Mănăstirea Radu-Vodă era atât de aproape de apele șturlubatice ale Dâmboviței în vremea lui Mihai Viteazul, încât uneori părea că se înalță maiestuoasă din mijlocul unei mări. Așa spunea cronicarul Paul din Aleppo, impresionat de bogăția și frumusețea bisericii așezate pe colină:

„Nu se poate intra în mănăstire decât pe un pod de lemn.”

Manastirea Radu-Vodă, 1856 via Wikipedia

 

Pofticioasă peste măsură, Dâmbovița mânca din maluri, mai ales din cel stâng, și când o apucau toanele

„venea nebună și cu valuri dunărene, iar nici zăgazuri, nici iazuri, nici înălțături de tot felul nu o mai opreau. Se întindea, furioasă și vâjâindă, pe toată Valea Cotrocenilor, prin mahalalele Gorganul, Izvorul, Mihai-Vodă; răbufnea la podul gârlei din fața Zlătarilor, acoperind vechea mahala a Trâmbițașilor, pe la Podul de Nuiele; umfla lacurile Dudescului și Antimului; făcea să dârdâie zidurile Curții Domnești; bătea în colina Mănăstirii Radu-Vodă, și-apoi acoperind toate mahalalele de la vale, se revărsa ca mulțumită de pagubele ce cauza bieților bucureșteni, pe câmpia Vitanului, ducând cu dânsa buturugile ilfovene, căpriorii de la podurile și de la casele bucureștene și – de câte ori! – câte o albie de copil sau câte un coș în care găina continua a cloci.

Și-n secolele trecute ca și-n secolul nostru, Bucureștenii deveneau marinari de nevoie. Și la 1774, ca și la 1805, ca și la 1864 și 1865, luntre, bărci, plute, poduri mișcătoare, albii mari, umblau prin Gorgani, Izvor și Mihai-Vodă, întocmai cum la Veneția umblă gondolele prin strade și stradele, înainte de a da în incomparabilul Canal Grande. Strigătele luntrașilor, vaietele celor îngroziți, glumele celor care știau să înoate și care râdeau pe acoperișurile caselor, alternau cu puștile și pistoalele acelora care chemau din depărtare într-ajutor.”

„Istoria Bucurescilor”, Ionescu Gion

Dar ce-avea Dâmbovița cu oamenii de-i chinuia așa?

Ei, ce să aibă.

Se mai enerva și ea că o umpluseră de mori, de poduri pe țăruși înfipți direct în albia râului și, bineînțeles, de gunoaie. Unii ziceau să dărâme morile, mai ales cele de la Foișor și Vitan, ca să se scurgă apele slobode, alții din contră, spuneau că asta ar înrăutăți viiturile.

 

Cele mai grave inundații le-a pricinuit Dâmbovița în primăverile anilor 1862, 1864 și 1865. În cel de-al treilea an fără noroc, pentru că mahalalele de la Grozăvești până-n Vitan fuseseră acoperite de ape, iar numeroși sinistrați au fost lăsați să rătăcească pe străzi, guvernul a fost acuzat de:

„…nepricepere, dezinteres și necinste. Pentru scăparea oamenilor care plătesc biruri peste biruri, pentru niște case care se surpă și putrezesc în inundații”

nu se făcuse nimic. Trebuia un plan de bătaie, trebuiau făcute schimbări majore, așa că în 1865 a fost ratificat primul proiect al Legii pentru înființarea de cheiuri pe ambele pãrți ale râului Dâmbovița. Peste zece ani, primãria a semnat un contract cu Guilloux, un inginer de poduri și sosele francez, pentru a concepe studiile și proiectele necesare mutãrii râului pe un alt curs, dar lucrãrile nu au început atunci, din considerente financiare.

Abia în 1880 domnitorul Carol a dat semnalul începerii lucrărilor. A fost sãpatã o nouã albie, cu 6 metri mai adâncã, s-au eliminat brațele secundare și insulele din mijlocul râului. Pânã în 1889 s-au construit șapte poduri din piatrã si cinci metalice. Dâmbovița s-a resemnat sã curgã fãrã sã mai bage spaima-n oameni, îndurând cu demnitate scursorile canalelor bucureștene, care-i pângãreau apa aceea dulce de i se dusese vestea.

Tinerețea-i zbuciumată a lăsat însă Bucureștiului puzderie de… copii sub formă de lacuri.

„Unul, rãmas pânã astãzi, este cel din Grãdina Botanicã, altul era în jurul Bisericei Elefterie, mai jos era lacul lui Dura neguțãtorul, Cișmigiul de azi, altul la Tigania Mitropoliei, altul între Biserica Antim și Schitul Maicilor, mai departe era Heleșteul lui Serban Vodã (Filaret) și în sfârșit, lacul din Valea Plângerei.”

Henri Stahl

 

Mai multe povești despre Dâmboviță puteți găsi în articolele de mai jos:

Dâmbovița noastrã, râul cu o mie și una de povești

 

Cum au îngropat bucureștenii Dâmbovița de vie în ’35

canalizarea Dâmboviței Dambovita inundații Dâmbovița revărsarea Dâmboviței