Parohia „Cuviosul Daniil Sihastrul” din Berceni. O poveste despre solidaritate si credinta
Scris de Marilena, in categoriaJurnal de Berceni
Povestea bisericii de pe strada Covasna face cinste locuitorilor din Berceni, care prin credinta trainica si dragoste au reusit sa biruie greutatile si sa cladeasca impreuna un lacas sfant. Astazi, biserica are doi ocrotitori, Cuviosul Daniil Sihastrul si Sfantul Voievod Stefan cel Mare, dar in anul 2000, cand preotul Mihai Andrei Aldea a obtinut binecuvantarea pentru constructie, din cauza lipsei totale de fonduri nu avea decat doua module din beton, tip garaj.
Totul a inceput cand parintele Aldea a fost numit preot in caminul de copii „Sf. Vasile” din Berceni si a simtit nevoia locuitorilor din zona pentru o biserica. Preot tanar si curajos, Mihai Andrei Aldea a primit mai intai binecuvantarea episcopului, apoi a cerut ajutorul unor intreprinderi de materiale de constructie, de la care a primit ansamblul din beton, care cu indulgenta putea fi numit garaj. Apoi, ca in basmele vechi, atat de iubite de parintele Aldea, au inceput sa vina ajutoare. De la copii la batrani, enoriasii din vecinatate au ajutat fiecare dupa puteri la cladirea bisericii. Cei mici au ajutat la nivelarea betonului, cei mari la zugravit. Slujbele se tineau indiferent de vreme, chiar si iarna, cand vantul suiera, iar gheata se prindea incapatanata de pereti. Eforturile si entuziasmul preotului si al enoriasilor nu au ramas fara rezultat. Parohia a reusit sa obtina fondurile necesare si sa construiasca o cladire incapatoare pentru numarul tot mai mare de oameni care voiau sa participe la slujbe.
In mica parohie insa se petreceau multe alte activitati culturale, se tineau meditatii gratuite la limba si literatura romana, la limba engleza si la matematica, ba chiar si ateliere de creatie.
Apoi a venit incendiul. In iarna lui 2012, flacarile s-au napustit asupra bisericii, stricand peretele dinspre rasarit si acoperisul, care, din lipsa fondurilor, nu a fost schimbat pana in 2014.
Dar nimeni nu s-a descurajat, oamenii au continuat sa fie alaturi de biserica si, prin ea, sa ofere ajutor copiilor de la leaganul din apropiere si celor nevoiasi. Iata ca si in vremurile de astazi, cand neincrederea si delasarea predomina, se nasc pilde, precum cea a bisericii „Cuviosul Daniil Sihastrul”, vrednice de luat in seama si impartasit cu cat mai multa lume.
Toate parohiile ar trebui sa aiba astfel de povesti dar din pacate in tara noastra bisericile au devenit adevarate si prospere afaceri in loc sa ne ofere lectii despre credinta si solidaritate.
Cam asa este, din pacate.
Ma bucur sa citesc o astfel de poveste mai ales ca a avut loc in cartierul nostru.
Frumoasa poveste despre credinta si solidaritate! Ce frumos ar fi daca fiecare parohie ar avea macar cate o astfel de povest…dar din pacate in zilele noastre intalnim mai mult altfel de povesti legate de biserici.
Marilena, este laudabil efortul tau de a prezenta povestea romantata a acestei Biserici. Tu ne-ai prezentat partea frumoasa, vazuta a icebergului. Nu vorbesc acum despre cum s-au obtinut aprobarile, cine le-a influentat ( politic ), s.a.m.d. Daca Dumnezeu a vrut sa se faca Biserica acolo, s-a facut. Am locuit pe str. Covasna cativa zeci de ani si inca mai trec saptamanal pe la parinti. Eu am o problema cu ” nevrednicul preot „, cum se spune in slujbele bisericesti. Pe vremea mea, noi am dat examene ca sa ajungem in capitala sau in marile orase. Nu am primit post la ” Leaganul de copii „, cum i se spunea, fara examen, sa avem salariu de la stat, dar sa cerem aprobarea pentru o Biserica la 100 metri de locul de munca, cand in curtea asezamantului este loc berechet. Parintele shaolin Aldea ar trebui mai intai sa invete teologie ortodoxa si apoi sa vorbeasca in public. Nu este avizat, nu este reprezentativ. Sunt preoti, este adevarat foarte putini la numar practicanti de arte martiale, dar oameni echilibrati, nu violenti, nu bat cu pumnul in masa ( la propriu ). Doctoratul nu il are in Teologie, asa ca e bine sa nu-l mai asocieze titulaturii de preot. Este si istoric ? Tot ca si teolog ? Ahaa.. Unde este acum preot ? De ce ? La Dumnezeu nimic nu este intamplator !
Teo, iti multumesc pentru comentariu, insa, asa cum ti-ai dat seama, articolul incearca sa prezinte obiectiv-melancolic povestea bisericii, nu pe a preotului respectiv.
Ce rău o fi facut acestui om oare,parintele Andrei ?
E frumoasa povestirea, dar se uita cata lucrare de ajutor social s-a facut la acea biserica de parintele Aldea si credinciosi. Cati batrani au fost ajutati cu de toate, de la cartofi la medicamente, cum s-au trimis ajutoare la sinistrati in toata tara, cum se strangeau carti pentru romanii din Basarabia si Ucraina, cum se duceau mancare si haine pe camp la cei fara adapost si atatea altele!
Iar „teo 666” pare a fi unul din popii care au incercat fara succes sa opreasca ridicarea bisericii. Minciunile sunt aceleasi, cei care am fost la bisericuta le stim. Si sunt aceleasi insulte pe care le-am auzit de la ei cand le mai deschideam usa cand veneau cu botezul. Si in loc de sfintenie aduceau barfe si injurii la adresa parintelui Aldea, pentru ca voia sa faca biserica.
Ajutor politic? Ajutor politic au avut popii Radulescu si Supeala, ultimul fiind chiar consilier PSD al lui Mihalache. Amandoi aveau petreceri cu conducerea primariei sectorului 4, dar nu au miscat un deget pentru oameni, desi puteau. Dar cu ajutorul celor de la primarie au pus pe usa bisericutei din garaj AVIZ DE DEMOLARE, ca pe vremea lui Ceausescu. Daca nu strangeam noi trei mii de semnaturi erau in stare sa vina cu buldozerul. Asta a fost cu „influenta politica”!
Cate mizerii a inghitit bietul preot Aldea de la asa numitii sai colegi, greu de spus! Si a tacut si a rabdat si a mers inainte, dar uite ca astia tot il urasc pentru ce a facut. Bine zice Laur ca ce rau le-o fi facut parintele Andrei? Pai le-a stricat tarifele, ca facea slujbele fara sa ceara niciun ban. Iar la spovedanie si impartasanie si cand voiam sa ii dam refuza, oricat l-am fi rugat. Iar popii strambau din nas ca le dai prea putin. Cum sa nu il urasca?
Dar noi stim cum a fost. Si toti cei care am mers la biserica pe vremea parintelui Aldea tinem minte cat a muncit si a suferit. Si cine vrea sa afle, sa intrebe oamenii care au luat parte si care au vazut!
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.