Povestea străzii Laloșu și-a… coanei Ancuța din Berceni
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile strazilor din Berceni
Chiar peste drum de poarta Cimitirului Catolic Bellu, strada Laloșu taie drum printre blocuri către partea veche a cartierului Berceni și foarte, foarte puțini oameni își mai amintesc că până în anul 1937, această stradă se numea Ancuța Penovici.
Cine a fost Ancuța Penovici?
Iaca, un fel de boieroaică mai mică, proprietăreasa terenului din fața cimitirului, a unui nuc bătrân și a unei cârciumi cu prăvălie. Acolo se strângeau mușteriii și chefuiau chiar și zile întregi, dacă nu de dragul locului și-al vinului, atunci măcar de dragul coanei Ancuța, o muiere trupeșă și frumușică, plină de voie bună, care știa cum să ispitească omul la mâncare și băutură.
Și chiar dacă pare ciudată așezarea unei cârciumi în fața cimitirului, să știți că măcar nu era singura… Tot pe Olteniței, nițel mai sus de localul coanei Anicuța, vizavi de Cimitirul Șerban Vodă, era „La tabia rusească”, o cârciumă cu o inscripție tare inspirată la intrare: „Aici e mai bine decât peste drum”, iar până-n Mandravela se mai găsea încă o cârciumă, cea a lui Marin Taifas.
Surse info: Biblioteca Bucureștilor, nr. 10, 2000, „Despre teritoriul pe care s-a întemeiat cartierul Belluși legăturile sale cu Bucureștii de altădată”, Florin Dobrescu
Sursă foto, strada Laloșu, anul 1960: „O incursiune în istoriile cartierului Berceni”, Muzeul Municipiului București, coordonator Mihaela Murgoci
Știu asta de la Sergiu Malagamba : De fapt, inscripția era :
>> Ori ce-ar fi și-oricum ar fi / Mai bine-aci ca vis-à-vis <<
Interesante istorii și locuri, păcat că nu s-au păstrat imagini ale locurilor de odinioară. M-ar interesa să aflu ce se află acolo unde a fost cârciumă Mandravela.
Big Berceni