluri de pãsãri nãvãlesc în urechile noastre, parcã dintr-o datã, si ne uitãm unul la altul puțin rusinați. Om fi noi în miez de oras, dar aici o altã stãpânire ne e gazdã. Sãlbaticã si atât de verde-ncât îți bubuie oxigenu-n inimã si te simți viu, te ia cu alergat la tãlpi si cu chiuituri la gurã.

 

Dar n-am alergat, nici n-am strigat. Stiu cã nu e politicos sã fac gãlãgie sau deranj în vizitã.

Am smuls dintre ierburi o pungã de chipsuri care semãna din departare cu un fazan, si-am plecat.

-Sã nu ne uiți! am auzit natura-n urma mea… sau era ghidul? Oricum, am dat singurul rãspuns posibil.

-Cum as putea sã uit? Doar apusurile din Parcul Vãcãresti nu se uitã niciodatã!

areal protejat curatenie Parcul Vacaresti Groapa Vacaresti Parcul Natural Vacaresti Soseaua Oltenitei specii protejate