Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

5

martie 2018

0

COMENTARII

Vârful unei stânci de munte, dărâmat și adus în Cimitirul Bellu. Povestea monumentului Sophiei Mavrodin

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

monumentul Sophia Mavrodin
Du povestea mai departe...

Ca un demon alb și nemilos, obiceiul ascensiunilor montane a prins puteri mari la începutul secolului XX. Băieți și fete, mai vânjoși sau mai slabi, mai visători sau mai îndrăzneți, mai săraci sau mai bogați, nimeni nu rămânea indiferent în fața măreției munților și a ispitei de a o cuceri. Lucru oarecum de mirare, căci cu numai câțiva ani în urmă, uriașii de pământ și piatră erau pustii, iar puținii turiști care se încumetau să le calce cărările, să ajungă până la Caraiman sau Omul, erau cunoscuți ca niște cai breji.

Dar muntele nu-i îndurător de fel. Nici tinerețea, nici curiozitatea, nici curajul nu-l impresionează, și asta nu-i de ieri, de azi, ci de când lumea.

Una dintre primele alpiniste din țara noastră, Sophia D.A. Mavrodin, avea 28 de ani când a decis să facă o ascensiune așa cum mai făcuse de multe ori. Urcușul a fost, poate, la fel de greu sau la fel de ușor precum fuseseră și celelalte, vremea, poate, la fel de călduroasă sau la fel de rece ca și în alte dăți, iar stânca pe care s-a cățărat, la fel ca toate stâncile.

Doar că în vârful ei își făcuse cuib un vultur. Sophia a zărit mai întâi ramurile groase de la baza cuibului, apoi pe cele mai subțiri, rânduite cu grijă de pasărea de pradă, iar curiozitatea a împins-o și mai sus pe stâncă, socotind poate că zburătoarea nu era acasă.

Dar era. Cine știe, o fi slobozit unul din strigătele acelea păsărești nedeslușite care-ți bagă spaima-n oase, o fi fâlfâit aripile sau o fi dat războinic din clonț, crezându-se în pericol. Cert este că vulturul a speriat-o pe Sophia, iar fata s-a prăbușit în brațele ucigătoare ale abisului.

Tatăl ei a adus-o la București, și odată cu ea, a adus și stânca blestemată. Copleșit de durere, a pus oameni să-i dărâme vârful piatră cu piatră. Sculptorului Constantin Bălăcescu i-a dat sarcină grea: să clădească un monument funerar pentru biata, tânăra Sophia, lumina ochilor lui, stinsă prea devreme pentru totdeauna. Artistul a lucrat un an la monumentul pe care-l putem vedea în cimitirul Bellu, alături de alte capodopere a căror frumusețe e întrecută doar de amărăciunea poveștii din spatele fiecăreia. Povestea Sophiei se citește repede, printre lacrimi: un vultur și-a apărat stânca de o fată care nu știa să zboare. Între pasărea de pradă și silueta mlădie a Sophiei stă o plăcuță cu următoarea inscripție:

Nu de moarte mă cutremur, ci de vecinicia ei, și teama de a nu vă mai putea vedea. 

 

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.