Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

22

iunie 2016

3

COMENTARII

Muzeul tehnic Leonida: o cãlãtorie în lumea inventatorilor de altãdatã

Scris de , in categoriaPovești din Filaret

Du povestea mai departe...

Azi n-ai nicio șansa! m-am rățoit la plictiseala care-mi tot dădea târcoale. Mi-am luat aparatul de fotografiat și-n lift i-am aruncat bomba: Să știi ca eu plec într-o aventură! Plictiseala s-a gârbovit și am văzut-o hohotind într-un colț, apoi am uitat complet de ea.

Am ajuns repede cu metroul la Brâncoveanu și am intrat în Orășelul Copiilor, cu gândul sa mă duc pe la Crematoriu, și dupa aia… unde văd cu ochii. Am ținut mereu stânga, mergând pe lângă gardul cimitirului, iar când am ajuns la aleea mea preferată, cea perpendiculara pe străduțele care dau direct în parc, m-am oprit puțin să beau o gură de apa și să ascult liniștea. Era o liniște de cea mai bună calitate, cum rareori mai întâlnești astăzi.

-O să vizitez Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”!, mi-am spus, brusc lovita de o inspirație atât de puternică, încât am pornit ca propulsată de un motor cu reacție pe străduța aceea cu nume simpatic, Muguraș, care m-a scos direct în Parcul Carol.

Muzeul tehnic Leonida, un scurt istoric

Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” a fost înființat în 1909, în clădirea primei Școli de Electricieni și Mecanici, ambele institutii datorate inginerului al cărui nume il poartă.

În Parcul Carol a funcționat însă abia din 1928, cu prilejul primei expoziții de electricitate din România, iar în clădirea actuală din 1935.

Dimitrie Leonida a fondat muzeul pornind de la un nucleu de piese valoroase din anii de început ai tehnologiei bucureștene, iar astăzi cuprinde peste 5000 de exponate, de la mașini de calcul, mașini cu abur, mașini unelte, velocipede și motociclete, la dinamuri, aparate de zbor cu reacție, telefoane cu magnetou, pompe de apă și cântare pentru scrisori.

Odată intrată în pavilion m-am simțit ca un savant mic și toropit de căldură, cu toate că din liceu tind să mă țin oarecum paralelă cu fizica. Mai mult de o oră m-am plimbat printre invenții și dispozitive extraordinare, vestigii sofisticate ale tehnologiei românești și internaționale. În muzeul Leonida miroase tare bine, a idei geniale și a încăpățânarea tuturor minților născocitoare care au năvălit cu întrebări asupra naturii, forțând-o să-și dezvăluie secretele.

De văzut… ei bine, ai ce vedea, și nu mă refer doar la faptul că numeroase piese sunt de mare, foarte mare gabarit, ci la importanța acestora pentru progresul tehnologiei sau, uneori, la caracterul lor ușor excentric.

 

muzeul tehnic Leonida interior

 

Cum ar fi, de exemplu, acest aparat de zbor individual, primul din stirpea lui, realizat și brevetat de Justin Capră în 1958, sau o altă jucărie a cunoscutului inventator, electroscuterul „Oroles”.

 

muzeul tehnic Leonida exponate Justin Capră

 

 

Sau primul automobil cu forma aerodinamică din lume la care roțile sunt incluse în interiorul caroseriei, inventat de inginerul Aurel Perșu și brevetat în Germania în 1924. Arată ca și cum ar fi oprit în muzeu direct dintr-un film știintifico-fantastic de pe vremuri, sau chiar din… cer. Asta pentru că inginerul Perșu s-a inspirat în realizarea automobilului din forma picăturii de apă.

 

automobil Aurel Perșu muzeul tehnic Leonida

 

Mulțimea de gadget-uri din vremuri vechi mi-a amintit de neostoita mea pasiune din copilărie pentru cărțile lui Jules Verne. Într-un fel, mă așteptam să apară din spatele unei mașini cu abur vreun profesor cu barbă si lulea care sa alerge entuziast de colo-colo, perorand despre ultima sa descoperire, dar n-a fost cazul. După ce-a plecat grupul de copii însoțiti de învățătoare, rămăsesem doar doi vizitatori.

 

mașină de calcul muzeul tehnic Leonida

 

Dacă nu ați vizitat până acum Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, de pe strada Candiano Popescu nr. 2, e timpul s-o faceți. Puneți deoparte telefoanele de ultimă generatie și tabletele, faceți o plimbare până-n Parcul Carol și intrați în lumea inventatorilor de altădată. Garantez că o sa vă placă!

 

Tariful pentru vizitarea expoziţiei, inclusiv etajul, fără vreo reducere, este de 10 lei, si tot atat plătiți și pentru taxa foto (amatori). 

Du povestea mai departe...

Comentarii

  1. andra
  2. lucian
  3. oana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.