Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

5

decembrie 2017

0

COMENTARII

Marele plan al lui Arghezi: ce voia să întemeieze pe Dealul Mărțișorului

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povesti din Berceni, Povești din vremuri vechi

mărțișor
Transmite povestea mai departe...

Când moșia dintre Cimitirul Bellu și Văcărești a fost parcelată, Arghezi a cumpărat aproape patru pogoane de pământ „între o stradă desfundată și marginea dealului”.

Planurile lui Arghezi cu dealul Mărțișorului erau de-a dreptul grandioase. Scriitorul voia să atragă și alți condeieri în mahalaua Cărămidarii de Jos, vizavi de Mănăstirea și închisoarea Văcărești. Ansamblul monastic fusese ctitorit de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat în 1722, iar Arghezi petrecuse aici fără voie un an, încarcerat pentru articolele scrise în „Gazeta românească” în perioada de ocupație germană din Primul Război Mondial.

Mai în glumă, mai în serios, Aghezi spunea că și-a ales loc de casă pe dealul Mărțișorului ca să-i vină mai ușor nevestei să-i aducă mîncare la pușcărie, de-o fi fost să-l mai acuze iar de cine știe ce. Însă pe confrații într-ale literelor nu de asta-i chema lângă dânsul.

„Când am cumpărat teren ca să-mi construiesc casa, confrații mei mă luau peste picior. Ziceau că n-am să prind purici mulți pe-aici. Eu le-am spus multora: cumpărați-vă terenuri, lângă mine, să întemeiem o colonie literară…”

planul lui Arghezi

Sursa: „Mișcarea literară”, anul VIII, nr. 2, 2009

Numai că nu l-au ascultat. Mărțișorul era pe vremea aceea, în 1926, în plină mahala, fără apă, fără electricitate, fără canalizare, fără trotuar, fără stradă chiar. Micile coline de la Piscului erau împodobite cu adevărate „împãrãții de sãlcii, plute și grãdini în care cântã cucul, mierla”, iar locul unde se înalță azi conacul arghezian nu era atunci decât „o groapă imensă, plină de noroi și cu bivolii scufundați în smârc până la coarne…” Cât s-a străduit Arghezi să-și înalțe casa, adică vreo doisprezece ani, nesfiindu-se să pună mâna pe lopată, pe hârleț, pe ciocan și toate uneltele necesare omului gospodar, și-a făcut vreme să umble și pe la primării ca să mai rezolve din problemele mahalalei. Dar scriitorii ceilalți tot nu i-au dat ascultare, ci l-au lăsat să se bucure singur de frumosul deal al Mărțișorului.

Carevasăzică, puteam avea o colonie literară pe Dealul Mărțișorului, dar n-a fost să fie.

Păcat. Mare păcat.

 

Sursa: „Mișcarea literară”, anul VIII, nr. 2, 2009 – „Muzeul Memorial Tudor Arghezi – fața nevăzută”, de Corneliu Lupeș

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *