Habar n-ai tu, cititorule, ce gâlceavă a putut să iște isprava lui Constantin Bălăceanu, fost mare ban, probabil primul locuitor din București care s-a gândit să-și pună un balcon la casă. Că omul avea chef să iasă la aer liber și să privească, în stânga și în dreapta uliței, la trecători.

În vara anului 1827, Constantin Bălăceanu, fost mare ban, își construise o casă pe Podul Mogoșoaiei, scrie George Potra, in volumul II al cărții ”Din Bucureștii de ieri”. Casa se afla peste drum de unde începe actuala strada Nicolae Iorga. Treaba este că, deasupra camerelor de la parter, scosese trei grinzi în afară, pe care voia să-și facă balcon.

Atât i-a trebuit omului, pentru că vecinii s-au scandalizat și au dat jalbă la domnie că boierul nu respectă ”obșteștile anaforale”, care nu (mai) îngăduiau să se mai construiască case cu cicmale, streșini sau tarabe. Cicmalele (cuvântul turcesc cicma, cișma), explică George Potra, înseamnă zidiri făcute deasupra parterului, ieșite în afara construcției, care aveau ferestre și înveliș deosebit de corpul caselor, așa cum se obișnuia în Imperiul Otoman și chiar în București la unele clădiri.

Și vecinii ziceau bine, după lege, pentru că dacă până la începutul secolului al XIX-lea fiecare cetățean își putea construi casă după cum voia, căci nu existau norme edilitare, în 1804 domnul Constantin Ipsilanti a dat poruncă:

”Nimeni nu mai are voie să facă căse cu cicmale sau cu streșini prea mari care să acopere lumina uliței și să producă zăticnire la trecerea carelor.”

Unde-i lege nu-i tocmeală, asta dacă nu cumva se găsește cineva să interpreteze tocmai legea, pentru că așa-i și acum, și așa a fost, pare-se, de când lumea, nu doar pe la noi, ci peste tot.

Temporar, lucrările la balconul boierului Bălăceanu au fost puse pe hold 🙂

În urma reclamațiilor, domnul Grigore Ghica a oprit lucrarea până la noi dispoziții și a dat ordin marilor boieri, vreo 20 cu totul, să se adune la Curtea domnească să cerceteze vechile orânduieli și să raporteze cum trebuie să se urmeze, scrie George Potra.

În anaforaua prezentată, boierii arată că au cercetat vechile dispoziții, dar n-au găsit nicăieri că este sau nu voie să se construiască balcoane, menționându-se că nu mai erau îngăduite să se facă doar cicmale, streșini și tarabe. De aceea spun ei:

”Balconul însemnînd un ce (lucru. n.m.) foarte deosebit de cicma și după forma lucrului și după înțelegerea cuvîntului, nu numai că nu pricinuieste nici o supărare din cele ce s-au zis mai sus, ci încă, cînd va avea căzută înălțime încît să nu să zăticnească trecerea carălor, împodobește și înfrumusețează politiia (orașul), după cum să văd în cele mai mari și frumoase politii ale Evropii (Europei), de unde avem cuvîntul de balcon, că balconurile nu sunt nici cum poprite”.

Deci, după părerea boierilor, persoanele care au reclamat ori n-au știut ce vrea să facă banul Constantin Bălăceanu, sau știind, au crezut că cicmaua înseamnă balcon și balconul cicma, scrie cu umor George Potra.

Așa că boierii au socotit că nu trebuie să se oprească construirea balcoanelor. Ba din contra, au creat un precedent, cum se spune azi, dând undă verde tendințelor europene în arhitectură:

”Găsim cu cale să aibă slobozenie atît dumnealui banul, cât și oricine măcar de va voi ca să-și facă balcoanele la linia podului”, fiindcă ele împodobesc și înfrumusețează orașul.

Sursa: Din Bucureștii de ieri – George Potra via Dacoromanica.ro

Sursa Foto: gastroart.ro

arhitectura 1800 balcon bucurestii anilor 1800 primul balcon din bucuresti