1 Iunie 1932

Ion Tic, reporterul Ilustrațiunii române e nedumerit. Nu pricepe ce anume îl atrage pe bucureștean la Moși, adică bâlciul care se ținea în București, în săptămâna Rusaliilor. Să fie tradiția? Pitorescul? Distracțiile?

Nu-l rabdă curiozitatea, așa că pornește să facă un reportaj, împreună cu fotograful Rădulescu, lăsând astfel oamenilor secolului XXI o ușă întredeschisă spre trecut.

 

„Moșii au ceva din puterea invizibilă și miraculoasă a magnetului. Dovadă că, menținându-și faima, cu toată criza, adună în fiecare zi, în fiecare seară un popor întreg de admiratori.

L-am revăzut anul acesta, ceva mai prăfuit, mai sărăcăcios, mai meschin. O umbră de tristețe –tristețea vremurilor grele- s-a strecurat și-n veselia tumultuoasă a acestui bâlci unic în felul său.

Baracele n-au mai fost reparate, ca de obicei, cu petice de pânză sau de scândură nouă.

Aeroplanele, bărcile, panoramele nu mai au miros de văpsea proaspătă. Toate respiră același aer de mizerie pe care-l au și stăpânii lor.

 

 

Bursa numerelor senzaționale – în afară de zidul morții – n-a mai adus nimic uluitor. Nici piticul de-o șchioapă, nici uriașul cât un stâlp de telegraf n-au crescut și n-au scăzut cu un singur centimetru.

Atletul care sfarmă lanțurile, omul-șarpe, femeia-păianjen, vițelul cu patru capete, copilul cu cap de gorilă și toți câți exploatează infirmitățile sau prostia omenească, sunt la posturile lor. Nu lipsește nici unul. Doar menageriile și-au împuținat animalele- acele rebegite fiare sălbatice cu aspect domenstic, care pribegesc alături de îmblânzitorii lor. Într-o asemenea menagerie, pe care o vizitasem anul trecut, pielea celor doi lei morți la nu știu care bâlci din Moldova, spânzura în fața cuștii… ca un drapel mortuar. Îmblânzitorul (un bătrân care cu greu mai putea afecta poza marțială) rostea aceleași fraze stereotipe pe care le-a trâmbițat o viață întreagă, ca și când s-ar fi găsit în fața animalelor vii.

-Lei africani! Trăiesc în pădurile Africei, cu coada omoară un bou, cu laba sfâșie un om, mănâncă în fiecare zi…

În Luna-Park, un englez a dat lovitura: zidul morții- 20 de lei intrarea.

O exhibiție de netăgăduit curaj: într-un butoi uriaș și larg, un motociclist aleargă în plină viteză pe pereții interiori, ca un șoricel năzdrăvan. Motociclistul morții urcă și coboară cu îndemânarea unui diavol zidul trepidant de scânduri. Publicul, uimit de o asemenea năzdrăvănie sportivă, îl răsplătește cu aplauze și cu monede pe care le aruncă de la înălțimea de la care privește.

Celelalte distracții din acest colț de bâlci, ceva mai pretențios decât restul Moșilor, atrag prea puțină lume.

 

 

 

Oamenii aleargă după noutăți, sau în cel mai rău caz, după distracțiile tradiționale.În fața unui circ cu nume pompos, lumea (claie peste grămadă) admiră probele pe care le fac artiștii. În sunetul unei muzici din care nu se aude decât glasul răgușit al tromboanelor, artiștii defilează pe o estradă care abia se ține:

-Poftiți, domnilor, poftiți… reprezentația începe chiar acum… A intrat calul, a intrat măgarul, acum intră și artiștii celui mai mare circ din lume…

Apoi prezintă, rând pe rând, artiștii:

Franț, regele atleților, oferă 10.000 de lei celui care-l poate trânti. Îndoaie cu mâna o șină de fier, zdrobește cu brațul o locomotivă…

Fifi-echilibrista (o femeiușcă scofâlcită, zdrențuros îmbrăcată, căreia boabele de sudoare brăzdează râulețe în pasta de făină cu care și-a smălțuit fața)… fenomen nemaivăzut.

Domnișoara Nadia, dansatoare rusă (o slujnicuță pistruiată a cărei singură pasiune este să danseze o lună la Moși).

 

 

Apoi, clovnii, câinii și maimuțele, care în preajma începerii reprezentației țipă și urlă în cor cu clopotele, tobele, surlele și strigătele omului care vorbește prin pâlnie. Un infern în miniatură, al cărui ecou zgomotos se întretaie, aproape de tot, cu zeci de alte ecouri care țâșnesc strident din barăcile cu spectacole din apropierea circului.

O maimuță, plictisită de lunga și nesfârșita operație a prezentării, sare pe umărul unui clovn. Apoi, cu cel mai serios și matern aer din lume, începe să caute în peruca clovnului… purici. Publicul râde și aplaudă. Poate chiar ceva mai mult decât la numerele pe care le anunță atât de zgomotos omul care vorbește prin pâlnia de tinichea.

În fața circului, un conflict la vânătoarea de rațe. Un cetățean a înfipt în cele din urmă un belciug în gâtul unei rațe: trebuia să câștige un ceasornic. Dar antreprenorul susține că belciugul n-a căzut cum trebuia ca să câștige, astfel cum arată un desen-aviz lipit pe bazinul căruia se învârtesc rațele de tinichea. În cele din urmă cetățeanul pleacă bombănind.

-Cu banii aruncați pe belciuge cumpăram un coteț cu rațe vii.

Miros de gogoși, de floricele, de cârnați, de sudoare omenească.

Noaptea, feeria luminilor ascunde miraculor mizeria întregului décor… Ba chiar, ceva mai mult, cu risipa de lumină, ici și colo, Moșii care-și trăiesc degringolada cariilor și a bătrâneței, respiră aerul impunător, grandios, al unei serbări tinerești. Oamenii, uitând o clipă de vitregia vremurilor și de rânduirile sociale care-i despart în viața de toate zilele, petrec laolaltă… Petrec cu bucuria copiilor în tumultul bâlciului atracțios, așa cum petreceau odată, când visul fiecăruia se împletea în jurul unei minuni pe care a văzut-o într-o baracă cu animale miraculoase sau cu oameni năzdrăvani.”

atracții de la bâlci bâlciul de Moși bâlciul interbelic al Moșilor bâlciul rusaliilor