A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, as scrie despre altceva, un rau capricios si la rastimpuri chiar turbat, care rareori tinea seama de oprelisti. Iar acest rau zvapaiat se numea Dambovita, cea careia locuitorii Bucurestilor ii adresau vorbe mieroase, pesemne ca s-o imbuneze:

„Dambovita apa dulce

Cin’te bea nu se mai duce„

Nu avea fire rea Dambovita, era doar prea avantata si se umfla prea repede cand veneau ploile, de nu mai avea loc in albie. Si atunci se revarsa, sarea din vadul ei, cucerea depresiuni si ineca malurile, nepasatoare la chinul bucurestenilor mai nenorocosi, care nu se mai puteau deplasa prin anumite cartiere decat cu barcile.

Asa se face ca, intre mahalaua Caramidarii de Jos si dealul Serban Voda, unde se afla Gradina Bellu, si mai apoi s-a amenajat Cimitirul Bellu, se formase o balta inconjurata de stuf inalt de aproape 4 metri. Oamenii au inceput sa-i spuna Cocioc, cuvant cu intelesul de mlastina. Din Cocioc se desprindea un prival, adica un fel de garlita care se varsa inapoi in Dambovita pe la fostul Abator.

Tot micsorandu-se odata cu trecerea timpului, Cociocul a fost transformat in perioada interbelica in groapa de gunoaie. I se spunea Valea Plangerii, si pe rampele etajate din spatele cimitirului veneau carutele primariei sa descarce inutilele si pestilentialele incarcaturi, care erau in scurta vreme scormonite de oameni saraci, satre de tigani si de animale.

Povestea mai spune ca oamenii au vrut sa amenajeze inca din anul 1935 Valea Plangerii ca zona verde, menita relaxarii. Insa de la vorba la fapta e un drum nu tocmai scurt, mai ales pe aceste meleaguri romanesti, asa ca abia in anul 1965 au inceput lucrarile sub indrumarea arhitectului Valentin Donose. In noua ani zona a devenit de nerecunoscut. In jurul baltii Cocioc, transformata ca in basme intr-un lac cu o suprafata de 13 ha, alimentat din panza freatica, s-a amenajat frumosul si foarte-verdele Parc al Tineretului.

Cat despre legendele care circula despre Lacul Cocioc, cum ca ar fi ba fara fund, ba strabatut de galerii secrete de pe vremea lui Vlad Tepes, n-as sti sa va spun daca-s adevarate ori ba. Oricum, un lac cu o astfel de istorie merita si niste legende pe masura.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.

 

Surse:

„Evolutia geografica a unui oras: Bucuresti”, de Vintila M. Mihailescu

„Istoria Bucurestilor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre”,. de Constantin C. Giurescu

„Dambovita”, de Henri H. Stahl

Balta Cocioc Bellu groapa de gunoi Lacul Tineretului Parcul Tineretului Valea Plangerii