Intr-o casa din Berceni si-a trait ultimele clipe pionierul aviatiei mondiale, Traian Vuia. Nu gasiti informatii despre ea pe Internet, nu veti fi indrumati in cautarea voastra de vreo placuta spre cladirea cu doua etaje din capatul strazii Bradetului, si nici nu o veti descoperi pe lista caselor memoriale din Bucuresti. Este aproape o casa fantoma. Am intalnit doar doua mentiuni referitoare la acest loc de o valoare extraordinara pentru cartierul periferic Berceni si pentru Bucurestii nostri chinuiti: intr-un ghid al capitalei din anul 1962, unde cei interesati erau indrumati spre strada Bradetului 24, pentru a vizita casa memoriala a marelui inventator, si intr-un blog numit „Probleme publice”, unde in 2009 apare aceeasi adresa, fara alte amanunte.

Veti intelege acum de ce am insfacat aparatul de fotografiat si am pornit in expeditie catre strada Bradetului. Nu intelegeam de ce nu reusesc sa gasesc informatii despre aceasta casa, si sincer, ma gandeam ca fusese demolata intre timp. Cum sa explici altfel absenta, de pe orice ghid actual, a locului unde Traian Vuia, intors in tara la o varsta inaintata si macinat de boala, a inchis ochii pentru totdeauna?

Strada cu pricina iese din Soseaua Giurgiului si este foarte aproape de Muzeul Memorial „George Bacovia”. In capatul ei am dat de o bariera, care nu slujea – asa cum am putea crede, in naivitatea noastra – ocrotirii casei lui Vuia, ci pazei ansamblului rezidential bine ingrijit, blagoslovit cu o frumoasa curte interioara.

Doar intamplarea face ca in curtea-parculet sa se afle si casa lui Traian Vuia. Trista, atacata de brutalitatea gratuita a grafferilor amatori, terfelita cu o zugraveala crem vulgar, si …cu un scaun pozitionat strategic in dreptul usii, pentru eventualii oaspeti. La etaj, un balcon cu tavanul verde-stirb, sustinut de un stalp dezgolit, care-si arata indecent caramizile. Bine ca nu le vede prea multa lume, doar locuitorii ansamblului de locuinte de vizavi, care-si plimba cateii in jurul casei.

De partea cealalta a gardului se aud voci de copii, si o minge imi aterizeaza in fata. N-am incredere in fotbalista din mine, asa ca apuc mingea si-o arunc in orb, peste gard. Mi se multumeste cristalin si-mi continui sirul gandurilor. Privesc placutele comemorative si ma bucur in sinea mea ca exista macar si acelea. In locul unui orar de vizitare a casei memoriale, deasupra uneia dintre usi sta agatata o poza cu un „zuperb” bloc, care sper ca nu urmeaza a fi construit chiar in acel loc, intru satisfacerea ghioraielii matelor nesatule ale dezvoltatorilor imobiliari.

 

Cine a uitat de casa aceasta, pe care alte orase din Occident poate ar fi respectat-o mai mult, de la semnalarea ei pentru turisti si pana la, nu stiu, macar un strat de var dat pe pereti, daca nu restaurarea ei si integrarea intr-un circuit cultural? Din pacate, nepasarea fata de omul cu o viata zbuciumata, marcata de lipsa fondurilor pentru realizarea proiectelor sale, a prins puteri de monstru inca din timpul vietii sale.

Cel care a realizat, in 1906, primul zbor autopropulsat, cu un aparat mai greu decat aerul, a fost ajutat sa se intoarca in tara, dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, de Petru Groza. Conditiile in care traia in Franta erau cumplite, stranepoata lui Traian Vuia declarand, pentru ziarul Adevarul, ca familia care-l luase in intretinere nu avea grija de batranul bolnav care revolutionase domeniul aeronauticii. Dupa moartea acestuia, in 1950, prim-ministrul acelei vremi, Petru Groza, a anuntat primaria comunei Bujoru (acum numita Traian Vuia) despre deces, insa se pare ca primarul a pastrat pentru sine vestea, ceea ce ar fi explicat absenta membrilor familiei la ceremonia de inhumare.

 

 

Aproape de Lugoj, in localitatea Traian Vuia (fosta Surducu Mic), se gaseste astazi Casa memoriala „oficiala” a simbolului aviatiei mondiale. Poate ca autoritatile capitalei considera ca este suficienta o singura casa memoriala la o personalitate. La urma urmelor, ce-a facut, dom’le, Traian Vuia asta? Avioane …pfoa. Nu i-a convins pe domnii primari, pacat. Uitati-va la vecinul Bacovia, a avut „noroc” ca, dupa moartea sa, familia s-a ingrijit personal de intretinerea patrimoniului timp de aproape zece ani, pana cand statul roman a binevoit sa accepte donatia casei si sa o transforme in Muzeu Memorial. Probabil ca este foarte greu sa te ocupi de statornicirea unor amintiri ale orasului pe care il administrezi, ca institutie publica. Eu nu am de unde sa stiu, sunt prea ocupata sa caut in orb piese din puzzle-ul care este trecutul cartierului Berceni, si chiar al Bucurestiului asta peticit.

Traian Vuia a murit la 3 septembrie 1950 si a fost inmormantat la Cimitirul Bellu. Duceti-va sa vedeti casa unde s-a sfarsit povestea juristului pasionat de zmeie, care a invatat oamenii sa zboare, si spuneti si voi povestea mai departe.

 

Casa memoriala Traian Vuia George Bacovia pionierul aviatiei mondiale Strada Bradetului