„N-ați observat niciodată, în mijlocul marilor aglomerări, femei cu privirile ascuțite, cari fac zarvă înghiontind pe cei din preajmă? Sunt obicinuitele cliente ale poliției, hoațele de buzunare sau de prin magazine.”, așa își începe reporterul W. Șerban periplul prin dubioasa lume a hoților de buzunare din Bucureștiul anului 1932. Facem cunoștință astfel cu câteva personaje feminine care au în comun meseria de hoațe de buzunare, dar și vizitarea, destul de des, a închisorii Văcărești. W. Șerban le ia urma și reușește să stea de vorbă cu ele pentru a ne releva „aspecte din viața lor intimă”.

Floarea Singureanu, una din cele mai dibace „operatoare„.

„Activitatea le-o cunoaștem, însă ceiace e străin massei este viața lor intimă, după anii sau lunile de închisoare. Dar nimeni nu poate intra cu usurință în intimitatea acestor declasate. E nevoe de o transformare psihică, deoarece numai având credința că ești de aceiaș meserie consimt să stea de vorbă deschis, fără umbre de jenă sau teamă. Luându-mi deci o personalitate de împrumut cât mai verosimilă, am luat drumul spre locuințele câtorva, profesioniste de acest gen.”

Reporterul Ilustrațiunii o vizitează prima pe Floarea Singureanu, „zisă Marica Ionescu, zisă Elena Stamate„, dându-se fost „coleg” de la Văcărești și reușește să o facă să-și dezlege limba:

„Povesti din loviturile ei mai de seamă: Furtul unei bucăți de mătase de peste douăzeci de metri. A intrat în magazin cu una Ștefana Dumitrescu, și-au pus pe vânzător să dea jos aproape un raft întreg, tot prefăcându-se că nu le convine calitatea mărfii. În timpul acesta, pe sub haina în formă de pelerină, Floarea a ascuns mătasea și făcându-și de lucru pe afară pe la vitrină a dat-o unei a treia, care a și dispărut pe dată. La vânzare i s’au numărat în mânä șapte mii de lei.

– Și acuma ce faci?

– Imi văd de gospodărie… Îmi privi apoi cu atenție înfățișarea.

– La ce te uiți?

– Gandeam și eu ceva…

– Ce?

– Eh! Ți-oi spune dacă mai vii pe aici.

Lungile luni de închisoare n’au vindecat-o pe Floarea Singureanu. Se vedea clar din privirile ei, că un cuvânt i-ar fi fost deajuns pentru a pomi la lucru. E un obicei intrat în sânge, de pe urma căruia gusta poate senzații aspre, în perfectă armonie cu tipul ei lombrozian.„

Ecaterina Nicolae, „bocitoare” la înmormântări și chiuitoare” la nunți

A doua vizită a lui W Șerban este la o faimoasă hoață de buzunare care are un mod absolut halucinant de a opera: se infiltrează la nunți și înmormântări și, făcând pe bocitoarea îndurerată ori pe chiuitoarea veselă, în funcție de conjunctură, și fură din buzunarele celor prezenți cu o dexteritate ieșită din comun, ceea ce i-a și adus faima, cel puțin printre polițiști, spre nenorocul ei.

Ecaterina „intră în casă necunoscută întovărășită de altă femeie. Apropiindu-se de catafalc, ce sincere-i sunt accentele de durere, și ochii, o clipă înourați de puterea sugestiei, fac pe cei din preajmă-i să creadă că a fost o ființă cunoscută celui dispărut. În acest timp ea și-a și ochit victima, și când îmbulzeala e mai mare, operează pentru ca peste câteva clipe să dispară. La nunți temperamentul i se schimbă. E veselă comunicativă, se învârtește sprințară în jurul ginerelui, care se întreabă, mirat, unde a cunoscut-o. Târziu, când unul din nuntași își caută speriat port-visit-ul, atunci abia se lămuresc cu cine au avut aface…

„Stau acum în fața ei și îi pun prima întrebare, ce-mi dă prin gând.

– Caut o croitoreasä care locuește aici la mansardă.

Bocitoreasa lasă ușa deschisă. Privesc înăuntru. Pe un fotoliu vechi se odihnește, aruncată leneș, o haină de mătase neagră. Ea nu cunoaște pe nimeni din vecini. E mutatä de curând.

Mä sprijin obosit de balustrada scării. Capete curioase au apărut pe la uși. Nimeni nu poate să-mi dea nici o lămurire. Și pentru că nu mă hotărăsc să mă mișc din loc, femeia vrea să-mi ofere un scaun.

Îi arunc câteva cuvinte în șoaptă.

– Nu știu de unde vă cunosc.

0 grimasa neplăcută i s-a strecurat pe față. Vocea i s-a asprit deodată.

– Mă cunoașteți?

– Desigur. Nu ții minte? Dela îmnormântarea din Dealul Spirei.

Femeea caută zadarnic să-și reamintească o înmormantare în Dealul Spirei unde „operase”… În schimb avea presentimentul că vorbește unui „cunoscut” din cine știe ce închisoare, sau circumscripție polițienească. De aceia, schimbă, deodată vorba.

– Mai bine spune-mi ce te aduce la mine… că doar n-am mai operat de mult…

Lucrurile se limpeziră repede. În schimbul unei „spovedanii”, îi făgăduii că nu i se va întâmpla nimic…

Hoața, care îmi declară că s-a făcut „femee de treabă”, îmi povesti cea mai impresionantă lovitura: atunci când a furat, la o înmormântare, nu numai banii cuveniți popei și groparului, dar și inelul din mana mortului…

Ne-am despărțit ca doui vechi cunoscuți, gândind asupra adevărului pe care-l cuprinde zicătoarea populară: lupul păru-și schimbă, dar năravul ba.„

SURSĂ: W Șerban / Ilustrațiunea Română nr. 47, 16 noiembrie 1932

bocitoare chiuitoare hoți de buzunare interbelic hoțoaicele capitalei Ilustratiunea romana