Povestea Lacului Cocioc
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din cartierul Tineretului
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, as scrie despre altceva, un rau capricios si la rastimpuri chiar turbat, care rareori tinea seama de oprelisti. Iar acest rau zvapaiat se numea Dambovita, cea careia locuitorii Bucurestilor ii adresau vorbe mieroase, pesemne ca s-o imbuneze:
„Dambovita apa dulce
Cin’te bea nu se mai duce„
Nu avea fire rea Dambovita, era doar prea avantata si se umfla prea repede cand veneau ploile, de nu mai avea loc in albie. Si atunci se revarsa, sarea din vadul ei, cucerea depresiuni si ineca malurile, nepasatoare la chinul bucurestenilor mai nenorocosi, care nu se mai puteau deplasa prin anumite cartiere decat cu barcile.
Asa se face ca, intre mahalaua Caramidarii de Jos si dealul Serban Voda, unde se afla Gradina Bellu, si mai apoi s-a amenajat Cimitirul Bellu, se formase o balta inconjurata de stuf inalt de aproape 4 metri. Oamenii au inceput sa-i spuna Cocioc, cuvant cu intelesul de mlastina. Din Cocioc se desprindea un prival, adica un fel de garlita care se varsa inapoi in Dambovita pe la fostul Abator.
Tot micsorandu-se odata cu trecerea timpului, Cociocul a fost transformat in perioada interbelica in groapa de gunoaie. I se spunea Valea Plangerii, si pe rampele etajate din spatele cimitirului veneau carutele primariei sa descarce inutilele si pestilentialele incarcaturi, care erau in scurta vreme scormonite de oameni saraci, satre de tigani si de animale.
Povestea mai spune ca oamenii au vrut sa amenajeze inca din anul 1935 Valea Plangerii ca zona verde, menita relaxarii. Insa de la vorba la fapta e un drum nu tocmai scurt, mai ales pe aceste meleaguri romanesti, asa ca abia in anul 1965 au inceput lucrarile sub indrumarea arhitectului Valentin Donose. In noua ani zona a devenit de nerecunoscut. In jurul baltii Cocioc, transformata ca in basme intr-un lac cu o suprafata de 13 ha, alimentat din panza freatica, s-a amenajat frumosul si foarte-verdele Parc al Tineretului.
Cat despre legendele care circula despre Lacul Cocioc, cum ca ar fi ba fara fund, ba strabatut de galerii secrete de pe vremea lui Vlad Tepes, n-as sti sa va spun daca-s adevarate ori ba. Oricum, un lac cu o astfel de istorie merita si niste legende pe masura.
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.
Surse:
„Evolutia geografica a unui oras: Bucuresti”, de Vintila M. Mihailescu
„Istoria Bucurestilor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre”,. de Constantin C. Giurescu
„Dambovita”, de Henri H. Stahl
Interesant! Cred ca autorul ar fi trebuit sa mai continue cu cateva fraze cu ceea s-a intamplat dupa 1990 cand toata munca celor care din 1965 au dus la infiintarea Lacului si Parcului Tineretului, s-a dus pe apa sambetei.Cum? Pai prin retrocedari si aparitia de imobiliare! Dar ca a fost intretinut si pastrat asa de bine cum este rasplatit statul (prin componentii lui – poporul) de catre cei care au fost reimproprietariti?
Povestile de pe acest site raman deschise cu drag completarilor venite de la cititori 🙂
Cociocul este strabatut intradevar de ape subterane, are mai multe izvoare , unul este in zona fostei gradini bellu ,unde este o mica insulita. Candva , era si stuf unde se ascundeau ratele salbatice , iar daca vroiai sa prinzi peste din lac , iti incropeai pe loc o undita din trestia care se gasea din belsug . Multi s-au innecat de-a lungul timpului in Cocioc , apele sunt inselatoare , cu multe ochiuri de apa reci , de la izvoare, nerecomandat ptr. scaldat.
Am inteles. Chiar ma luase cu fiori la ultima plimbare pe malul lacului, pe o distanta de cateva zeci de metri erau trei cruci.
Am auzit si eu de la bunicii mei despre legenda Lacului Tineretului. Nu stiu daca este adevarata dar ma trec fiori de cate ori trec pe acolo.
De cand asteptam povestea lacului Cocioc care este atat de controversat si despre care am auzit atatea povesti, care mai de care mai interesante.
Mie intotdeauna mi sa parut ceva ciudat la acel lac,iar cand il priveam intr-o noapte de sus de pe deal ma luase cu fiori si chiar parea infricosator..
Frumoase povestile tale,ma bucur ca are cine sa transmita secrete si istorie necunoscatorilor!
