Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

2

iunie 2016

2

COMENTARII

Barbucica si apele minerale de la Vacaresti

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni, Povesti din vechiul Bucuresti

Harta apele minerale Vacaresti
Transmite povestea mai departe...

Barbucica era un batranel simpatic, dar obosit, tare obosit de povara anilor. In tinerete, adica pe la 1800, fusese barbat bine, inalt si bine legat, cu o mandrete de barba pe care-o purta tantos prin sat, mai ca mureau codanele de dragul lui si flacaii de invidie. Insa la aproape 80 de ani cat numara Barbucica in vremea despre care povestim, mare minune daca-l mai intreba cate un binevoitor de sanatate.

Batranul nu mai avea casa demult, asa ca se aciuase la Titi Bursuc, un cioban de pe langa Giurgiu, care se “bucurestenise” de cativa ani si locuia pe langa Cimitirul Bellu. Cand a inceput Primaria sapaturile pe malul Dambovitei, aproape de fabrica Lemaitre si de Calea Vacaresti, ca sa schimbe podurile de lemn cu unele moderne, de fier, Barbucica a inceput sa-si piarda vremea pe santier. Ii placea sa schimbe doua vorbe cu frantuzul care dadea ordine pe-acolo, un om cu multa carte si tare politicos, isi scotea de fiecare data palaria ca sa-l salute. Cum se-ntelegeau ei, nu se stie, ca Barbucica habar n-avea boaba de franceza, iar inginerul Berthon abia ingaima doua-trei cuvinte in voroava romaneasca.

Intr-o zi, Barbucica abia ajunsese la santier si a gasit acolo iures mare. Din malul drept al Dambovitei, din trei locuri, tasnisera izvoare cu apa limpede si rece, si nici gand sa sece. Berthon a dat ordin sa se puna in functiune o pompa cu aburi si abia au reusit muncitorii sa aseze temelia podului. Lui Barbucica i s-a nazarit ca e ceva straniu cu apa aceea, si s-a pus sa guste din dansa. A dus paharul la gura si a baut, dar apa era cam coclita si acrisoara, cu gust metalic, asa ca a scuipat-o tocmai cand trecea francezul pe langa el. Berthon a ras de Barbucica, care nu mai gustase niciodata o apa minerala feruginoasa, si a chemat un savant chimist, pe Bernath-Lendway, sa faca niste analize. Cand a aflat ca daduse peste trei izvoare de apa minerala mai buna decat cele din strainatate, Berthon a inaintat imediat un raport, iar Primaria a dat dispozitii sa se inceapa lucrarile.

In primavara anului 1872 s-a dat in folosinta Fantana „Domnita Maria”, in care fusesera adunate toate cele trei izvoare. Frumos acoperita, cu un pavilion care servea drept cabinet de consultatii si cu o hala unde vizitatorii se puteau adaposti de ploaie sau soare, Fantana cu ape minerale de la Vacaresti a ajuns vestita nu doar in Bucuresti, ci si in localitatile vecine. In scurta vreme, locul a ajuns sa fie preferat de toata lumea buna, se infiintase si o linie speciala de tramcar, care aducea vizitatori de la piata Sf. Gheorghe. In zilele de duminica si la sarbatori furnicarul de oameni veniti la cura se distra cumsecade. Doamnele flirtau, domnii la fel si toata lumea se plimba cu o ceasca de apa in mana.

Asa se face ca, intr-o astfel de duminica, printre vizitatorii care fusesera la doctorul Penescu sa le prescrie necesarul curei si cei care asteptau sa intre in pavilionul dansului, era si Barbucica. Toata lumea era vesela si zambitoare, numai Barbucica sedea bosumflat intr-o margine. Niste tineri s-au apropiat cu mare haz de dansul:

Barbucica-Ce-ai, mosule, ti s-au inecat corabiile in fantana? a zis unul urat, cu nasul borcanat, care sedea prin apropiere, pe Lanariei.

-Apai cum sa nu, cand toti rad, se bucura si beau apa din asta, care vindeca toate betesugurile si cheama inapoi tineretea, numai la mine nu are vreun spor. Nu-mi place deloc, e scarboasa tare la gust, si-atata am baut ca mi s-a pus aici, in gat, un nod de nu mai intra nicio picatura, a zis cu naduf Barbucica, aruncand cat colo cescuta inrosita de la fierul din apa.

-Pai matale vrei sa fii iar tanar, bre?

-As cam vrea, a dat mosul din cap iar tinerii si-au pus fetele serioase pentru cateva secunde.

-Atunci nu faci cum trebuie, bre. Daca vrei sa fii tanar, trebuie sa-ti inmoi barba in apa minerala de trei ori pe zi, asa merge treaba. Altfel degeaba bei, a zis tot acela cu nasul borcanat si au plecat toti razand.

Barbucica insa i-a ascultat si saptamani de-a randul si-a tot muiat barba in apa minerala de la Vacaresti, asteptand sa ii vina inapoi tineretea. De prisos sa va mai spun ca Barbucica n-a intinerit, ba chiar a imbatranit din ce in ce mai tare, insa barba rosie ca a lui nu mai avea nimenea in toata capitala tarii.

Si cand au secat apele, prin 1880, cand isi aminteau de izvoarele lor de ape minerale de la Vacaresti, bucurestenii isi aminteau si de mosul Barbucica, cel cu barba rosie, si radeau… Lucru cu pacat, caci daca nu era mosul pe-acolo sa guste din apa, poate ca nici nu mai ajungeau Vacarestii sa aiba statiune de cura cu apa minerala ca-n strainatate.

 

Destainuire din partea povestitorului:

Dragii mei, sa ma iertati daca mi-am lasat prea libere baierile fanteziei in povestea de mai sus, intrucat bietul Barbucica nu apare in cartile vechi, ale istoricului Potra, sau ale marelui Bacalbasa, decat ca un batranel senil, pacalit de niste tineri sa-si inmoaie barba in apa minerala, de-a umblat, saracul, zile in sir dupa aceea cu barba rosie prin targ. Urat lucru, sa-ti bati astfel joc de un batran. Asa ca mi-am permis sa-i asez lui Barbucica de la Vacaresti un loc frumos in povestile Berceniului, si sa-l cinstesc cum se cuvine, caci la urma urmelor, de unde stim ca n-a fost dumnealui primul care a gustat din vestitele apele minerale? 

 

 

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *