Ce-aș fi făcut cu Nicolas Cage când a venit să filmeze în Berceni
Scris de Marilena, in categoriaJurnal de Berceni
Am un fetiș pentru celebrități, cred că mi se trage de când l-am văzut de-aproape pe Ștefan Bănica Jr. vorbind la telefon la Palatul Copiilor, nu știu ce căutam pe-acolo. Am fost foarte impresionată, de-atunci m-am amorezat de o duzină de actori, cântăreți, scriitori, sportivi, câțiva morți faimoși și două trupe de heavy metal. Am investit sentimente la greu.
D-aia m-am încăpățânat să-mi imaginez (deși nu-mi dă deloc fiori nenea), cum mă cunosc, ba chiar împrietenesc, cu Nicolas Cage, când a venit el mai demult să filmeze în Berceni pentru Ghost Rider: Spirit of Vengeance.
Pai, îți dai seama ce însemna asta? Era mai tare decât atunci când a venit Roberto Baggio la Intercontinental și l-am pândit ore întregi în fața hotelului, convinsă că o să iasă până la urmă și o să ne îndrăgostim la prima vedere. Roberto n-a ieșit, oricum nu prea înțeleg cum îmi imaginam eu că mă vede Roberto din holul hotelului, chircindu-mă pe stradă. Era iarnă, d-aia mă chirceam.
Carevasăzică, în 2010, Nicolas Cage a trecut prin Berceni, numai că n-am reușit să aflu exact pe unde, unde mai pui și că atunci eram răcita cobză. Dar asta e partea faină când îmi închipui chestii, pot face abstracție de o grămadă de amănunte care-mi tulbură apele.
Cum ar fi că nu știam unde se filma de fapt, că eram mucioasă și din cauza febrei nici măcar nu mai știam cum se spune la Hei, Nicolas în engleză. Mă gândeam că aș fi putut să-l duc în Bellu, să-i arăt statuia Doamnei cu umbrela, monumentul Poroinenilor sau cavoul Iuliei Hașdeu. La urma urmei, n-ar fi fost o idee rea, oricum Cage juca rolul lui Johnny Blaze, un dobitoc care face un pact cu diavolul (serios acum, toți aștia care cad la învoială cu dracul mi se par tare tolomaci, e clar că Sătănel abia așteaptă să te fraierească). Iar de la diavol până la cimitir era oricum o distanță mai mică decât până la mall sau pizzerie. Oricum, dacă-l duceam pe Cage la pizzerie, sigur mi-l furau fetele de cartier. Crezi că nu știu cum sunt? Ca hienele.
Totuși, am făcut mai bine că l-am lăsat în pace pe Nicolas Cage. Am auzit că, după câteva zile de la filmările din Berceni, omul a făcut scandal, s-a luat cu unii la harță și zicea că el și-ar da și viața pentru onoare, chestii din astea serioase.
Probabil ca nu m-aș fi distrat prea tare cu Cage, el e și mai bătrânel, are mutra aia tristă, v-am zis că nu mi se pare cine știe ce. Până la urmă, nu regret ca am stat acasă cât s-a perindat actorul Nicolas Cage prin cartierul Berceni, să-mi oblojesc răceala, că și dacă-l duceam la pizzeria mea preferată de pe Olteniței, aia cu afișul Mânca-ne-ați pizza (e vorba de restaurantul „La Moșu”, pentru cunoscători, iar afișul nu mai e, că au mâncat bercenarii toată pizza), cine știe ce mai ieșea.