Bună ziua! Eu m-am născut la intersecția bl.Mărășești cu bl.Dimitrie Cantemir (fosta Magistrala Nord-Sud)chiar vizavi de fostul restaurant Budapesta! Niciodată nu am avut destule referințe de cum arata Magistrala în anii ’50-’70 și vreau sa va întreb dacă nu aveți povesti sau poze cu acea zona! Va mulțumesc și va doresc o zi buna!
Eu imi adduce amine. Unde Magistrala Nord-Sud se intretaie cu Str. Lanariei era un teren unde oamenii jucau popice. Dupa el pana la Piata Unirii erau multe stradute cu frumoase case si vile. Era foarte plina de copaci. De la Str. Lanariei pana la Serban Voda era un teren al Scoalei Profesionale Ranghet. Intre scoala si Liceul Sincai era terenul.
Da stimata Dna Marilena .asa este….!..dar as adauga ca-in Valea-Plingerii ,aproximativ in centrul Cociocului a existat, pe o movila, o biserica, care are un istoric si o legenda F. interesanta………. Personal am zarit crucea de pe turla bisercii pina prin anii56(mai ales cind apa scadea in perioadele secetoase! ), cind bunicii si parintii ne trimeteau sa aducem pamint pentru lipit sobele vechi de caramida. sau sa aducem lipitori pentru repararea unor betesuguri omenesti. Cu cosideratie……… Acelas V.T.
APROPO……….. Pe str. Ilioara- vis -a-vis de Sc. de soferi .se afla o construcie , destul de bine conservata, care se pare ca a foct si resedinta a lui CARAGEA _ VODA,,!Acolo se poate vedea – de la suprafata- intrarea intr-unul din numeroasele miserioasele tuneluri despre care Marilena-destul de competent-ne-a povestit intr-un alt episod fasinant….!! V.T.
Dupa cate am auzit, numele de Valea Plangerii ar veni de la casele din chirpici ce se aflau spre zona unde acum este Parcul Copiilor. Case subrede care se prabuseau incet in lac datorita eroziunii solului, plecau cu pamantul de sub ele.
Eram pe o insulita din lac, la pescuit cu tata, cand dragau si refaceau intreaga zona. Au inceput demolarea podetului ce facea legatura cu malul, dinspre insula, fara sa verifice daca e cineva pe insula. Care era plina de pescari ascunsi de stuful inalt. Noroc ca unul dintre pescari dorind sa plece a descoperit lipsa podului… din care mai ramasese cam un metru langa mal. Tin minte si acum strigatul disperat al acestuia: “Sariti fratilor, ca ne lasa astia aici!” Ne-au preluat cu o barca amarata, rand pe rand pe toti cei de pe insula care exista si acum.
Mihai , Valea plangerii , este spatele cimitirului Bellu unde se aruncau deseurile de pe morminte si chiar oase umane,am gasit multe cranii pe acolo, iar podul de care vorbesti nu exista .legatura cu insula se facea prin mlastina si n fiecare an culcam stuful sa putem trece mai usor.singurul pod de lemn era cand coborai dinspre piata Piscului , si care a fost rupt in cursele de moto cros de Ion IONITA care a aterizat cu motocicleta pe mijlocul podului transformandul in plute
In jurul baltii Cociocului , la sfarsitul anilor ”50 si inceputul anilor ”60 se desfasurau, de obicei duminica dimineata, aprige concursuri de motocros cu motociclete, pe diverse clase de cilindree, de la 125 la 500 cmc ; marea majoritate erau motociclete cehesti Jawa si rusesti IJ. Concurentii erau plini de noroi, la fel motocicletele, unii fiind nevoiti sa abandoneze din cauza defectiunilor produse de dificultatea traseului. Dintre motociclisti imi vine in minte numele lui Gheorghe Ion, unul dintre cei mai activi participanti si deseori castigator. Multi spectatori urmareau cursele de pe buza dealului, din marginea cimitirului Belu, de unde puteau vedea intregul traseu…fara sa plateasca bilet !
In jurul baltii Cociocului , la sfarsitul anilor ”50 si inceputul anilor ”60 se desfasurau, de obicei duminica dimineata, aprige concursuri de motocros cu motociclete, pe diverse clase de cilindree, de la 125 la 500 cmc ; marea majoritate erau motociclete cehesti Jawa si rusesti IJ. Concurentii erau plini de noroi, la fel motocicletele, unii fiind nevoiti sa abandoneze din cauza defectiunilor produse de dificultatea traseului. Dintre motociclisti imi vine in minte numele lui Gheorghe Ion, unul dintre cei mai activi participanti si deseori castigator. Multi spectatori urmareau cursele de pe buza dealului, din marginea cimitirului Belu, de unde puteau vedea intregul traseu…fara sa plateasca bilet !
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.