Într-un extras din Buletinul Societății Politehnice semnat de fostul Șef al Serviciului Electricității Capitalei, inginerul Dimitrie Leonida, și de Directorul Societății Generale de Gaz și Electricitate, N. Caranfil, găsim, pe lângă un istoric a iluminatului public bucureștean, și următoarea reconstituire a începuturilor Uzinei de Gaz Filaret.

 

„În ședința din 2/14 Martie 1868 Consiliul Municipal al Capitalei aprobă acordarea unei concesiuni pentru producerea și distribuirea gazului aerian francezului Inginer Alfred Gottereau. Durata concesiunei era până în 1908. Concesionarul era obligat la instalarea de canalizări de gaz de o lungime totală de o sută kilometri și să instaleze pentru luminatul public 4000 becuri.

Lanternele, console și toate aparatele trebuincioase pentru funcționarea celor 4000 de becuri se vor da de concesionar cu a sa cheltuială. Comuna va indica stradele și piețele unde trebuiesc așezate.

Dacă în timpul duratei concesiunei de față se va aplica în vreunul din orașele Europei o altă sistemă de luminare mai avantagioasă, Comuna va putea cere, și concesionarul va fi obligat, cu a sa cheltuială, a o pune în lucrare și în Bucuresci, în termen de 3 ani.

Alf. Gottereau a căutat imediat să găsească capital pentru exploatarea concesiunei și Consiliul Municipal în ședința din 15 Mai 1870 aprobă transmiterea contractului asupra lui T. Meedințeanu și T.I. Negropontes, rămânând însă și dânsul ca acționar și conducător tehnic.”

 

În 1870 s-a constituit societatea SOCIETE GENERALE D’ECLAIRAGE ET CHAUFFAGE PAR LE GAZ EN ROUMANIE.

 

Lucrările au început la 15 iunie 1870 pe terenul de la Filaret cedat de primărie și destinat construcției uzinei, sub conducerea lui A. Gottereau.

 

„Iarna 1870-1871 foarte aspră a oprit lucrările și primăvara lui 1871 a fost atât de ploioasă încât terenurile joase de la Filaret erau mereu sub apă. Între timp războiul franco-german aduce o nouă dificultate pe de o parte prin oprirea sau încetinirea livrărilor de materiale din Franța și de altă parte prin mobilizarea lucrătorilor francezi specialiști de pe șantierul din București. naufragiul vaporului „ANNA Smith”, puține zile după plecarea din Marsilia, unde încărcase material pentru instalațiile din București, întârzie și mai mult terminarea lucrărilor fixată la 26 Martie 1872 de către Comună.

La 1 noiembrie 1871 pentru întâia oară gazul aerian produs la Filaret a fost trimis în conductele din oraș. A urmat o impunătoare inaugurare, iar a doua zi o dezagreabilă constatare pentru concesionară: canalizarea avea pierderi formidabile de 55% gaz.”

La 16 Noiembrie s-au pus în exploatare curentă 785 lanterne cu gaz aerian pe străzile Capitalei.

 

„Primul accident în exploatare s-a întâmplat la 9 Octombrie 1872, când depozitul de coks de la uzină a luat foc. Stingerea s-a făcut cu ajutorul pompierilor și militarilor.”

 

La sfârșitul lui 1872 erau 4000 de lanterne publice în funcțiune și următorii abonați particulari au fost cei dintâi din București:

Teatrul Bossel cu 148 de becuri, Școala Militară cu 30 de becuri, Gara Târgoviște (denumirea inițială a Gării de Nord) cu 19 becuri, Vlasto, Fotino, Stancovici și Lahovary.

 

„Instalațiunile Uzinei Filaret cuprindeau la acea dată 20 de cuptoare capabile să distileze 60 tone de cărbuni în 24 ore, adică în total 17.400 m.c. de gaz, socotind 290 m.c. gaz la o tonă de cărbuni. Această producție era suficientă pentru acoperirea consumației a 4000 de becuri de luminat public, plus 9000 de becuri la particulari. Două gazometre cu o capacitate totală de 9000 m.c. ușurau fabricația. Clădirile principale au rămas și azi în 1934 aceleași ca în 1872.”

 

Societatea concesionară întâmpină dificultăți, T. Meedințeanu demisionează și e înlocuit cu Tapponier, apoi concesiunea trece asupra lui The British And Foreign Water And Gas Works Ltd, printr-o vânzare mijlocită de Ulyse Negropontes și Zarifi, în 11 August 1873.

 

Autorii concluzionează:

„… o întreprindere constituită din localnici a fost pusă la pământ de o serie de nenorociri (războiul franco-german, inundații, ierni călduroase, când nu se vindea coksul) și nu numai că Primăria nu le-a venit în ajutor, ci prin neplata obligațiilor ei către societate a grăbit lichidarea întreprinderii.

Acesta este unul din numeroasele exemple ale poporului nostru care, contrar părerilor multora, este foarte întreprinzător și gata să adopte și să aplice orice perfecțiune a tehnicei. Niciodată însă inițiatorii nu au avut concursul Statului și Comunelor, ba au fost chiar năpăstuiți.”

 

În 1880, THE BRITISH AND FOREIGN WATER AND GAS COMPANY LTD a vândut concesiunea și întreprinderea de gaz aerian unei Societăți pariziene, creată special cu numele „COMPAGNE DU GAZ DE BUCAREST”, care a continuat exploatarea gazului în Capitală până la 1906.

 

Un an mai târziu în 1881 acțiunile Societății au fost cumpărate de Societatea „Gaz Et Eau”.

În 1885 acțiunile trec în proprietatea „Societe Generale du Gaz pour la France et l’Etranger”, iar la București este trimis ca director francezul Alexandre Tassain, care a rămas până în 1896.

După cum vedem în imaginea de mai jos, directorul Tassain nu se dădea înapoi de la o horă mică în curtea uzinei:

Sursa: „Din istoricul instalațiunilor tehnice ale Municipiului București” de D. Leonida și N. Caranfil

Dimitrie Leonida Filaret Uzina de gaz Filaret