Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

28

iunie 2016

4

COMENTARII

Cârciumarii și Berceniul

Scris de , in categoriaPovești din Berceni, Povești din vremuri vechi

cârciumarii și Berceniul
Du povestea mai departe...

Cârciumarii au jucat un rol foarte important în istoria incipientã a cartierului Berceni, si vã spun asta fãrã sã fi dat o raitã pe la bodegã înainte. Ba chiar am adus un prieten care sa vã confirme, un scriitor preocupat de istoria Bucureștiului și mai ales a mahalalelor, pe nume Henri Stahl.

Henri Stahl a descoperit unul dintre motivele pentru care granița de sud a Bucureștilor, care era în secolul XIX în dreptul cimitirului Bellu, la Bariera Beilicului (intersectia dintre Șoseaua Viilor si Calea Serban-Vodã) s-a tot întins, ca un copil care întinde bratul dupa o bomboanã, pana la Închisoarea Vãcãresti (Piata Sudului) si chiar putin mai departe. Scriitorul povesteste cum a fost posibil ca niste cârciumari sã decidã transformari de o asemenea anvergurã în cartea sa, „Bucurestii ce se duc„.

Pânã în 1903, comerciantii aveau de platit niste taxe, numite accize comunale, pentru mãrfurile pe care voiau sã le comercializeze în interiorul oraselor. Accizele (pe-atunci li se spunea axize) se plãteau la bariere, cum ar fi Bariera Șerban-Vodã, adicã în fata cimitirului Bellu, unde un agent cu chipiu verde fãcea încasãrile. Evident, cârciumarii nu erau deloc bucurosi de cheltuialã, asa cã deschideau o sandrama nitel mai încolo. Asa apãruserã la Bellu câteva cârciumi, unde numai bine-si îneca amarul cel care tocmai îsi condusese vreo rudã sau prieten pe ultimul drum: La Tabia Ruseascã si cârciuma coanei Anicuța Penovici.

Ia sã vedem cum explicã Henri fenomenul:

 

Admițând că bariera orașului era, ca pe vremea lui Matei Basarab, cam pe unde este astăzi biserica Zlătari, ca să scape de accize și să iasă mai repede în drumul țăranilor, cârciumarul de pe vremuri deschidea cârciuma cu vreo zece metri mai în afară de barieră. Tot astfel operau, bineînțeles, colegii lui de pe podul Beilicului (Calea Șerban Vodă), de pe Podul Calicilor (Calea Rahovei), de pe Podul de Pământ (ciopârțită Calea Plevnei), de pe Podul Târgului de afară (Calea Moșilor), etc. Înmulțindu-se prea de tot fraudele de la o vreme, o poruncă domnească sau o lege muta bariera orașelor dincolo de cârciumile cu pricina; cârciumarii deschideau frumușel sucursală ceva mai sus de noua barieră, văzându-și de obicei. Trecea ce trecea, iar se lărgea periferia orașului. 

Așa se explică prin urmare de ce pe Calea Șerban-Vodă de pildă sunt cârciumi până dincolo de vechiul local de petrecere unde se trăgeau atâtea chefuri în vremuri bătrânești și unde se îngroapă astăzi cu pompă High-liful bucureștean.

 

Si cine știe cât s-ar mai fi întins brațul orașului dacã nu s-ar fi dat în 1903 o lege pentru desfiintarea accizelor. Dar nici nu mai conteazã, pentru cã de la Henri Stahl încoace, Bucurestiul oricum s-a lãrgit, iar ceea ce era pe-atunci un mic cãtun pe nume Bellu, a crescut cartier mare și voinic, pe nume Berceni.

 

Sursa foto:
oamenisilocuridintrecut.wordpress.com (Caricatură din revista „Furnica” )

 

Du povestea mai departe...

Comentarii

  1. lucian
  2. flore
  3. Zbanghy
    • Marilena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.