Strada ascunsă din Berceni
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile strazilor din Berceni
Dacă ne uităm pe o hartă din perioada interbelică, atunci când poalele Bucureștiului atârnau deja mai jos de Cimitirul Bellu, de Balta Cociocului și de Mănăstirea Văcărești, ne atrage atenția, în unghiul format de Șoseaua Olteniței cu Calea Văcărești, Strada Detașamentului, care se deschidea spre Închisoarea (pe-atunci) Văcărești.
Ulița respectivă purta denumirea detașamentului de gardieni însărcinați cu paza deținuților din Penitenciar. Aceștia ocupau cazarma construită în 1896, una din clădirile adiacente complexului monastic. O altă astfel de clădire adiacentă era sediul administrativ al închisorii, pe partea dreaptă a Străzii Detașamentului, în care astăzi funcționează Direcția Arhivelor Naționale ale Municipiului București.
Strada Detașamentului, amintind de bijuteria arhitecturală și culturală care era Mănăstirea Văcărești, demolată de regimul comunist, nu a dispărut. E doar ascunsă: partea dinspre Calea Văcărești s-a pitit în Strada Mărțișor, și acum coboară lin spre mall-ul Sun Plaza, iar cealaltă, care dădea în Șoseaua Olteniței, a rămas o banală alee printre blocuri.