Îl cunoașteți pe meșterul Arghezi? Uitați-l, e acolo, lângă poetul, diaconul, prozatorul, pamfletarul și prisăcarul Arghezi. Dacă sunteți atenți, puteți auzi cum îl strigă pe Zdreanță, cum laudă ciorba Paraschivei, cum stă de vorbă cu vecinii lui din mahalaua Mărțișor, sau cum răspunde Prezent! când se face apelul la Penitenciarul Văcărești. Meșterul Arghezi a obținut în ziua de 22 octombrie 1941 cartea de meșter tipograf culegător, apoi brevetul de meserie și, astfel, a reușit să-și îndeplinească încă un vis: acela de a ridica o tipografie proprie, în care să publice nu doar propriile lucrări, ci și pe ale altor scriitori. Unde?

La Mărțișor, bineînțeles.

Pe când era abia un tânăr diacon, în 1904,  Arghezi a început să cocheteze cu activitatea de tipograf. A scos, împreună cu prietenul și scriitorul Vasile Demetrius, o revistă numită Linia dreaptă, implicându-se aproape în totalitate în procesul execuției tipografice, însă pe furiș, din cauza rangului bisericesc care nu-i dădea dreptul să se amestece public în aceste treburi lumești.

Apoi a fost director al tipografiei Cartea medicală (1927-1928), unde au fost imprimate celebrele și mititelele Bilete de papagal:

„Un ziar atât de mic nu a mai apărut niciodată, nici la furnici…redactorul acestei foițe de țigară dă la lumină mai puțin decât o fițuică și se mărginește să publice crâmpeie surâzătoare… Surâzând treptat, în fiecare zi, cititorul se va obișnui să și rîdă.”

Bilete de papagal, 2 februarie 1928

După ce a cumpărat terenul de pe Dealul Piscului, în 1926, acolo unde fetele din mahala atârnau șnururi colorate în copaci, ca să-și întâlnească mai repede ursiții, Arghezi s-a pornit să construiască și casă, și tipografie, pentru că avea planuri mari: i-ar fi plăcut să facă o agenție literară, cu Redacție, Bibliografie, Librărie, Tipografie, Editură, Colportaj, Papetărie. Banii erau puțini, bine măcar că timpul i s-a lungit în față și-a apucat să pună pe picioare gospodăria. Dacă locuința și-a încropit-o din materiale diferite de construcție, după cum reușea să le procure, nici clădirea tipografiei n-a făcut-o din vreo avere. În 1981, dacă priveai de-aproape ferestrele, vedeai că nu-s două la fel, ci luate care de pe unde, fără să țină seamă de vreo unitate estetică.

Mica tipografie ar fi trebuit, după gândurile lui Arghezi, să execute în perioada 1930-1932 nici mai mult, nici mai puțin decât:

„-12 volume lunare de Tudor Arghezi

-cărți: medicină practică, ghidul Bucureștilor, șosele de automobil, radio, carte de vise, de bucătărie, croitorie, modiste, carte de farse, orar C.F.R.

-alte lucrări: obiecte fabricate din hârtie și carton pentru copii, mingi de hârtie, păpuși, flori de hârtie, pungi de hârtie, rechizite școlare, cartonaje ieftine pentru cărți, invitaâii, etichete, cărți de vizită”

Însă numai peste trei-patru ani a reușit să achiziționeze utilajele necesare, misiune care a continuat cu greutate până în 1943, când inventarul număra vreo șapte mașini (tipografice, de tăiat hârtie, de cusut cu sârmă). Arghezi nu avea bani ca să angajeze tipografi, așa că a dat examenul de meșter și a obținut calificarea necesară. Iubirea lui Arghezi pentru acest meșteșug l-a îndemnat să dedice tableta următoare tipografilor:

„Tu, din miezurile noastre, dumicate cu vîrful penei și așezate unele-ntr-altele și amestecate, ai făcut cărți și biblioteci, încet, încet, secundă după secundă, cinci sute de ani, dragul meu zețar, care fără să știi… schimbai fețele vieții, cu o firimitură de cositor și un praf presărat în topitoare, de antimoniu.

Aș aduna cazna ta și cazna mea de o parte, ca să le asemăn și să le deosibesc, și mi-e teamă că totul tău întrece de câteva ori câtul meu de cântăreț și de povestitor.”

Culegătorul de semne, 

Tudor Arghezi

Abia în ziua de 5 septembrie 1947 a reușit Arghezi să deschidă tipografia, și a numit-o Potigraful Mărțișor. Stranie denumire, care amestecă ghiduș silabele tipografului, într-un cuvânt cu două povești.

Prima poveste e scurtă și o aflăm din Wikipedia, care spune că potigraf vine din îmbinarea grecescului potir (vas din lut lucrat cu mâna), cu grafos (cel care scrie cu mâna).

A doua poveste e cu haz, și am descoperit-o pe blogul Puiu…observă. Pare-se că un călugăr mai bahic din fire s-a aciuat într-o localitate prahoveană după ce a fost alungat de la mănăstire. Știind carte, a început să-și câștige traiul scriind pentru locuitori tot felul de petiții, misive și alte înscrisuri, după cerințe și nevoi. Lumea, când se ducea la călugăr, zicea -în glumă sau, pur și simplu, din neatenție- că se duce la potigraf, în loc de tipograf, și-așa s-ar fi ales și localitatea din județul Prahova cu denumirea de Potigrafu.

Din păcate, în Potigraful Mărțișor au apărut doar câteva tipărituri experimentale: felicitări, cărți de vizită, un catalog de expoziție a pictorului Ioanid, și broșura Drumul cu povești, ilustrată de Mitzura Arghezi.

Tipografia de la Mărțișor a fost închisă în anul 1948.

Sursa informații tipografie: Materiale de istorie și muzeografie, volumul X, 1981

agenția literara a lui Arghezi Bilete de papagal Martisor Potigrafu Mărțișor tipograful Arghezi