Pe marginea Podului Beilicului, drumul pe unde intrau în oraș dregătorii turci ca să numească sau mazilească domnitorii Țării Românești, Mitropolitul Filaret al II-lea a ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea o fântână grandioasă din marmură albă, pe două nivele.

Așezată lângă heleșteul lui Șerban-Vodă, printre numeroasele vii care acopereau dealurile din jur, fântâna avusese la început rolul unui loc de odihnă și de reculegere, de „priveală”, cum îi ziceau pe-atunci.

Imaginați-vă această fântână nu ca pe un biet puț de la încrucișarea unor drumuri, ci ca pe un fel de chioșc cu două niveluri, prin a cărui pardoseală scobită trecea clipocind apa. Pe tavan erau sculptate semnele zodiilor, iar sub streașină atârnau clopoței de sticlă, care sunau plăcut la fiecare adiere a vântului. (Alexandru Predescu, „Vremuri vechi bucureștene”) Sus, la etajul care se asemuia unui pridvor românesc, se putea sta în cel mai dulce confort pe sofale și perne moi.

La vreo două decenii după moartea Mitropolitului Filaret al II-lea, însă, un basmagiu pe nume Constantin Sterie a cerut voie de la Mitropolie să închirieze chioșcul-fântână ca să fabrice și să spele basmale.

Mitropolia n-a stat prea mult în cumpănă, și pentru o chirie anuală de 450 de lei, pentru o perioadă de trei ani, i-a permis „să așeze acolo fabrică de lucrarea testemelurilor, întrebuințând cu toată slobozenia și apa cișmelii la spălatul și curățitul testemelurilor”, cu condiția ca „apa însă a cișmelii să nu fie poprită, ci să fie slobodă a lua și a bea obștea precum și până acum”. („Documente privitoare la istoria orașului București, 1821-1848”, de George Potra)

După câțiva ani de la încheierea contractului lui Constantin Sterie, a mai apărut un basmagiu, pe nume Manole, care a închiriat și el chioșcul-fântână („Miracole și alte întâmplări incredibile din istoria capitalei”, Dan-Silviu Boerescu). Abia după adunarea de la 1848, când peste 30.000 de oameni s-au adunat în jurul fântânii la 15/27 iunie pentru a-și susține drepturile, fabricanții de basmale au acceptat că nu mai e frumos din partea lor să folosească fântâna-simbol a Filaretului ca să spele testemele într-însa.

Oricum, chioșcul-fântână de la Filaret a fost după aceea lăsat să cadă în paragină și, în 1863, a fost demolat.

 

 

Câmpia Filaretului chioșcul de la Filaret fântâna de la Filaret Mitropolitul Filaret al II-lea